7 semne care îți spun că poți să lași copilul singur acasă pentru câteva ore

7 semne care îți spun că poți să lași copilul singur acasă pentru câteva ore

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Să-ți lași copilul singur acasă, chiar și pentru puțin timp, face parte dintre cele mai dificile decizii pe care un părinte trebuie să le ia. Întrucât sunt foarte multe aspecte de luat în calcul în momentul în care o vei pune în practică, hotărârea va fi cu atât mai greu de luat. Pentru a-ți fi mai ușor, parcurge articolul de mai jos, din care vei afla nu numai cum ar trebui să îl pregătești pentru așa ceva, ci și care sunt indiciile menite să-ți demonstreze dacă al tău copil este într-adevăr pregătit ca să rămână singur acasă.

Ce ar trebui să faci înainte să-ți lași copilul singur în casă, chiar și pentru câteva minute

Deși la prima vedere pare că numai pentru copil va fi o adevărată provocare să rămână singur acasă, specialiștii consideră că și pentru noi, părinții, decizia de a ne lăsa copilul să stea singur, chiar și pentru un interval scurt, poate fi foarte dificilă. De altfel, va fi cu atât mai greu să luăm această hotărâre când vom începe să ne punem tot felul de întrebări și când ne vom gândi la ce i s-ar putea întâmpla copilului dacă ar fi în casă singur, fără supravegherea noastră.
Ca să luăm o decizie fermă dacă ne lăsăm copilul singur acasă va fi necesar să ținem cont de ceea ce simțim noi în legătură cu așa ceva și nu de ceea ce ne spun cei din jur sau chiar al nostru copil, care poate considera statul singur ca pe un fel de „aventură". Pentru a nu fi nevoită să faci mereu „curse" între un anumit loc și casa ta și pentru a nu-ți suna copilul din cinci în cinci minute pentru a te asigura că este bine, ține cont de recomandările de mai jos:

Stabilește un plan
Înainte să-l lași pe copil singur acasă, formulează clar niște reguli pe care să le respecte. Dacă este necesar, roagă-l chiar pe el să le scrie.
De asemenea, dă-i sugestii legate de ceea ce ar putea pentru a-și ocupa timpul mai bine și pune-i tot felul de limite, menite să-i asigure cât mai multă siguranță.

„Antrenează-l" pe copil pentru a rămâne singur acasă
De exemplu, poți începe prin a merge în grădina casei voastre și lasă-l pentru cinci minute singur, ieși puțin din casă pentru a conduce vreun musafir etc..
Important este să crești treptat numărul de minute în care copilul va rămâne singur, nedepășind o durată de 15-20 de minute. Numai după ce ești sigură că al tău copil s-a obișnuit bine cu ideea că va trebui să stea puțin singur și a deprins normele elementare de siguranță, poți să lipsește de acasă cam 1 oră, urmând să crești progresiv durata.
Încearcă să-l lauzi de fiecare dată când s-a descurcat fără tine, dar nu uita să-l înveți mereu câte ceva nou, astfel încât, treptat, să-l poți lăsa singur pentru intervale ceva mai lungi.

Discută cu el despre situațiile neprevăzute
Ca să te asiguri că al tău copil va fi în siguranță când tu vei lipsi de-acasă pentru câteva ore, discută cu el oricare dintre următoarele situații:
• Când și cum să apeleze numărul de urgență și ce informații să le ofere celor de acolo
• În cazul în care aveți un sistem de alarmă acasă, copilul ar trebui să știe cum să-l folosească, măcar parțial
• Copilul trebuie să știe cum să închidă și cum să deschidă ușa
• Este neapărat necesar ca al tău copil să știe cum să închidă și cum să aprindă luminile
• Nu ezita să-l înveți cum să manipuleze un cuptor cu microunde sau un toaster

Baietel in bucatarie

• Învață-l cum să se comporte în oricare dintre aceste situații: când simte miros de fum/de gaz în casă, când cineva sună/bate la ușă, când este furtună și curentul se întrerupe, când este cutremur, când o persoană străină îi caută pe unii dintre părinți etc.
Discută de mai multe ori cu copilul aceste situații și asigură-te, de fiecare dată, că a înțeles ce ar trebui să facă.

Citește și: Tabel: vârsta de la care îți poți să îți lași singur copilul în casă și reguli de siguranță

Încearcă să discuți cu un vecin de încredere înainte să-ți lași copilul singur în casă
O măsură suplimentară pentru siguranța copilului, când este vorba să-l lași singur acasă, este să stai de vorbă cu un vecin de încredere și să-l rogi să verifice, la un anumit interval, dacă al tău copil este bine.
Spune-i și copilului că vecinul va trebui să se asigure că este bine și că de aceea va suna la telefon, va veni la fereastră sau va suna la interfon pentru a sta de vorbă cu el.
În același timp, nu uita să-i spui copilului că îl poate suna oricând pe acesta dacă i se pare că ceva nu este în regulă.

Pregătește-ți casa pentru ca al tău copil să fie mereu în siguranță
Înainte de a decide să-ți lași copilul singur acasă, chiar și numai pentru câteva minute, trebuie să te asiguri că fiecare parte a casei este sigură pentru el. Iată cum ar trebui să te ocupi de acestea:
Ce să faci pentru deplina siguranță în locurile în care se umblă cel mai mult
• Ai grijă să securizezi ferestrele, prizele și cablurile
• Locuri precum holurile, zona de sub tocurile ușilor, cămara etc. trebuie menținute cât mai curate și mai puțin aglomerate, în condițiile în care poate fi nevoie ca al tău copil să se refugieze în unul din ele în caz de pericol
• Nu amplasa niciodată în mijlocul încăperilor obiecte precum radiatoare, calorifere electrice sau orice alte obiecte casnice, întrucât un copil poate fi dornic să se urce pe ele
• Pune niște protecții speciale (cum ar fi o ușiță de exemplu) în fața unor obiecte precum un șemineu, o sobă cu lemne etc.
• Nu ține la îndemână obiecte inflamabile

Reguli de siguranță pentru camera copilului
• Nu lăsa în apropierea patului obiecte inflamabile
• Prizele vor fi bine securizate
• Jucăriile vor fi depozitate pe rafturi joase sau puse în cutii- În cazul unor cutii mari, nu folosi capac

Reguli de siguranță pentru baie
• Folosește covorașe antiderapante
• Nu lăsa apă în cadă/ în chiuvetă înainte să pleci de acasă
• Produsele de igienă nu vor fi lăsate la îndemâna copilului
• Ai grijă ca o trusă de prim-ajutor să fie la îndemâna copilului

Cum să te asiguri că bucătăria nu este periculoasă pentru copil
• Cuțitele, chibriturile, pungile de plastic etc. vor fi depozitate undeva unde copilul să nu aibă acces la ele
• Obiecte care se pot aprinde ușor, cum ar fi perdele, cârpe, prosoape de bucătărie etc. vor fi ținute cât mai departe de o sursă de foc
• Învață-l pe copil să stea departe de aragaz și să nu escaladeze obiecte precum mașina de spălat vase, dulapurile din bucătărie ș.a.

Locurile de joacă din afara casei trebuie și ele cât mai bine securizate
• Acestea ar trebui delimitate cu niște garduri speciale
• Spune-i copilului să nu iasă din casă când este singur
• În toate locurile de joacă ar trebui să existe suprafețe care nu-l pot răni pe copil, în cazul în care ar cădea (de pildă, folosește mult cauciuc, gazon etc.)

Cum știi dacă al tău copil este sau nu pregătit pentru a rămâne singur în casă pentru câteva ore

Înainte de a lua o hotărâre fermă în acest sens, gândește-te dacă al tău copil este suficient de matur pentru a rămâne în siguranță când este singur acasă. Acest lucru nu ține neapărat de vârstă, spun specialiștii, ci de anumite abilități deprinse de către micuțul tău.
Iată care sunt semnele ce ne demonstrează că al nostru copil este gata să stea singur în casă:
Este pregătit emoțional să rămână singur acasă
Unii copii nu suportă deloc ideea că vor rămâne izolați și închiși în casă pentru un anumit interval de timp.
Totodată, există posibilitatea ca un copil să-ți spună că își dorește să stea singur, dar când ajunge în situația respectivă, lucrurile să se schimbe și el să se sperie.
De aceea asigură-te că micuțul este într-adevăr dornic să rămână singur înainte să-l lași astfel, chiar dacă pentru un timp scurt.

Este capabil să înțeleagă și să urmeze regulile
Când un copil a ascultat, a înțeles și poate să pună în aplicare regulile de siguranță pe care i le-ai prezentat, atunci poți avea încredere că este gata să stea singur în casă.

Copilul este în general calm și nu intră ușor în panică
Dacă ai un copil care intră ușor în panică și se blochează în situații neprevăzute, gândește-te de două ori înainte să-l lași singur în casă. În schimb, dacă de-a lungul timpului ai observat că este spontan, că nu se sperie ușor și că poate urma reguli chiar și în situații de criză, poți să fii încrezătoare că se va descurca bine rămânând singur acasă.

Copilul știe cum să acționeze în situații de urgență
Înainte de a-l lăsa pe copil singur în casă, asigură-te că știe, de exemplu, cum să stingă un foc, cum să oprească un robinet, unde să stea în caz de cutremur etc. Numai după ce observi că știe exact cum să reacționeze în asemenea situații poți să ai curaj să lipsești puțin  de-acasă și el să stea singur.

Al tău copil știe cum să ceară ajutor prin intermediul telefonului
Pentru ca un copil să fie cât mai în siguranță când stă singur acasă, trebuie să știe să sune nu numai la numerele de urgență, ci și la cel mai apropiat spital, la medicul pediatru, la rude, la prieteni, la vecini.
Nu în ultimul rând, este esențial să știe ce să spună când solicită un ajutor și să rămână cât mai calm.

Baietel ce vorbeste la telefon

Știe cum să procedeze dacă la ușă este o persoană străină
Abia după ce ești sigură că al tău copil nu se repede să răspundă unui străin de la ușă și reușește să nu atragă atenția asupra faptului că cineva se afla acasă, poți să fii liniștită și să-l lași pentru câteva ore singur.

Copilul știe cum să răspundă la telefon când este vorba despre persoanele străine
Odată ce vezi că al tău copil știe să nu divulge că este singur acasă și va prelua corect telefoanele primite în lipsa ta, ia în calcul posibilitatea de a-l lăsa singur acasă.
De exemplu, un copil ar trebui să fie capabil să spună „Mama nu poate să vorbească cu dv. acum, spuneți-mi cine sunteți și o să-i spun să vă caute ea de îndată ce va putea".

Voi știați până acum care sunt semnele menite să ne arate că al nostru copil este pregătit să rămână singur acasă, chiar și pentru doar câteva minute?

Citește și: De la ce vârstă îți poți lăsa copilul singur în casă

Surse:
www.familiesforlife.sg, www.kidshealth.org, www.verywellfamily.com, www.workingmother.com

Articolul urmator
Poți să-ți înveți copilul multe în viață. Dar un singur lucru este esențial: Bunătatea!
Poți să-ți înveți copilul multe în viață. Dar un singur lucru este esențial: Bunătatea!

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    De la ce vârstă îți poți lăsa copilul singur acasă?
    De la ce vârstă îți poți lăsa copilul singur acasă?

    Una dintre cele mai importante dovezi ale faptului că micuțul tău a dobândit mai multă independență este să constați că îl poți lăsa singur acasă. Înainte de a...

    Semne pe care nu le poți trece cu vederea și care îți spun că sunteți suflete pereche
    Semne pe care nu le poți trece cu vederea și care îți spun că sunteți suflete pereche

    Te afli în relația potrivită? Ai șanse să îmbătrânești alături de jumătatea ta? Cum știi că ți-ai găsit sufletul pereche? Ține cont de aceste semne și dacă...

    Singura grădiniță din România unde îți lași copilul lunea și îl iei vinerea. Cât trebuie să plătească părinții?
    Singura grădiniță din România unde îți lași copilul lunea și îl iei vinerea. Cât trebuie să plătească părinții?

    Chiar dacă, în ultimii ani, auzi tot mai des despre grădinițe care își prelungesc programul de funcționare din ce în ce mai mult pentru a veni în...

    Neglijență tragică! Medicii au trimis-o acasă cu o bronșită, iar câteva ore mai târziu o fetiță de doi ani le spunea adio părinților ei
    Neglijență tragică! Medicii au trimis-o acasă cu o bronșită, iar câteva ore mai târziu o fetiță de doi ani le spunea adio părinților ei

    Se pare că neglijența medicilor se poate întâmpla și la case mai mari. Părinții români ai unei fetițe de doi ani care locuiesc în Anglia au declarat că aceasta...

    Părinții care au copii mai mici de 8 ani vor putea lucra de acasă câteva zile pe lună
    Părinții care au copii mai mici de 8 ani vor putea lucra de acasă câteva zile pe lună

    Ar putea exista o veste bună pentru părinții care își doresc să stea mai mult acasă, cu ai lor copii! Un proiect de lege care este deja depus în Senat susține că...

    Și-a lăsat bebelușul câteva minute singur pentru a lua înghețată și nu înțelege de ce soția lui este furioasă
    Și-a lăsat bebelușul câteva minute singur pentru a lua înghețată și nu înțelege de ce soția lui este furioasă

    Sunt unele mămici care preferă să angajeze bone decât să își lase copiii în grijă partenerilor lor. Printre ele se numără și o femeie de peste granițe, care...

    Astrele îți spun care este următorul loc pe care trebuie să îl vizitezi în funcție de zodia ta
    Astrele îți spun care este următorul loc pe care trebuie să îl vizitezi în funcție de zodia ta

    Există atât de multe locuri frumoase pe această Planetă, încât e păcat să nu încerci să vizitezi cât mai multe! Te-ai gândit care va fi următoarea...

    Cum am aflat că iubitul meu mă înșală la câteva ore după ce am născut
    Cum am aflat că iubitul meu mă înșală la câteva ore după ce am născut

    Emoțiile, bucuria de a-ți strânge în brațe nou-născutul sunt copleșitoare, așa că în aceste momente și prezența tatălui copilului contează mult. Din păcate,...

    © 2024 Qbebe