Din grija pentru copilul tau
ECONOMIDA

Un copil care nu își respectă părinții, nu va respecta pe nimeni

Se spune că respectul începe acasă. Iar ceea ce un copil vede în familia sa, va face la rândul său. Prin urmare este de datoria noastră, a părinților, să îi oferim cele mai bune exemple posibile. Află câteva lucruri importante despre cum poți pune bazele unui respect sănătos la copii.

Copiii sunt oglinzile părinților

Copiii sunt ca niște oglinzi, reflectă tot ceea ce văd că spun și fac părinții. Se știe deja că un procent de 95% din tot ceea ce învață, preiau de la ceea ce au văzut. Doar 5% din ce învață apare în urma unei instruiri directe. Ființele umane sunt ca niște camere de înregistrat. Fiecare cuvânt auzit, fiecare experiență trăită ajunge înregistrată în mod permanent la nivel subconștient. De oricâte ori adulții vorbesc sunt modele pentru copiii aflați în prezența lor. Ce vorbim este ceea ce îi învățăm. Cei mici sorb fiecare cuvânt rostit lor sau în fața lor. Iar limbajul cu care cresc este cel ieșit din gura noastră.

Ajungem de multe ori să facem greșeala să credem că sunt prea mici și au mai puține informații și experiență, că nu au aceleași sentimente. Însă le au. Același tip de tratament care pe noi ca adulți ne-ar stânjeni, umili sau răni, îi stânjenește, umilește și rănește pe copii. Când ființele umane sunt rănite emoțional, mintea ajunge să se închidă. Iar când mintea se închide nu putem învăța, putem doar să înregistrăm. Atunci când adulții încearcă să învețe copiii prin critică, morală, ridiculizare, dat ordine, țipat, amenințat și lovit, mintea lor este închisă așa că nu va asimila ceea ce adultul își dorește să îi învețe să facă sau să nu facă; pot să înregistreze doar ceea ce este modelat.

un copil care nu isi respecta parintii, nu va respecta pe nimeni

Când copiii cresc cu lipsă de respect, învață lipsa de respect

Cea mai comună critică pe care o putem auzi în prezent este că cei mici nu tratează pe nimeni și nimic cu respect. În mod ironic, adulții încearcă să își învețe copiii să fie respectuoși tratându-i nerespectuos. Copiii învață respectul sau lipsa sa în funcție de cum sunt tratați și cum ne tratăm între noi, când cresc cu lipsă de respect, învață lipsa de respect. Putem să îi învățăm respectul doar modelând modul în care ne tratăm unii pe alții cu respect și oferind copiilor același respect pe care îl pretindem.

Deoarece copiii sunt de multe ori tratați ca și cum nu ar conta, majoritatea adulților poartă cu ei amintiri ale lipsei de respect din copilărie. Când comportamentul copiilor ne pune în dificultate, ajungem să spunem exact aceleași lucruri care ne-au fost și nouă spuse în copilărie. Mulți părinți ajung să își audă vorbele propriilor părinți cum le ies pe gură? Majoritatea răspunsurilor lipsite de respect sunt automate, le-am spus deja înainte să realizăm.

Pentru a învăța copiii să arate respect trebuie să schimbăm noi ca adulți niște mentalități. Trebuie să schimbăm modul în care privim copiii și cum definim respectul. Copiii se nasc cu demnitate umană. Să tratăm o persoană cu respect înseamnă să îi recunoaștem și să îi păstrăm această demnitate. Lipsa de respect înseamnă un atac la adresa demnității umane.

Tratarea copiilor fără respect este ca și cum ai folosi pedepse fizice ca metodă de disciplină: funcționează doar atâta timp cât suntem mai mari decât ei. Este de datoria fiecărui adult care vrea să fie tratat cu respect să trateze copiii respectuos. Indiferent că au crescut sau nu în aceeași casă cu noi, împart aceeași lume ca și noi, iar comportamentul lor poate și are un impact asupra vieților noastre. Așa cum tratăm un copil, așa va trata el lumea. Cum să ne așteptăm să înțeleagă și să practice respectul dacă noi nu le oferim acest lucru?! Nu trebuie să îi tratăm ca pe adulți sau să nu ne enervăm niciodată. Însă tot ce îi spunem trebuie făcut într-un mod respectuos.

Atunci când țipăm la copii, când îi depreciem, când îi stânjenim și umilim arătăm lipsă de respect. Dacă ne întrebăm dacă ceva ce am spus unui copil este lipsit de respect, ne putem pune întrebarea: Aș fi spus aceste cuvinte, cu acel ton de voce, bunului meu prieten? Dacă nu, probabil a fost lipsit de respect. Atunci când modelăm lipsa de respect, trebuie să modelăm și cerutul scuzelor.

Dacă suntem sinceri cu privire la învățarea copiilor să respecte, trebuie să expunem, recunoaștem și să eliminăm modurile în care modelăm lipsa de respect. Chiar dacă nu modelăm comportamentele nerespectuoase de critică, morală, rușinare, ridiculizare, ordonat, țipat, amenințat și lovit, sunt atât de multe lucruri care au fost spuse și făcute copiilor de mult timp că nici nu realizăm că sunt lipsite de respect. Da, sunt aceleași lucruri care ne-au fost spuse sau făcute și nouă.

Sursa:www.naturalchild.org

10 lucruri pe care nu ti le spune nimeni despre cum e sa fii parinte de prescolar

Surse foto: istockphoto.com

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Decalogul părinților: dacă toți l-am respecta lumea asta ar fi mult mai bună
    Decalogul părinților: dacă toți l-am respecta lumea asta ar fi mult mai bună

    O nouă lună, o nouă săptămână și Cel mai Bun Tată face din nou confesiuni!

    10 reguli de alimentație pe care mamele le respectă întotdeauna
    10 reguli de alimentație pe care mamele le respectă întotdeauna

    Mămicile își doresc întotdeauna să le ofere tot ce au mai bun copiilor, în special când vine vorba despre alimentație. Din acest motiv îți oferim regulile...

    4 mămici pediatru dezvăluie ce sfaturi dau pacienților pe care ele rareori le respectă
    4 mămici pediatru dezvăluie ce sfaturi dau pacienților pe care ele rareori le respectă

    Și mămicile pediatru, chiar dacă insistă uneori în mod vehement asupra respectării indicațiilor medicale, au momente în care preferă să le treacă cu vederea în...

    Nelu Tătaru: „Ne gândim la restricționarea circulației în anumite localități. Valea Prahovei, apoi tot litoralul. Acolo se respectă cel mai puțin regulile”
    Nelu Tătaru: „Ne gândim la restricționarea circulației în anumite localități. Valea Prahovei, apoi tot litoralul. Acolo se respectă cel mai puțin regulile”

    Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a anunțat duminică seara faptul că autoritățile vor lua în considerare restricționarea circulației către anumite orașe, în...

     Se respectă, într-adevăr, legea fumatului, în România? Fii Gata! Observă! Acționează! cu ajutorul aplicației Tobacco Spotter™
    Se respectă, într-adevăr, legea fumatului, în România? Fii Gata! Observă! Acționează! cu ajutorul aplicației Tobacco Spotter™

    După trei ani de la intrarea în vigoarea a legii care interzice fumatul în spațiile publice, Organizația Mondială a Sănătății împreună cu Asociația Română...

    România, țara lui EU sunt mai presus de toți și toate! Dacă un senator nu respectă regulile crizei epidemice, ce pretenții să mai avem de la oamenii de rând?
    România, țara lui EU sunt mai presus de toți și toate! Dacă un senator nu respectă regulile crizei epidemice, ce pretenții să mai avem de la oamenii de rând?

    Oare și restul de români simt ce simt eu acum? Că suntem conduși de gena - eu sunt mai presus de toți și toate? Azi doi oameni politici au fost confirmați cu Covid-19, un senator...

    Ce tradiții se respectă în Joia Mare dinainte de Paști
    Ce tradiții se respectă în Joia Mare dinainte de Paști

    Joia Mare este o zi importantă pentru credincioși, în această zi se vopsesc ouăle roșii și oamenii merg la biserică. Iată și alte tradiții cunoscute în întreaga...

    © 2019 Qbebe