Povești amuzante despre cât de minunat este să ai copii
1. Fiica mea abia a împlinit 10 ani. Imediat cum a învățat să meargă, i-am explicat că nu trebuie să vorbească cu străinii, dar am decis într-o bună zi să verific dacă a fost atentă la lecțiile predate. Așadar, mi-am rugat un prieten, pe care ea nu-l cunoștea, să vorbească cu ea. În ziua respectivă, el s-a întâlnit cu fata la intrarea în bloc, iar cea mică i-a povestit absolut tot din viața noastră. Nu a uitat însă să îi prezinte un avertisment cu adevărat înspăimântător: mama nu mă lasă să vorbesc cu străinii și va ieși curând din bloc. Așa că hai să vorbim mai repede!
2. Poveste destinată tăticilor. Aveam 35 de ani și așteptam o prietenă să iasă afară. Am observat o mămică cu un băiețel care nu părea mai mare de 2 ani. Din senin copilul aleargă către mine strigând: tati, tati! Mama sa îl oprește spunând: nu este tatăl tău. Pentru ca apoi să adauge: nu speria omul!
3. Am avut nevoie să merg la toaletă într-un supermarket. Mama natură nu m-a iertat, așa că fiul meu de 4 ani a intrat alături de mine. După ce am ieșit din toaletă îl aud strigând către bunica și restul supermarket-ului: mami are o bucățică de material care îi atârnă din funduleț. Evident, făcea referire la chiloții mei tanga.
4. Prietena mea are un fiu în vârstă de 5 ani. Eram în vizită la ei și beam niște ceai. Copilul intră alergând în cameră și împușcându-ne cu un pistol de jucărie. Am intrat în jocul lor și am căzut pe podea. Băiatul vine la noi râzând și zice: ridică-te. Este doar o jucărie. Dacă era real, aș fi țintit spre genunchii tăi. Prietena mea a rămas șocată.
5. Mi-am luat fiul la cumpărături iar o doamnă drăguță în vârstă i-a spus că este un băiețel tare drăguț. Ce i-a răspuns? Și-a băgat mâna în scutec și a scos ceva proaspăt produs, dacă înțelegeți ce vreau să zic.
6. Când aveam aproximativ 6 ani, am descoperit că o sarcină normală are durata de 9 luni. Am numărat timpul de la nunta părinților mei până la nașterea mea. Era o diferență de numai 7 luni. Așa că mi-am întrebat mama de multe ori dacă am fost un bebeluș prematur. Nu știam motivul real pe atunci.
7. Soțul meu, fiul meu și eu am intrat într-o farmacie. Aveam nevoie să cumpăr pilule contraceptive. Fiul meu a întrebat: ce sunt aceste pastile? Ești cumva bolnavă? De ce ai nevoie de ele? Ce fac ele? Am decis să spun adevărul: ele sunt pentru copii. Fiul meu cu o expresie speriată a întrebat: pentru copiii noi sau pentru cei vechi?
8. Mă aflam pe plajă cu fiul meu și cu soțul. Ne-am dat seama că am uitat să luăm șepci pentru a ne proteja de soare. L-am rugat pe soțul meu să supravegheze copilul și am plecat după șepcile uitate. Când m-am întors, mi-am găsit fiul îngropat în nisip, nu se vedea decât capul. Soțul nu era acolo. Mi-am întrebat fiul. Unde este tati? Copilul a răspuns fericit: înoată! De ce ești aici? La fel de fericit mi-a spus: m-a îngropat ca să nu mă pierd. Iată cine merită premiul pentru tatăl anului.
9. Eram în autobuz. Lângă mine era o femeie care vorbea cu fiul ei în vârstă de 5 ani:
Fiul: mama, de ce cresc oamenii?
Mama: ei bine, deoarece așa funcționează lucrurile. Și tu vei crește.
Fiul: dar nu vreau să fiu adult.
Mama: este destul de distractiv să fii adult.
Fiul: dacă îl iau pe tata exemplu, nu prea este adevărat.
10. Am oferit unei pisici vagaboande puțină mâncare. Apoi o fetiță a alergat către castron și a aruncat în el niște nisip. Am întrebat-o: de ce ai stricat mâncarea? Tu nu mănânci nisip! Fetița, extrem de calmă, a băgat în gură niște nisip din cealaltă mână. Nu am mai putut să zic nici...pis.
11. Îmi amintesc de o ceartă cu fratele meu mai mic. El are 5 ani, iar eu 19 ani. El s-a dus la mama pentru a se plânge și a o ruga să mă pedepsească. După aceea, a revenit și mi-a spus că voi fi pedepsită. Am întrebat: cum? El a spus. Mama te va face să dormi până la prânz mâine. Mulțumesc, mamă.
12. Într-o dimineață trebuia să o duc pe fiica mea la grădiniță și am întârziat. Am intrat chiar când începuseră copiii activitățile, moment în care fiica mea a spus cu voce tare: am întârziat pentru că mămica mea a avut diaree.
13. Eram la cumpărături în magazin când fiica mea s-a decis să se dezbrace de toate hainele, inclusiv de scutec, cât mi-am întors spatele 5 secunde. Am aflat însă acest lucru când o doamnă drăguță m-a bătut pe umăr și mi-a zis. Scuză-mă, dragă, copilul tău dansează dezbrăcat lângă sacul de cartofi.
14. Când aveam 5 sau 6 ani, eram la un picnic organizat de compania unde lucra tatăl meu. Am fost prezentat șefului său și i-am spus: tatăl meu spune că ești un nemernic. Colegii tatălui meu m-au îndopat cu înghețată toată după-amiaza.
15. Când aveam în jur de 4 ani îmi amintesc că m-am confruntat cu un fel de infecție în zona intimă și într-o dimineață la micul dejun un coleg a venit să îl ia pe tata la muncă. I-am spus: Robert, mă doare vaginul! El a încercat să mă ignore politicos, dar eu continuam să repet: poți să mă auzi? Mă doare vaginul. Cred că îmi doream doar pe cineva care să mă asculte, dar părinților mei le venea să moară de rușine. Bietul om se străduia cât de mult putea să nu mă bage în seamă, dar îi îngreunam tare mult situația.
16. Foarte multe povești au legătură cu copiii ajunși în toaletă. Am fost nevoit să merg și eu cu fiul meu într-o toaletă deoarece băusem mult suc și cafea în acea zi. Pentru că eram doar noi doi, iar el era destul de mic ca vârstă, l-am luat în cabina de toaletă. După ce mi-am dat pantalonii jos și am început să urinez s-a auzit vocea sa răsunând: ce cocoșel mare ai, tati! Evident, nu eram singuri, iar când am ieșit toate privirile erau ațintite asupra mea. Nu am putut decât să plec capul și să ies cât mai repede de acolo.
17. Eram în magazin când fiul meu, pe atunci în vârstă de 4 ani, a strigat cât a putut de tare că bărbatul de lângă noi se va duce în rai curând deoarece este extrem de bătrân și fața sa este plină de încrețituri.
Surse:https://brightside.me; www.cosmopolitan.com; www.buzzfeed.com
