Un studiu ne dezvăluie dacă minciuna copiilor este periculoasă sau nu

Cum mint copiii, în funcție de vârstă

Psihologi din cadrul „Universității Macquarie" din Sydney (Australia) ne explică de ce mint copiii, în funcție de vârsta pe care o au, precum și cum evoluează modalitatea în care ai noștri copii ajung să mintă, în funcție de stadiile dezvoltării lor cognitive și sociale.
Astfel, copiii încep să mintă încă de la vârsta de 2-4 ani, pe măsură ce înțeleg mai bune ce gândesc și ce simt oamenii din jur. Întrucât părinții sunt cei în preajma cărora își petrec majoritatea timpului, preșcolarii sunt tentați să-i mintă, din dorința de a nu-i dezamăgi pe aceștia sau de a nu fi pedepsiți.
Experții australieni din cadrul universității menționate mai sus ne asigură că este normal ca ai noștri copii să mintă după vârsta de 2 ani, întrucât încep să-și dezvolte capacitatea de a înțelege că și ceilalți au dorințe, preferințe, sentimente. Practic, este perioada în care micuții noștri încep să manifeste empatie și, deși minciuna nu este ceva dezirabil din punct de vedere moral, social, abilitatea de a înțelege ce simt cei din jur este foarte importantă.
De cele mai multe ori, s-a constatat că minciunile spuse de copiii mici sunt mai mult amuzante decât serioase și capabile să producă efecte. Spre exemplu, oricare dintre noi a fost în situația, la un moment dat, ca al nostru copil să ne spună că nu a mâncat nimic, deși are gura plină sau că altcineva a venit în casă și a desenat pe pereți.
Cel mai adesea, psihologii spun că micuții vor să mintă pentru a nu ne dezamăgi, dar nu dețin încă abilitățile necesare pentru a construi minciuni în adevăratul sens al cuvântului. Așa cum sunt de părere și cercetători canadieni de la „Universitatea din Montreal", când un preșcolar învață să mintă el își va testa de fapt o nouă abilitate. Mai mult, când încep să spună minciuni, copiii vor fi conștienți de faptul că și ei au gânduri, idei, sentimente și că le pot folosi pe acestea pentru a modifica realitatea. Când ei ajung la această concluzie, cred că neapărat vor reuși să le transpună pe acestea în lucruri concrete, pentru a-i convinge și pe ceilalți că o ficțiune este de fapt realitate.
În același timp, studii recente au demonstrat că o altă cauză majoră pentru care copiii ajung să mintă pentru a nu fi pedepsiți. În special în familiile în care există reguli stricte și în care pedepsele se pun în aplicare prompt, copiii pot fi dornici să spună o minciună, sperând că așa au șansa să scape. Mai exact, minciuna este un fel de „răspuns adaptativ" al copilului.

Ce se întâmplă când copilul crește (când este școlar sau adolescent)

Pe măsură ce ai noștri copii cresc, ajung să înțeleagă faptul că pot avea un control asupra informației transmise. Mai ales în familiile cu pedepse semnificative, copiii vor minți omițând informațiile. De exemplu, după vârsta de 10 ani, când copiii simt tot mai mult nevoia de independență și de intimitate, se vor rezuma, când li se pun întrebări, să dea răspunsuri de forma: „Unde ai fost? Nicăieri".
Totodată, când depășesc vârsta de 8-9 ani, copiii ajung să facă distincția între diferite tipuri de minciuni și pot să anticipeze, într-un fel, consecințele ce pot decurge din minciunile lor. În aceste condiții, nu ar trebui să ne mire nici faptul că tendința de a spune minciuni poate să scadă brusc.
Un studiu efectuat în Canada ne arată următorul aspect: când sunt acasă, copiii de 4 ani mint cel puțin o dată într-un interval de 2 ore. Când ajung la 6 ani, copiii mint de mai multe ore într-un interval de 1 oră și jumătate. După vârsta de 6 ani, rata minciunilor scade considerabil.
O altă concluzie a specialiștilor privitoare la modul în care copiii mai mari spun minciuni este următoarea: își doresc să aibă o stimă de sine mai ridicată, să pară că au o poziție socială mai înaltă decât o au în realitate. Spre exemplu, un copil mai mare de 8-9 ani poate ajunge să spună că a cunoscut o anumită vedetă, că părinții dețin un anumit tip de mașină sau că au fost în vacanță într-un loc scump etc..
Dacă ajungi să sesizezi că asemenea minciuni sunt frecvente, pune-ți semne de întrebare și gândește-te că este posibil ca al tău copil nu are deloc încredere în sine, că a fost la un moment dat umilit și devalorizat. Într-o asemenea situație, încearcă să acționezi cât mai repede pentru a afla ce l-a determinat pe copil să spună minciuni mari.
De cealaltă parte, copiii mai mari mint pentru că au un soi de rebeliune în raport cu restricțiile, cu regulile. Minciuna se va transforma într-un „instrument" de testare a autorității părinților. Cu precădere pre-adolescenții încep să creadă că nu mai este nevoie să le spună părinților tot ceea ce fac și vor prefera, uneori, să răspundă cu o minciună atunci când consideră că întrebările primite din partea acestora le-ar „încălca" intimitatea.
Nu în ultimul rând, minciuna copiilor mai mari poate apărea ori de câte ori vor să ne atragă atenția că sunt într-o situație de criză. De pildă, o minciună prin omisiune referitoare la fapte grave (cum ar fi faptul că au primit sancțiuni de la școală etc.) poate ascunde o încercare de a ne atrage atenția că există o suferință profundă. Psihologii spun că în special divorțurile și separarea de unul dintre părinți îi poate determina pe adolescenți să mintă mai des.
De altfel, cercetătorii au sesizat că o creștere alarmantă a minciunilor pe care le spune un copil se poate lega de faptul că în familia respectivă se întâmplă lucruri rele. În special dacă mai mulți membri ai familiei sunt afectați de minciunile copilului este un fapt demn de toată atenția.
Studiile realizate în ultimii ani în SUA au arătat că există un procent foarte mare al adolescenților ce își mint părinții (cam 82%), dar că de cele mai multe ori minciuna ține mai mult de dorința de a nu face rău, de a avea secrete față de părinți din dorința de a avea parte de cât mai multă independență.
În ciuda faptului că minciuna este un aspect des întâlnit în existența copiilor noștri, psihologii consideră că este un fenomen normal, ce ține de dezvoltarea, de maturizarea lor și că nu ar trebui să ne facem prea multe griji în acest sens. Excepție fac exemplele anterioare, când minciuna afectează mai multe persoane din familie, când ține de probleme ale stimei de sine în familie sau când este vorba despre minciună cronică. Aceasta se referă la adoptarea minciunii ca pe un comportament constant, care ține de încercarea de a evada cât mai mult de realitate sau de dorința de a scăpa de stări de anxietate severă.
În plus, psihologii ne atrag atenția asupra următorului lucru: minciunea devine într-adevăr periculoasă când copilul se sustrage oricărei autorități, când nu vrea sub nicio formă să respecte regulile sau când eșuează de fiecare dată când ar trebui să-și asume consecințele faptelor sale.
Dacă vei avea de-a face cu asemenea situații, va trebui să iei urgent legătura cu un specialist, singurul ce-i poate pune copilului un eventual diagnostic al unei afecțiuni mentale.

Citește și: Ghid pe vârste: minciuna copiilor

Cum ar trebui să procedăm pentru a-i determina pe ai noștri copii să evite cât mai mult minciuna

Experții în domeniu ne sfătuiesc, pentru a nu-i încuraja pe copii să mintă, să punem în practică următoarele indicații:
Este indicat ca un copil să știe, de la o vârstă fragedă, de ce este important să spunem adevărul
Spre exemplu, dacă al tău copil te minte în legătură cu faptul că nu știe cine a aruncat telecomanda în toaletă, în loc să-l cerți și să-l pedepsești va fi mai bine să-i spui următoarele: „Cum ar fi dacă eu, în loc să te duc la magazinul de unde se ia înghețată, să te duc iar la aprozar?"
În acest fel, copilul va începe să înțeleagă faptul că minciuna îi poate răni pe cei din jurul nostru și că, așa cum nouă nu ne convine să fim mințiți, nici altora nu le place să fie tratați astfel.

Evită, cât poți de mult, să-ți pedepsești prea mult copilul
Un copil ce este mereu pedepsit va ajunge să mintă mai des din dorința de a evita să treacă prin așa ceva. Mai bine încearcă să găsești alternative prin care să-i arăți copilului că a greșit.
Un studiu efectuat în câteva școli din vestul Africii a arătat că minciuna este mai frecventă în rândul copiilor ce primeau mereu pedepse aspre. În schimb, aceia ce primeau alt tip de sancțiuni (de exemplu, un „time-out") erau mai puțin tentați să mintă.

Ai grijă să stabilești consecințe clare și proporționale cu minciuna pe care al tău copil a spus-o
Din dorința de a-i arăta copilului cât de mult a greșit mințind, putem să recurgem la pedepse mai mari decât ar trebui.
Spre exemplu, dacă vrem să-l pedepsim pe copil pentru că a stat prea mult la calculator, va fi îndeajuns să nu-i mai permitem pentru un anumit interval de timp să-l utilizeze, dar ar fi prea mult să-i și interzicem să mai primească desert sau să se joace cu jucăriile favorite.
Dacă nu vom proceda așa, îl vom determina pe copil să se teamă de noi și să prefere să aleagă minciuna pentru a scăpa din anumite situații.

Laudă sinceritatea
Ori de câte ori sesizezi că al tău copil a spus adevărul în anumite situații în care ar fi putut să opteze pentru o minciună, nu ezita și spune-i deschis cât de mult îl apreciezi pentru că spus adevărul. În acest fel, vei încuraja perpetuarea unui comportament pozitiv.

Este foarte important ca noi înșine să fim un model pentru copiii noștri
Dacă micuții noștri vor vedea că nici noi nu alegem minciuna în diverse situații din viață, nici ei nu vor mai fi atât de tentați să aibă obiceiul de a minți.
Iar dacă se întâmplă să-i avem în preajmă pe copiii noștri când împrejurările ne forțează poate să ocolim adevărul, este indicat să le explicăm exact de ce am fost nevoiți să apelăm la o minciună și că suntem conștienți de faptul că aceasta nu este o soluție bună.

Citește și: De ce mint copiii și ce trebuie să facă părinții

Voi știați până acum faptul că, în general, minciunile spuse de către copii nu sunt periculoase?

Surse:
www.dailymail.co.uk, www.psychcentral.com, www.realsimple.com