Salata de pui si varza rosie

Timp preparare Timp preparare:
10-30 minute
Familie Varsta:
2 - 4 ani
Salata de pui si varza rosie
Elena Gherasim

Salata de pui si varza rosie este o alegere inspirata pentru masa de seara a copilului tau, datorita aportului caloric redus. In plus, gratie ingredientelor sale, salata de pui si varza rosie este o importanta sursa de vitamine si minerale, nutrienti care nu trebuie sa lipseasca din alimentatia micutului tau.

Sari la

De ce ingrediente am nevoie pentru a pregati salata de pui si varza rosie?

Pentru doua portii de salata de pui si varza rosie ai nevoie de urmatoarele ingrediente:

 - jumatate de varza rosie

 - un piept de pui dezosat

 - doi morcovi

 - doi ardei

 - trei linguri de ulei de masline

 - o lingura de zeama de lamaie

 - o jumatate de lingura de otet balsamic

 - sare, piper, busuioc

Cum se pregateste salata de pui si varza rosie?

In mai putin de jumatate de ora, salata de pui si varza rosie va fi numai buna de servit. Iata ce trebuie sa faci:

1. Spala pieptul de pui si usuca-l cu prosoape de hartie.

2. Amesteca intr-un castron sare, piper si busuioc si foloseste acest amestec pentru a condimenta feliile de pui inainte de a le pregati pe gratar.

3. Intre timp, curata varza, spal-o si da-o prin razatoare. Procedeaza la fel si cu cei doi morcovi.

4. Spala ardeii si taie-i cubulete.

5. Cand este gata, taie pieptul de pui in bucati medii. Pune-le intr-un vas incapator si adauga peste ele legumele, uleiul, otetul si zeama de lamaie.

6. Condimenteaza salata de pui si varza rosie cu sare si busuioc.

Pentru un gust savuros, serveste salata de pui si varza rosie imediat ce ai pregatit-o, pentru ca micutul tau sa se bucure de prospetimea legumelor. Pofta buna!

 

Vezi si
5 rețete cu sardine pe care să le încerci
5 rețete cu sardine pe care să le încerci
Alina Nedelcu - Redactor Senior | Joi, 11.06.2026

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

2.8 (4)
Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Vă rugăm să completați câmpurile necesare.

    © 2026 Qbebe