Culinarby
Qbebe

Cartofi prăjiți la cuptor: modul sănătos în care te poți bucura de acest preparat

Cartofi prăjiți la cuptor: modul sănătos în care te poți bucura de acest preparat

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Cartofii se regăsesc printre cele mai consumate alimente, ocupând un loc de frunte și în tradiția culinară din țara noastră. Ușor de achiziționat și deosebit de versatili, sunt puși în valoare în numeroase moduri. De cele mai multe ori, cartofii se prăjesc, se fierb sau se coc. Din articolul de mai jos poți descoperi câteva sugestii pentru a prepara cartofi prăjiți la cuptor, astfel încât să reușești să pregătești oricând un fel de mâncare savuros și sănătos, cu care să-i răsfeți pe cei dragi. 

Cartofi prăjiți la cuptor: modul sănătos în care te poți bucura de acest preparat
Timp preparare Timp preparare:
35- 90 de minute
Familie Varsta:
Familie
Nivel dificultate Nivel dificultate:
usor
Feluri de mancare Prezent in categoriile:
Feluri de mancare, Garnituri, Finger Food, La cuptor, Mancaruri cu cartofi, La foc, Mancaruri de post, Mancaruri usoare, Mancaruri rapide, Mancaruri gustoase, Mancaruri fara carne, Iarna, Primavara, Vara, Toamna, Legume, Cartofi, Mancaruri, Garnituri pentru pui, Garnituri pentru peste, Garnituri pentru gratar, Americane, Garnituri de cartofi, Revelion, Zi de nastere, Pranz, Cina, Gustoase, De post, Simple, 1-2 porții, Cartofi la cuptor

Cartofi prăjiți la cuptor, cu sare condimentată

Preparând cartofii după rețeta de mai jos, te asiguri că sunt crocanți la exterior și fragezi la interior datorită uleiului de măsline și sării condimentate. Aceasta din urmă conține sare kosher și condimente precum praf de ceapă, praf de usturoi și piper. Sarea kosher se extrage din mine ori se obține prin evaporarea sării de mare, nu trece prin procese de rafinare, are granule mai mari decât sarea de masă și o aromă moderată. 

cartofi pai, prajiti sau copti, intr-un vas acoperit cu hartie alba, serviti cu ketch-up

Ingrediente pentru cartofi prăjiți la cuptor, cu sare condimentată:

  • 4 cartofi roșii, mari;
  • 2-3 linguri ulei de măsline;
  • 1 lingură sare condimentată.

Mod de preparare: 

  1. Încinge cuptorul la 180 de grade;
  2. Spală cartofii, dar fără să îndepărtezi coaja;
  3. Taie cartofii în funcție de forma și de dimensiunile dorite;
  4. Pune cartofii în apă rece și lasă-i așa pentru cel puțin 30 de minute: acest demers este binevenit pentru diminuarea cantității de amidon, astfel încât cartofii să devină mai crocanți;
  5. Șterge bine cartofii după ce-i scoți din apă;
  6. Tapetează o tavă cu hârtie de copt și pune în ea cartofii, turnând apoi ulei de măsline și sare condimentată;
  7. Lasă cartofii la copt 20 de minute;
  8. Schimbă temperatura cuptorului la 220 de grade și lasă cartofii să se coacă pentru încă 20-25 de minute, până se rumenesc bine.

Ca să ai mereu la dispoziție sare condimentată, nu numai pentru cartofi prăjiți la cuptor, ci și pentru alte feluri de mâncare, este ideal să o prepari acasă. Tot ce ai de făcut este să ai la îndemână următoarele ingrediente:

  • 1/4 cană sare kosher;
  • 4 lingurițe piper negru, măcinat;
  • 1 linguriță paprika;
  • 1 linguriță pudră de usturoi;
  • 1/2 linguriță pudră de ceapă;
  • 1/2 linguriță piper cayenne.

După ce faci rost de ingredientele enumerate, pune-le la un loc într-un recipient închis ermetic. Agită recipientul ales pentru ca toate condimentele să se amestece.

Cartofi prăjiți la cuptor, cu usturoi

Felurile de mâncare bazate pe cartofi și usturoi sunt adesea îndrăgite. Următoarea variantă de cartofi la cuptor este binevenită inclusiv pentru persoanele ce urmează o dietă vegetariană sau care au intoleranță la gluten. În același timp, când pregătești cartofii după rețeta propusă, îi poți servi atât ca fel principal, cât și ca aperitiv sau gustare, inclusiv alături de diferite sosuri.

cartofi prajiti la cuptor, in stil rustic, pusi intr-un castron alb

Ingrediente pentru cartofi prăjiți la cuptor, cu usturoi:

  • 1 kg cartofi roșii;
  • 3 linguri ulei de măsline;
  • 1/2 linguriță sare kosher;
  • 1/2 linguriță piper negru;
  • 1 lingură amidon;
  • 3 căței de usturoi;
  • 1 lingură pătrunjel;
  • sare de mare. 

Mod de preparare:

  1. Taie cartofii sub formă de bețișoare, cu grosimea de aprox. 1 cm: dacă vrei, curăță cartofii de coajă;
  2. Lasă cartofii în apă rece pentru aprox. 30 de minute: șterge-i bine după ce-i scoți din apă;
  3. Încinge cuptorul la 220 de grade;
  4. Unge cu puțin ulei o bucată de hârtie de copt;
  5. Folosește-te de un castron pentru a amesteca uleiul de măsline, amidonul, sarea kosher și piperul, adaugând cartofii;
  6. Pune cartofii în tava tapetată cu hârtie de copt și lasă-i la cuptor pentru aprox. 20-25 de minute: întoarce-i și lasă-i la copt pentru încă 10-15 minute, până se rumenesc uniform;
  7. Toacă usturoiul și pătrunjelul;
  8. Pune peste cartofii copți usturoi, sare și pătrunjel.

Cartofi prăjiți la cuptor, fără ulei

Ori de câte ori îți dorești o garnitură sănătoasă și gustoasă atât pentru preparate cu carne, cât și pentru preparate vegetariene, prepară cartofi copți fără ulei. Pentru un plus de savoare, este suficient să îi condimentezi cu pudră de usturoi. 

cartofi pai, presarati cu condimente, pe o farfurie alba

Ingrediente pentru cartofi prăjiți la cuptor, fără ulei:

  • 4 cartofi albi, mari;
  • 1/2 linguriță pudră de usturoi;
  • sare și piper, după gust.

Mod de preparare:

  1. Încinge cuptorul la 220 de grade;
  2. Spală cartofii și curăță-i de coajă;
  3. Taie cartofii sub formă de bețișoare, cu grosime de aprox. 1-1,5 cm;
  4. Fierbe cartofii 5 minute;
  5. Scurge de apă cartofii și pune-i într-un castron;
  6. Presară peste cartofi pudra de usturoi, sarea și piperul și amestecă bine;
  7. Tapetează o tavă cu hârtie de copt;
  8. Pune cartofii în tavă și lasă-i la cuptor pentru aprox. 35-40 de minute.

Indiferent de rețeta de cartofi la cuptor pentru care optezi, nu uita că aceștia sunt mai sănătoși decât cartofii prăjiți. Pe de o parte, conțin mai puține grăsimi și sunt mai săraci în calorii. Pe de altă parte, cartofii copți rețin mai bine vitaminele și mineralele decât cei gătiți prin prăjire.

Cum prepari cei mai buni cartofi la cuptor

Surse foto: istockphoto.com, Image by jcomp on FreepikImage by Racool_studio on Freepik

Surse articol: allrecipes.com, eatingwell.com, lastingredient.com, nutritionstudies.org, spendwithpennies.com

Articolul urmator
Arancini italiene: 6 rețete pe care trebuie să le încerci
Arancini italiene: 6 rețete pe care trebuie să le încerci

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

1 (0)

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Mama a 5 copii este atacată pe internet pentru modul în care le pregătește prânzul copiilor
    Mama a 5 copii este atacată pe internet pentru modul în care le pregătește prânzul copiilor

    Deși am vrea să le pregătim zilnic micuților noștri un pachețel sănătos și echilibrat pentru școală, din lipsă de timp sau de inspirație, nu reușim de fiecare dată, așa că...

    I-am mulțumit soacrei mele pentru modul în care și-a crescut fiul, înainte să moară. E cel mai bun lucru pe care l-am făcut
    I-am mulțumit soacrei mele pentru modul în care și-a crescut fiul, înainte să moară. E cel mai bun lucru pe care l-am făcut

    O femeie ne împărtășește experiența pe care a trăit-o în relație cu soacra ei, care a decedat de curând. Citește articolul pentru toată povestea.

    Și tu ai cârcei la picioare în sarcină? Uite cum poți preveni și ameliora acest simptom foarte des întâlnit în rândul gravidelor
    Și tu ai cârcei la picioare în sarcină? Uite cum poți preveni și ameliora acest simptom foarte des întâlnit în rândul gravidelor

    Cârceii apar de regulă în ultimele luni de sarcină, mai ales noaptea și sunt foarte dureroși. Află cum poți să ameliorezi durerea și cum poți preveni apariția lor!

    Modul inteligent prin care un băiețel a reușit să scape de un necunoscut care îl urmărea
    Modul inteligent prin care un băiețel a reușit să scape de un necunoscut care îl urmărea

    Un băiețel în vârstă de 10 ani tocmai se întorcea acasă, când s-a trezit urmărit de o femeie. Citește articolul ca să afli ce a făcut ca să scape de ea.

    O mamă care crește 12 copii, dintre care 8 adoptați, este atacată în online pentru modul în care îi hrănește
    O mamă care crește 12 copii, dintre care 8 adoptați, este atacată în online pentru modul în care îi hrănește

    Știți vorba aceea, „unde-s mulți puterea crește”? La fel de bine am putea să spunem și „Unde-s mulți, mâncarea crește”. Aceasta din urmă i se aplică...

    Prietenia cu alte mame mi-a schimbat modul în care îmi cresc copiii
    Prietenia cu alte mame mi-a schimbat modul în care îmi cresc copiii

    „It takes a village to raise a baby” (E nevoie de un sat întreg pentru a crește un copil). Cam acesta este și mesajul pe care această mămică vrea să-l transmită...

    Oua de prepelita. 10 beneficii uimitoare. Punctul 7 te va bucura!
    Oua de prepelita. 10 beneficii uimitoare. Punctul 7 te va bucura!

    Stiai ca oul de prepelita contine mai multi nutrienti decat oul de gaina? In plus, oul de prepelita ofera o multime de beneficii pentru sanatate.

    12 lucruri pe care NU le poti cumpara. Poti sa ai toti banii din lume ca nu te ajuta!
    12 lucruri pe care NU le poti cumpara. Poti sa ai toti banii din lume ca nu te ajuta!

    Lumea noastra pare sa fie din ce in ce mai obsedata de bani. Si, in timp ce se incearca intelegerea aceastei mentalitati, devine greu de acceptat. Da, banii sunt necesari pentru...

    © 2024 Qbebe