Anatomia plamanilor

Plamanii sunt niste organe cu aspect spongios care umplu cavitatea toracica (pieptul) si formeaza cea mai mare parte din tractul respirator inferior (care include traheea, bronhiile si ramificatiile bronsice multiple). Functia lor de baza este sa ofere oxigen capilarelor pentru a oxigena sangele din sistemul circulator, insa ne sunt utili si pentru a vorbi, a rade sau a canta. Prezinta a culoare cenusie (roz la copii), iar in cazul adultilor capata un aspect negricios din cauza depozitelor de particule de carbon. Greutatea plamanului drept este de 600g, iar a celui stang de 550 g (din cauza localizarii langa inima). Daca suprafata lor interioara ar fi intinsa, ar acoperi o suprafata intre 80-100 mp.

In mod concret, traheea este cea care transporta aerul inspirat in plamani prin bronhii, care la randul lor se divid in niste componente denumite bronhiole, apoi in o serie de componente microscopice denumite alveole. La nivelul acestora din urma, oxigenul din aer este absorbit in plamani, iar dioxidul de carbon (un produs rezidual al metabolismului) este eliminat. Intre alveole exista un mic strat de celule intersitiale (contine vase de sange si celule care sustin alveolele). Plamanii sunt acoperiti cu un strat de tesut denumit pleura, dar si de un strat fluid care actioneaza ca lubrifiant, permitandu-le sa se contracte si sa se dilate odata cu fiecare respiratie.

Anatomia externa

Ocupand majoritatea spatiului din cadrul cavitatii toracice, plamanii se intind in lateralul inimii pana la coaste, pe ambele parti ale pieptului si continua posterior catre coloana vertebrala. Fiecare plaman dispune de o forma aproximativ conica, cu portiunea superioara a plamanului formand varful conului, iar cea inferioara reprezentand baza. Capatul superior se ingusteaza spre un varf rontunjit denumit apex, iar capatul inferior se sprijina pe diafragma cu forma de cupola. Baza plamanilor este concava, urmand conturul diafragmei. Plamanul stang este usor mai mic decat dreptul deoarece, dupa cum am mentionat anterior, 2/3 din inima se afla in aceasta zona a corpului si contine scobitura cardiaca, o adancitura in plaman care inconjoara apexul inimii.

O oarecare simetrie exista intre plamanul drept si cel stang. Astfel, ambii plamani sunt divizati in lobi, iar subunitatile functionale ale fiecarui plaman sunt denumite segmente si prezinta o relatie apropiata cu bronhiile segmentare descrise mai sus. Plamanul drept cuprinde 10 segmente: 3 in lobul drept superior (apical, anterior si posterior), 2 in lobul drept mijlociu (medial si lateral) si 5 in lobul drept inferior (apical, supapical-inconstant, bazal anterior, bazal posterior, bazal medial si bazal lateral). Plamanul stang cuprinde 8 segmente: 4 in lobul superior stang (apico-posterior, anterior, lingual superior si lingual inferior) si 5 in lobul stang inferior (apical, subapical, bazal anterior, bazal posterior, bazal lateral si bazal medial-inconstant).  

Fiecare plaman consta in lobi distinctinti. Plamanul drept prezinta 3 lobi (superior, mijlociu si inferior), iar fisura orizontala separa lobul superior de cel mijlociu, in timp ce fisura oblica dreapta separa lobul mijlociu de cel inferior. Marginea mediala a plamanului drept este aproape verticala. Plamanul stang are doar 2 lobi (superior si inferior) separati de fisura oblica stanga. Ultima diviziune anatomica cunoscuta este cea de lobuli, diviziuni hexagonale care sunt imposibil de vizualizat cu ochiul liber. Tesutul conjuctiv care divide lobulii este adesea innegrit la fumatori.

Anatomia interna

Anatomia plamanilor include parenchimul pulmonar care sustine o parte din sistemul respirator, dar este in principal implicat in schimbul gazos de la nivel alveolar. Parenchimul pulmonar este subdivizat in lobi si segmente (prezentate mai sus).

Traheea - este un tub cartilaginos si fibromuscular care se intinde de la aspectul inferior al cartilajului cricoid (nivelul celei de-al sasea vertebre) pana la carina (nivelul vertebrei a cincea). Lungimea sa este de 3 cm la nastere si ajunge la 10-12 cm la adulti (2-4 cm sunt extratoracici si 6-9 cm intratoracici). Diametrele traheale variaza intre 13 si 25 mm la barbati, iar la femei intre 10-21 mm. In timpul expiratiei forma traheei intratoracice se modifica drept rezultat al invaginarii peretelui posterior, conducand o reducere de pana la 30% a diametrului anteroposterior, dupa cum se poate observa in cadrul unei examinari tomografice. Peretele traheal are 4 straturi diferite: mucoasa, submucoasa, cartilaj sau muschi si adventitie. Peretele traheal posterior nu contine cartilaj, fiind in schimb sprijinit de o banda subtire de muschi netezi.

Bronhii - aerul intra in corp prin nas sau gura si trece prin faringe, laringe si trahee. Chiar inainte de a ajunge in plamani, traheea se divide in bronhiile stanga si dreapta, niste tuburi mari, goale, din cartilaj hialin (sticlos) si invelite de epiteliu pseudostratificat ciliat. Cartilajul hialin al bronhiilor formeaza cercuri incomplete similare literei C cu partea deschisa spre capatul posterior al bronhiilor. Acest cartilaj rigid previne colabarea bronhiilor si blocarea fluxului de aer catre plamani. Epiteliul pseudostratificat inveleste interiorul inelulul hialin si conecteaza capetele incomplete ale cercului pentru a forma un tub gol similar literei D cu portiunea plata a tubului indreptata spre directia posterioara. Fiecare plaman primeste aer de la o singura bronhie mare, principala. Odata ce bronhia principala intra in plaman, se divide in bronhii mai mici secundare (lobare) pentru a transporta aer in plaman. Prin urmare, bronhia dreapta se ramifica in 3 bronhii secundare, in timp ce cea a plamanului stang in 2 bronhii secundare. In continuare, bronhiile secundare se ramifica in mai multe bronhii mai mici (segmentare) in fiecare lob. Bronhiile secundare si tertiare imbunatatesc eficacitatea plamanilor, distribuind aerul egal in fiecare lob pulmonar. Intreaga ramificatie a bronhiilor principale poarta denumirea de arbore bronsic.

Epiteliul pseudostratificat care imbraca bonhiile contine multi cili si celule calciforme. Cilii sunt proiectii celulare similare firelor de par care se extind dincolo de suprafata celulelor. Celulele calciforme sunt celule specializate epiteliale care secreta mucus pentru a captusi invelisul bronhiilor. Cilii se misca toti deodata pentru a impinge mucusul secretat de celulele calciforme in afara plamanilor. Particule de praf si chiar patogeni cum sunt virusurile, bacteriile si fungii din aer ce intra in plamani si se ataseaza de mucus sunt indepartate din tractul respirator. In acest mod mucusul ajuta mentinerea curateniei plamanilor, dar si la protejarea de boli.

Bronhiile in detaliu

Caile respiratorii sunt impartite de ramificatia dihotomica in aproximativ 23 de ramificatii de la trahee pana la alveole. Acestea sunt compuse din elemente cartilaginoase si fibromusculare, insa diferentierea intre ele este mai putin clara decat in trahee, in special in caile respiratorii distale. Grasimea peretelui este relativ  proportionala cu diametrul cailor respiratorii distale fata de ramificatiile segmentare. Pentru caile respiratorii mai mici de 5 mm in diametru, peretele ar trebui sa masoare 1/6 pana la 1/10 din diametru. Diferite denumiri au fost conferite arborelui bronsic in decursul timpului, insa in mod curent sunt cunoscute 2 bronhii principale (dreapta si stanga) si 3 bronhii lobare (dreapta), cu un total de 10 bronhii segmentare; 2 bronhii lobare se gasesc pe partea dreapta, cu un total de 8 bronhii segmentare. Nu exista nicio terminologie acceptata pentru bronhiile subsegmentare. Bronsiolele terminale si canalele/sacii alveolari sunt prezentati mai jos. In general lungimea si diametrul cailor respiratorii centrale variaza de la stanga la dreapta (din cauza pozitionarii inimii).

Bronhiole- mai multe bronhiole se ramifica din bronhiile tertiare si difera de bronhii atat prin marime (sunt mai mici), dar si prin compozitia peretilor. In timp ce bronhiile dispun de inele de cartilaj hialin in pereti, bronhiolele sunt formate din fibre de elastina si tesut muscular neted. Acest tesut al peretilor bronhiolelor permite diametrului acestora sa se modifice intr-o masura semnificativa. Cand corpul necesita volume mai mari de aer sa patrunda in plamani, cum se intampla in timpul exercitiilor fizice, bronhiolele se dilata permitand un flux sporit de aer. Ca raspuns la praf sau alti poluanti atmosferici, bronhiolele se pot contracta pentru a preveni poluarea plamanilor.
Bronhiolele se mai ramifica in bronhiole terminale care sunt cele mai mici tuburi din plamani si apoi se termina in alveolele pulmonare. Asemenea bronhiolelor, cele terminale sunt elastice, capabile sa se dilate sau sa se contracte pentru a controla fluxul de aer din alveole.

Alveolele sunt unitati functionale ale plamanilor ce permit schimbul de gaze dintre aerul din plamani si sangele din capilarele plamanilor. Alveolele se gasesc in grupuri mici denumite saci alveolari la finalul bronhiolelor terminale. Fiecare alveola este o cavitate goala, sub forma de cupa inconjurata de mai multe capilare mici. Peretele alveolei este invelit in celule epiteliale simple scuamoase cunoscute drept celule alveolare. Un strat subtire de tesut conjunctiv sta la baza si sustine celulele alveolare. Capilarele inconjoara tesutul conjunctiv pe marginea exterioara a alveolei.

Membrana respiratorie este formata in locul unde peretele unei capilare atinge peretii unei alveole. In membrana respiratorie, schimbul de gaze se petrece liber intre aer si sange prin intermediul peretilor extrem de subtiri ai alveolelor si ai capilarelor. Sange neoxigenat de la inima este pompat prin artera pulmonara in plamani unde oxigenul se transmite in sange si este schimbat cu dioxid de carbon in hemoglobina eritrocitara. Sangele oxigenat se intoarce apoi la inima prin venele pumonare pentru a fi transmis in sistemul circulator.

Celule septale si macrofage se afla in interiorul alveolelor, primele produc lichid alveolar care imbraca suprafata interna a alveolelor. Lichidul alveolar este extrem de important pentru functionarea plamanilor, deoarece este un surfactant care inmoaie alveolele, ajuta sa mentina elasticitatea plamanilor si previne peretii alveolari subtiri sa se deterioreze. Macrofagele din alveole mentin plamanii curati si lipsiti de infectii prin "capturarea" si fagocitarea (capturare, ingestie si distrugere de catre o celula a particulelor sau a altor celule) agentilor patogeni sau a altor materiale straine care intra in alveole prin aerul inspirat.

Alte parti componente

 

Pleura reprezinta membranele dublu stratificate care inconjoara fiecare plaman. Atasate la peretele cavitatii toracice, pleura parietala formeaza stratul superior al membranei. Pleura viscerala formeaza stratul inferior al membranei ce acopera suprafata exterioara a plamanilor. Intre pleura parietala si cea viscerala exista cavitatea pleurala care creeaza un spatiu gol pentru ca plamanii sa se mareasca in timpul inspiratiei. Lichidul seros secretat de membranele pleurale lubrifiaza interiorul cavitatii pleurale pentru a preveni iritatia plamanilor in timpul respiratiei.

Plamanii sunt acoperiti cu o pleura viscerala care se invecineaza cu pleura parietala, intrucat reflecta din suprafetele laterale ale mediastinului (portiune dintre plamani care contine tesuturile si organele principale ale toracelui cu exceptia plamanilor). Pleura viscerala formeaza invaginari in ambii plamani care sunt denumite fisuri. Exista 2 fisuri complete in plamanul drept si 1 fisura completa cu una incompleta in cel stang; acestea separa lobii pulmonari distincti. Pleura formeaza de asemenea ligamentul pulmonar care este un strat dublu de pleura ce se extinde dincolo de mediastin, de la vena pulmonara inferioara la diafragma (un muschi puternic si voluminos care desparte cutia toracica de abdomen).

Vascularizatia pulmonara

Vascularizatia de la nivelul traheei si a arborelui bronsic depinde de ramurile arterei tiroide inferioare, arterele intercostale si arterele bronsice (ramuri aortice). Aceste artere (exceptand artera tiroida) formeaza plexul peribronsic care permite arborelui bronsic sa patrunda adanc in parenchim si sa furnizeze sange pleurei viscerale si peretilor arterelor sau venelor pulmonare (vasa vasorum).

O relatie stransa exista intre arborele bronsic si anatomia vascularizatiei pulmonare, compusa in principal din artere si vene pulmonare. Principala artera pulmonara are originea in ventriculul drept (al inimii) si se divide in 2 ramuri. Artera pulmonara dreapta trece prin spatele aortei si al venei cave superioare, reiesind lateral fata de atriu si usor inferior fata de bronhia principala dreapta. In opozitie, originea arterei pulmonare stangi se afla situata anterior bronhiei principale stangi. Remficatia arterelor pulmonare variaza de la stanga la dreapta, insa in principiu se divid in artere tronculare, lobare, segmentare si subsegmentare care in general urmeaza diviziunilor arborelui bronsic.

Venele pulmonare au originea in alveole si primesc de asemenea sange din ramurile brosice si pleurale. Dupa confluenta bronhiilor mici in bronhii mari, 2 vene pulmonare, superioare si inferioare, se formeaza pe ambele parti. Aceste 4 vene se unesc de obicei la sau aproape de jonctiunea atriului drept si regiunea poarta denumirea de intrapericardica.

Sistemul limfatic pulmonar - Drenajul limfatic al plamanilor incepe cu vasele limfatice care ajung in primul rand in nodulii intraparenchimatosi si limfatici, apoi ajung in nodulii limfatici peribronsici (hilari) si ulterior in nodulii limfatici subcarinali, traheobronsici si paratraheali. Sistemul limfatic comunica eventual cu sistemul venos prin artera principala limfatica bronho-mediastinala si canalul toracic sau prin nodulii limfatici cervicali inferiori (muschiul scalen). In orice caz, unele variante ale drenajului limfatic sunt foarte importante in considerarea diseminarii neoplasmelor pulmonare.

Cum se protejeaza plamanii?

Plamanii dispun de mai multe modalitati de a se proteja de iritanti. Mai intai, nasul actioneaza ca un filtru cand respirati, impiedicand particulele mari de poluanti sa patrunda, iar daca acestia totusi intra in plamani se vor bloca intr-un strat gros de mucus (sputa sau flegma) care imbraca interiorul cailor respiratorii. O medie de 60 g de mucus sunt secretate de mucoasa cailor respiratorii zilnic. Acest mucus este eliminat prin gura cu ajutorul cililor (mentionati antetrior), fiind impins spre gat catre epiglota (portiunea care se deschide permitand inghitirea mucusului). Retineti insa ca scuipatul mucusului nu este normal si ca apare in cazuri de bronsita sau de infectie (pneumonie, exacerbare a BPOC).

Un alt mecanism protector este tusea, insa nu reprezinta un eveniment normal, fiind rezultatul iritatiei la nivelul bronhiilor. Tusea poate elimina mucusul din plamani mai repede decat cilii.

Ultima din metoda protectoare are la baza o problema de sanatate. Caile respiratorii sunt inconjurate de o portiune de muschi care se pot extinde cand exista iritatie pulmonara, ingustand caile respiratorii, deoarece plamanii incearca sa mentina iritantul in exterior. Ingustarea/incordarea rapida a acestor muschi este denumita bronhospasm. Unii plamani sunt foarte sensibili la iritanti, iar bronhospamele pot cauza probleme grave pentru persoanele bolnave de BPOC sau astm (este mai dificil de respirat).

Variante anatomice de plamani

Pe masura ce omul se dezvolta de la fetus la adult, au loc mai multe modificari. Unele din ele urmeaza un tipar obisnuit, in timp ce altele compenseaza pentru anumite afectiuni care apar din motive necunoscute. Astfel, variantele congenitale anatomice de plamani sunt prezente in urmatoarele forme:

-ageneza- completa absenta congenitala a unuia sau a ambilor plamani, ultima fiind incompatibila cu viata (apare alaturi de alte anormalitati congenitale, rar)
- aplastia sau hipoplazia - prezenta unei bronhii rudimentare care se termina intr-un saculet fara vreo dovada de vascularizatie pulmonara sau parenchim
- lobi accesorii si fuziunea lobilor - variatii peste lobii pulmonari cauzate in principal de distrugerea completa a pliurilor pleurale viscerale, rezultate din prezenta vaselor anormale (creeaza lobi suplimentari) sau apar secundar fata de (complet sau partial) lobii fuzionari din distrugerea fisurilor pulmonare normale.

Variatii anatomice congenitale ale cailor respiratorii apar in forma variatiilor bronsice ce reprezinta variatii in tiparul arborelui bronsic si sunt datorate in general dispunerii bronhiilor segmentare si subsegmentare (acestea pot reprezenta localizarile preferate pentru diformitati, inflamatii cronice si neoplasme bronsice).

Variatiile anatomice congenitale ale diafragmei sunt prezente sub forma diferitelor locuri de insertie a muschiului ce formeaza diafragma sau apar din cauza defectelor congenitale ce conduc la comunicarea cavitatii abdominale cu cea toracica (hernia Bochdalek sau Morgani, eventratia diafragmatica).

Variantele pato-fiziologice

Sunt legate de modificari in structura cailor respiratorii, parenchimului sau structurilor adiacente care conduc la distrugerea anatomiei sistemului respirator. Cele mai des intalnite sunt:

-emfizem/BPOC -boli cauzate de acumularea de mucus inflamator care conduce la pierderea destinderii elastice din cauza distrugerii tesutului pulmonar sau la o crestere in rezistenta cailor respiratorii conducand la largirea anormala permanenta a spatiilor distale de aer din bronhiolele terminale
- pneumotorax, hemotorax si hidrotorax sunt cauzate de o scadere in volumul pulmonar ca urmare a prezentei aerului, sangelui si lichidului dintre componentele viscerale si parietale ale pleurei
- hernia diafragmatica - apare cand un defect in diafragma permite continutului abdominal sa ajunga in cavitatea toracica. Acestea pot fi congenitale, traumatice, iatrogenice sau datorate unei slabiri a muschilor diafragmei
- stenoza bronsica si traheala - apare ca rezultat al proceselor secundare si numeroase de natura maligna si benigna si drept consecinta a procedurilor chirurgicale si traumelor. Are la baza obstructia sau colapsul cailor respiratorii la orice nivel ce conduce la modificari in fluxul de aer (se ajunge la hipoxemie)
- paralizie/disfunctie a corzilor vocale - este cauzata de disfunctia inervatiei nervului laringial sau vag al laringelui. Chiar daca nu exista nicio alterare anatomica, afectiunea poate conduce la multe din problemele asociate stenozei bronsice si traheale
- procese infectioase (pneumonie bacteriana, tuberculoza) includ infectii virale, fungice si bacteriene. Ele sunt caracterizate de consolidarea portiunii afectate a plamanului si umplerea spatiilor sacilor alveolari cu exudat, celule inflamatorii si fibrina, conducand la o scadere a schimbului de oxigen si in cazuri grave la distrugerea parenchimului pulmonar

-boli interstitiale - includ afectiuni cauzate de medicamente, procese autoimune, boli fibrotice, expunere la praf organica si anorganica, sarcoidoza, limfoangioleiomiomatoza, histocitoza X, vasculita, proteinoza alveolara pulmonara si alte procese care vor conduce reducerea volumului pulmonar din cauza alterarii parenchimului pulmonar ce rezulta intr-o eroare a ventilatiei-perfuziei
-malignitate- reprezinta o crestere necontrolata de celule ale tesuturilor in plamani sau in caile respiratorii. In functie de localizarea si gravitatea bolii, poate conduce la modificarile anatomice descrise mai sus

Aspecte interesante

Plamanii sunt "supracreati" intr-o oarecare masura si detin un volum de rezerva imens in comparatie cu necesitatile impuse de schimbul de oxigen in stare de repaus. O asemenea capacitate in exces reprezinta unul din motivele pentru care unele persoane pot fuma timp de mai multi ani fara a prezenta o reducere semnificativa in functia pulmonara in timp de repaus sau de miscare usoara; in asemenea situatii numai o mica portiune din plamani este de fapt perfuzata cu sange pentru schimbul gazos. Distrugerea prea multor alveole in timp poate conduce la emfizem, boala asociata cu scurtarea severa a respiratiei. Pe masura ce necesitatile de oxigen cresc ca urmare a efectuarii exercitiilor fizice, un volum mai mare din plamani este perfuzat, permitand corpului sa se adapteze necesitatilor schimbului de CO2/O2. In plus, datorita, capacitatii in exces, este posibil ca un om sa supravietuiasca cu un singur plaman, cel de-al doilea compensand lipsa primului. 

Mediul plamanului este foarte umed, ceea ce il face predispus bacteriilor. Multe boli respiratorii sunt rezultatul infectiei virale ale plamanilor. Inflamatia plamanilor este cunoscuta drept pneumonie; inflamatia pleurei ce inconjoara plamanii este denumita pleurezie.

Capacitatea vitala reprezinta volumul maxim de aer pe care o persoana in poate expira in urma unei inhalatii maxime si poate fi masurat cu ajutorul unui spirometru. In combinatie cu alte masurotori fiziologice, capacitatea vitala poate ajuta la diagnosticarea unei boli pulmonare.

Parenchimul pulmonar este folosit strict cu referire la tesutul alveolar din bronhiole, canale alveolare si bronhiole terminale, insa include adesea orice forma de tesut pulmonar, chiar si bronhiole, bronhii, vase de sange si interstitiu pulmonar.

Iata ce functii non respiratorii prezinta plamanul:

•Alterarea pH-ului sangelui facilitand alterarile in presiunea partiala a dioxidului de carbon

•Filtrarea micilor cheaguri de sange formate in vene

•Filtrarea micro bulelor de aer ce apar in fluxul venos de sange cum sunt cele create in timpul decompresiei dupa o scufundarea acvatica 

•Influentarea concentratiei unor substante biologice si medicamente folosite in sange 

•Convertirea angiotensinei I in angiotensina II prin actiunea enzimei convertoare de angiotensina

•Pot servi drept un strat de protectie moale, absorbant al socurilor pentru inima, pe care o flancheaza

•Imunoglobulina A este secretata in secretia bronsica si protejeaza impotriva infectiilor respiratorii 

•Mentin sterilitatea prin productia de mucus ce contine compusi antimicrobieni. Mucusul contine glicoproteine (mucizina, lactoferina, lizozina, lactoperoxidaza). Putem gasi si proteinele de oxidaza dubla ce genereaza peroxid de hidrogen (util in sinteza antimicrobiana endogena). 

•Actiunea escalatorie a cililor reprezinta un important mecanism de aparare impotriva infectiilor respiratorii. Particulele de praf si bacteriile din aerul inhalat sunt captivate de stratul de mucus prezent pe suprafata cailor respiratorii si sunt miscate in sus catre faringe prin actiunea ascendenta ritmica a cililor.

•Ofera flux de aer pentru crearea sunetelor vocale

•Servesc drept rezervor de sange. Volumul de sange al plamanilor este de aproximativ 450 ml in medie, aproape 9% din volumul total de sange din intregul sistem circulator. Cantitatea poate fluctua usor intre jumatate si dublu fata de nivelul normal. Pierderea sangelui din circulatia sistemica prin hemoragie poate fi partial compensata prin suntarea sangelui din plamani in vasele de sange sistemice. 

Doamna doctor Luminita Anghel, Medic specialist Pneumologie, MEDAS Unirea ne-a raspuns la urmatoarele intrebari:

1. Cum se diferentiaza plamanii sanatosi de cei bolnavi din punct de vedere anatomic?

In afara de anamneza si examenul clinic exista o serie de investigatii precum: radiografie pulmonara, spirometrie, bronhoscopie, examen computer tomograf torace in urma carora se poate stabili cu certitudine daca exista sau nu o afectiune pleuropulmonara.

2. Ce analize sunt utile in examinarea lor si in ce mod se efectueaza?

Investigatiile utile pentru diagnosticul bolilor pulmonare sunt reprezentate de:
- radiografie cardiopulmonara- aduce importante date in patologia respiratorie, este o investigatie neinvaziva usor de realizat
- explorari functionale respiratorii respectiv: spirometrie simpla si cu test bronhodilatator- metoda neinvaziva si foarte precisa de apreciere a functiei pulmonara, necesara in principal pentru diagnosticul bolilor obstructive pulmonare dar si in pneumopatiile interstitiale difuze
- bronhoscopia- reprezinta o metoda de explorare endoscopica a arborelui traheobronsic utila in principal in stadializarea si examenul hisopatologic al neoplasmului bronhopulmonar, dar si in alte afectiuni pulmonare
- tomografia computerizata de torace, aduce de asemenea date esentiale in formularea diagnosticului si in stadializarea bolilor pulmonare

3. Ce anume afecteaza cel mai mult plamanii (fumat, poluare etc.) in afara de afectiunile medicale asociate?

In ceea ce priveste factorii de risc implicati in aparitia bolilor pulmonare acestia sunt reprezentati de: fumat- cu rol demonstrat in aparitia cancerului bronhopulmonar si a bronhopneumopatiei cronice obstructive, poluanti atmosferici, medii industriale poluante: turnatorii, medii de sudura, vopsitorii, solventi volatili si, nu in ultimul rand ca importanta, infectiile respiratorii repetate, favorizeaza de asemenea aparitia bolilor pulmonare cronice.

Multumim doamnei doctor Luminita Anghel pentru ajutorul acordat in realizarea articolului.

Surse:

http://emedicine.medscape.com; www.innerbody.com; www.webmd.com; http://web.as.uky.edu; http://en.wikipedia.org