Din grija pentru copilul tau
ECONOMIDA

Cum calculezi zilele până la ovulație

Precum menstruația, ovulația este și ea un indicator al stării noastre de sănătate, al capacității de a concepe. Din articolul de mai jos veți afla diverse detalii legate de ovulație, de la semnele ce o pot preceda, până la cum se calculează aceasta și câte zile durează. Nu uita faptul că este important să știi cât mai exact când va avea loc ovulația, întrucât vei putea astfel să identifici mai ușor perioada în care poți avea mai multe șanse să rămâi însărcinată.

Ce reprezintă ovulația

Aceasta se referă la acel moment al ciclului menstrual în care un ovul se va elibera din ovare și va circula dinspre acestea spre trompele uterine.
Ovulul va ști când este timpul să-și înceapă „călătoria" întrucât hormonii sunt cei ce-i vor dirija. Aceiași hormoni vor fi cei care vor pregăti uterul pentru ca în acesta să se formeze o eventuală sarcină.
Ovulul poate rezista în trompele uterine între 12 și 24 de ore, așteptând spermatozoizii să-l fecundeze. Dacă nu se va produce acest fenomen, ovulul va rămâne acolo, îngroșând pereții acestuia și pregătindu-se astfel pentru următoarea menstruație. De altfel, despre aceasta se spune că nu reprezintă altceva decât o eliberare de sânge și țesut uterin care se întâmplă la aproximativ 2 săptămâni de la ovulație.

Care sunt semnele ce vestesc producerea ovulației

La fel ca menstruația, și ovulația are niște semne după care ne putem da seama că aceasta este pe cale să se producă. Acestea sunt:
Apariția unor dureri ușoare în partea inferioară a abdomenului
Nu la toate femeile se petrece așa, dar la unele dintre noi, în preajma ovulației, pot apărea dureri nu foarte intense în partea inferioară a abdomenului, cu precădere pe una dintre părți. Acestea sunt cunoscute sub denumirea de „mittelschmerz". Ele pot dura de la câteva minute la câteva ore. În anumite cazuri se poate întâmpla ca acestea să fie însoțite și de o ușoară greață, de secreție vaginală deschisă la culoare sau chiar de sângerare ușoară.
Dacă aceste dureri se repetă și sunt severe, consultă imediat un medic, întrucât este posibil să fie vorba de prezența unor afecțiuni, cum ar fi endometrioză sau un chist ovarian. Este foarte important să te analizezi și să observi orice alte simptome neobișnuite, întrucât acestea pot fi indiciul altor probleme de sănătate.

Femeie ce are o senzatie de disconfort in zona inferioara a abdomenului

Observi modificări ale secreției vaginale
Când te apropii de ovulație, vei vedea că secreția ta vaginală devine mai densă și de culoare albă. Cu cât ovulația este mai aproape, cu atât acestea devin mai groase, mai umede și dobândesc o consistență similară albușului de ou.
După finalizarea ovulației, secreția vaginală se reduce, devine mai închisă la culoare și mai puțin sesizabilă.

Vei sesiza o creștere a temperaturii bazale
Temperatura bazală este acea temperatură a corpului măsurată când corpul se află în repaos, după odihnă. De aceea, este ideal ca aceasta să fie verificată dimineața, după ce te-ai trezit.
Odată cu apropierea ovulației, temperatura corpului tău va crește ușor. Este intervalul din lună când este perioada cea mai fertilă, care durează până la instalarea următoarei menstruații.
De exemplu, dacă în mod obișnuit, înainte de ovulație, temperatura medie a corpului unei femei este cuprinsă între 35.6-36.7ºC, după producerea ovulației aceasta este de 36.1-37.2ºC.
Ca să-ți verifici temperatura bazală este ideal să apelezi la termometrele digitale, ce-ți oferă mai multă acuratețe. De asemenea, trebuie să știi că poți opta pentru măsurarea temperaturii bazale și datorită unor termometre speciale, care se folosesc pentru zona vaginală sau rectală. În unele cazuri, temperatura bazală poate fi luată și din gură.
Totodată, măsurarea temperaturii bazale poate fi o modalitate de a calcula câte zile ai până la următoarea ovulației. Pentru a reuși să obții rezultate cât mai exacte, îți vei construi un grafic al temperaturii bazale măsurate în preajma ovulației. Acolo unde vei găsi punctele cu valori ale temperaturii cele mai ridicate, îți vei da seama că acelea sunt zilele, din fiecare lună, în care să te aștepți să ai ovulație.

Poate să apară o ușoară sângerare, în nuanță maronie
În unele cazuri, din cauza faptului că la ovulație ovulul se maturizează și în final moare, rupându-se, poate să rezulte o mică sângerare. Pe măsură ce sângele persistă, el se va închide la culoare și de aceea în scurgerea vaginală vei putea observa pete de sânge.
Nu sunt însă metode de îngrijorare decât în cazul în care aceste pete persistă. Dacă se întâmplă așa, mergi cât mai repede la un specialist, întrucât este posibil să fie vorba despre o infecție sau despre o sarcină ectopică.

Sânii tăi pot deveni sensibili și ușor dureroși
În urma transformărilor hormonale petrecute în preajma ovulației, sânii vor deveni mai sensibili la atingere și chiar ușor dureroși.

Vei putea sesiza o creștere a apetitului sexual
Poți să observi acest fenomen în preajma ovulației, în condițiile în care modificările hormonale vor influența și libidoul.

Cum calculezi zilele până la ovulație

Specialiștii precizează următorul lucru: ovulația depinde de fiecare femeie în parte, de durata fiecărui ciclu menstrual. De regulă, acesta din urmă are o durată cuprinsă între 21 și 35 de zile. În aceste cazuri, poți să-ți calculezi ziua de ovulație astfel: vei scădea 14 zile din ziua în care, de obicei, ți se instalează menstruația. Spre exemplu, dacă ai un ciclu menstrual cu o lungime de 21 de zile, ovulația se petrece în ziua a VII-a. În schimb, dacă acesta este de 35 de zile, ovulația va avea loc în ziua 21.
Când ai însă un ciclu menstrual ce se întinde pe 28 de zile, ovulația se va petrece în ziua 14.
Ca să poți să-ți calculezi cât mai exact când vei avea ovulație, ar trebui să-ți urmărești un „tipar" al menstruației timp de cel puțin 3 luni și să utilizezi un calendar.Cunoscând îndeaproape durata ciclurilor menstruale, ai putea să estimezi mai ușor când va fi ovulația.
În medie, spun medicii, ovulația are loc cu 12-16 zile înainte de prima zi de sângerare din cadrul menstruației.
Există însă și cazuri în care ovulația poate lipsi sau poate să fie neregulată. În ceea ce privește lipsa ovulației, aceasta poate fi sesizabilă în următoarele cazuri:
• Când ești însărcinată
• Când ești la menopauză
• Când iei pilule contraceptive în mod constant și nu întrerupi tratamentul
• Când suferi de anumite tulburări hormonale
• Când ești foarte stresată
• Când ești supraponderală sau subponderală
• Dacă suferi de afecțiuni precum sindromul ovarului polichistic sau amenoree
De asemenea, trebuie să știi faptul că o ovulație neregulată poate sau nu să se lege de menstruații neregulate. Dacă sesizezi neregularități frecvente ale menstruației sau ovulației, ia legătura cu un medic, întrucât poți suferi de afecțiuni ce pot conduce inclusiv la infetilitate.
Nu în ultimul rând, chiar și dacă ai menstruații neregulate poți să-ți calculezi data la care vei avea ovulație pentru că va trebui să scazi 14 zile din ziua în care ai avut prima sângerare din cadrul unei menstruații.

Femeie ce calculeaza zilele in care ar putea sa ramana mai usor insarcinata

Citește și: Calculator ovulatie

Cât durează ovulația

Procesul de ovulație începe atunci când organismul va începe să elibereze FSH-ul (hormonul de stimulare foliculară, ce stimulează creşterea şi maturarea foliculilor şi biosinteza estrogenului la nivel folicular), cam între ziua 6 și 14 a ciclului menstrual.
Când ovulul se maturizează, corpul va începe să producă și hormon luteinizant (LH), ce va determina eliberarea ovulului. De regulă, ovulația se petrece la 28-36 de ore după ce acest hormon este secretat.

Voi știați până acum astfel de detalii legate de ovulație?

Citește și: Totul despre ovulatie

Surse:
www.healthline.com, www.mayoclinic.org, www.thebump.com, www.womenshealthmag.com, www.wikihow.com

Perioada fertila. Cum stii cand e momentul potrivit sa concepi un copil

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Femeile la ovulație și gravidele ar putea avea probleme cu accesul în clădiri, din 15 mai
    Femeile la ovulație și gravidele ar putea avea probleme cu accesul în clădiri, din 15 mai

    Medicul specialist de medicină internă, Cornelia Scărlătescu, avertizează asupra faptului că femeile la ovulație si gravidele în primul trimestru ar putea avea probleme cu...

    Cum să îți iei concediile în 2020, în funcție de zilele libere legale și de vacanțele copiilor
    Cum să îți iei concediile în 2020, în funcție de zilele libere legale și de vacanțele copiilor

    Pentru a reuși ca tu și cei dragi să aveți vacanțele mult așteptate, planificarea atentă este esențială. Printre factorii de care ar trebui să ții cont se numără și zilele...

    Veste tristă: multe dintre zilele libere legale din 2019 pică în weekend
    Veste tristă: multe dintre zilele libere legale din 2019 pică în weekend

    Anul acesta vor fi mai puține zile libere care să permită punți de legătură cu week-end-ul decât anul trecut, întrucât aproape jumătate dintre sărbătorile legale...

    Zilele Baby Sanador – evenimentul lunii februarie pentru viitoarele mămici
    Zilele Baby Sanador – evenimentul lunii februarie pentru viitoarele mămici

    În perioada 15-17 februarie, se va desfăşura cea de-a doua ediţie a târgului Zilele Baby Sanador, destinat viitoarelor mămici. Evenimentul va fi găzduit de Centrul de...

    Zilele libere vor fi plătite pentru părinți. Iată ce trebuie să facă angajatorii
    Zilele libere vor fi plătite pentru părinți. Iată ce trebuie să facă angajatorii

    Au început demersurile pentru decontarea zilelor libere plătite pentru părinții care au stat acasă cu copiii în luna mai, pe fondul întreruperii școlii din cauza...

    10 moduri simple de a servi legumele în zilele caniculare
    10 moduri simple de a servi legumele în zilele caniculare

    Vara este momentul perfect pentru a profita de bogăția de legume și de a le include mai mult în alimentația noastră. Cu atât mai mult cu cât ne vom confrunta și cu...

      #JocuriImpreuna: Dezvoltă imaginația familiei tale în zilele lungi de iarnă
    #JocuriImpreuna: Dezvoltă imaginația familiei tale în zilele lungi de iarnă

    Edu Class, unul dintre cei mai mari importatori de jucării și jocuri educative pentru copii din țară, invită părinții să petreacă timp jucându-se cu cei mici în zilele...

    © 2019 Qbebe