Contributors
Manute Creative

Mi s-a spus că nu pot face copii, dar am rămas gravidă la 46 de ani. Cu tripleţi!

O femeie din Australia şi-a deschis sufletul şi a vorbit despre provocările prin care a trecut până a reuşit să-şi împlinească visul de a deveni mamă. Parcurge articolul de mai jos pentru a descoperi ce a povestit Georgia Foster despre cum e să fii pentru prima dată mamă la 46 de ani şi ce sfaturi le dă femeilor care trec printr-o experienţă similară.

I s-a spus că nu poate avea copii şi suferea din cauza depresiei

Georgia-Foster-este-specialist-in-terapie-prin-hipnozaÎn urmă cu mai mulţi ani, Georgia Foster, originară din Melbourne (Australia), locuia în Marea Britanie. Ştia că suferă de endometrioză, dar în urma unor investigaţii medicii au avertizat-o că nu poate avea copii din cauza uterului nedezvoltat. După aflarea acestei veşti, s-a confruntat cu depresie: "Am fost şocată să aflu acest lucru târziu şi faptul că ştiam că nu eram capabilă să am proprii mei copii m-a introdus într-o spirală a depresiei timp de mulţi ani."

Primul ei impuls a fost să recurgă la o adopţie: "Chiar am început să mă interesez despre o adopţie, dar fiind singură şi fiind propriul meu angajat şansele erau destul de mici."

A explicat că la acea vreme nu era implicată în nicio relaţie romantică, iar anterior fusese decepţionată din cauza bărbaţilor: "Fiind singură în cea mai mare parte a vieţii mele şi când am fost într-o relaţie am ales să am alături un bărbat neatrăgător potrivit pentru stima mea de sine, am luat decizia, la 41 de ani, să abandonez ideea unei relaţii."

A cerut părerea unui alt specialist

Sfătuită de cea mai bună prietenă, Georgia Foster s-a adresat unui alt medic. Acesta îi spusese că: "Doctorul mi-a confirmat că aveam o formă neobişnuită a uterului, ceea ce însemna că o sarcina ar fi fost o provocare, dar mi-a spus că nu era imposibil, întrucât uterul oferea suficient spaţiu pentru un copil."

Întrucât în acea perioadă nu era într-o relaţie, a hotărât să recurgă la un donator de spermă. Stând de vorbă cu părinţii ei, aflaţi în Australia, au ajuns la concluzia că o soluţie era să se apeleze la o bancă de spermă ca să achiziţioneze spermă daneză. Aceştia au fost cei care au cumpărat sperma, care în final a ajuns la o clinică de fertilizare din Marea Britanie. Ceea ce a aflat atunci era că sperma provenea "de la un medic danez, în vârstă de 27 de ani..."

Pentru a-şi mări şansele de a rămâne însărcinată, apelase şi la un program de acupunctură de şase luni.

Între timp, şi-a cunoscut viitorul partener de viaţă

Prin intermediul unei prietene, l-a cunoscut pe Ian, simţindu-se imediat atrasă de el. Treptat, relaţia dintre ei a devenit tot mai apropiată, dar Georgia nu intenţiona încă să-i spună despre planurile ei de a deveni mamă: "Când abia cunoşti pe cineva, este imposibil să ştii dacă ar vrea să fie părinte sau nu, aşa că am decis să nu îi spun imediat care erau intenţiile mele". După ce s-au întâlnit mai multe săptămâni, a hotărât să-i aducă la cunoştinţă acestuia planurile ei: "Chiar îmi placi şi aş vrea să îţi spun ceva..."

Ian îi spusese că nu s-a gândit niciodată dacă să fie părinte, iar Georgia i-a explicat că era în regulă dacă nu dorea să fie alături de ea pe parcursul "drumului" pe care trebuia să-l parcurgă pentru a avea copii. Bărbatul i-a cerut un răgaz de gândire de trei luni, timp în care cei doi s-au dus în vizită la părinţii Georgiei, în Australia. La întoarcerea de acolo, el a anunţat-o că "era gata să devină tată."

La 43 de ani, a început tratamentele necesare pentru fertilizarea in vitro

A rămas însărcinată după prima procedură, dar a pierdut sarcina după 8 săptămâni. Următorul tratament l-a început la şase luni după primul, iar pentru că nu mai dispunea de suficiente resurse financiare a ajuns la o clinică de fertilizare in vitro din nordul Ciprului. Despre experienţa de acolo a povestit că: "Acolo, medicul a decis să realizeze un transfer de trei embrioni din cauza vârstei mele pentru a creşte şansele de a rămâne însărcinată. În mod surprinzător, am rămas însărcinată cu trei băieţi."

A explicat faptul că a avut o sarcină cu risc ridicat şi că a fost nevoită să stea mult în pat. Cel mai dificil moment de pe parcursul sarcinii a fost când medicul a sfătuit-o să facă  o injecţie pentru ca unul dintre copii să ajungă să fie avortat, astfel încât să nu existe riscul ca acesta să se nască având probleme extrem de grave, cum ar fi paralizie cerebrală.

Viitoarea mamă a luat decizia de a nu respecta sfatul medicului, relatând următoarele: "Am decis să nu mi se facă injecţia aceea aproape de cervix întrucât puteam să ajung să îmi pierd toţi cei trei copii şi când am văzut la ecografie că unul dintre ei îşi sugea degetul am spus că aceasta nu era o opţiune pentru mine."

A reuşit să devină mama a trei băieţi la 46 de ani. Naşterea a avut loc la 34 de săptămâni, prin cezariană, din cauza prezenţei preeclampsiei.

A vorbit despre ce înseamnă să fii mamă la 46 de ani

Georgia Foster a precizat că primul aspect dificil al vieţii de mamă a fost că nu s-a simţit de la început conectată cu experienţele altor mame: "Cel mai greu a fost când s-au născut băieţii întrucât nu aveam prieteni care să aibă bebeluşi, cu excepţia unei prietene, care a avut gemeni cu puţin timp înaintea mea. Aşa că nu am avut în preajma mea nicio comunitate a mamelor."

Specialist în terapie prin hipnoză, mama a ţinut seama de sfatul părinţilor ei, care i-au sugerat că ar fi mai bine dacă ar reveni în Australia pentru a-şi deschide acolo propria clinică. Pentru a putea să economisească bani, i-au propus chiar să se mute alături de partenerul ei şi de cei trei fii (Ollie, Finn şi Hugg) în casa lor, care era mare. Georgia şi Ian au îmbrăţişat propunerea şi au revenit la Melbourne în anul 2018.

Nu s-a ferit să dezvăluie că şi-a făcut griji din cauza faptului că, întrucât nu era o mamă tânără, ar fi putut să fie respinsă de mamele mai tinere din jurul ei: "La început, m-am temut că mamele de la şcoală mă vor respinge întrucât eram mai în vârstă...Sunt întotdeauna cea mai în vârstă, dar am reuşit să-mi fac prietene printre mame în ultima vreme şi până la urmă vârsta nu contează.

A insistat şi asupra ideii că a fi mamă la 46 de ani a însemnat pentru ea să se simtă mai împăcată cu ea însăşi, mai răbdătoare, fără să-şi mai dorească să-şi dovedească ei ceva. Nu a uitat să-şi exprime recunoştinţa faţă de partenerul ei de viaţă: "Alegerea mea pentru un partener a fost legată de acele calităţi necesare pentru a avea o căsnicie şi o familie. Ian este un suflet blând, te poţi sfătui cu el şi este de ajutor şi aceste calităţi sunt cele pe care le aştepţi de la un partener când ajungi să ai un copil şi un abdomen care nu mai e tocmai ferm şi când ajungi să jonglezi cu lucruri diferite."

Surse: balancebzdeborahhutton.com.au, georgiafoster.com, kidspot.com.au

Sursă poză principală: istockphoto.com

Top 8 ponturi sa ramai gravida mai repede

Surse foto: facebook.com, istockphoto.com

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    S-au născut la o distanță de 7 ani, dar sunt TRIPLEȚI! Care este explicația
    S-au născut la o distanță de 7 ani, dar sunt TRIPLEȚI! Care este explicația

    Deși sunt tripleți, diferența de vârstă dintre ei este de 7 ani! Chiar și așa, cei trei copii sunt identici și au o legătură aparte. Află cum a fost posibil că niște...

    O femeie a crezut că are pietre la rinichi, dar a născut tripleți
    O femeie a crezut că are pietre la rinichi, dar a născut tripleți

    O femeie din SUA a mers la spital crezând că se află într-o criză renală și a născut tripleți.

    "A venit carantina şi am rămas gravidă!" Artista a dat vestea cea mare pe coperta unei reviste
    "A venit carantina şi am rămas gravidă!" Artista a dat vestea cea mare pe coperta unei reviste

    Una dintre cele mai cunoscute cântăreţe americane a dat recent vestea că va deveni iar mamă. Iată cum a pozat vedeta!

    Dorian Popa dezvăluie de ce nu face un copil: „S-a spus că nu fac copii pentru că iau steroizi”
    Dorian Popa dezvăluie de ce nu face un copil: „S-a spus că nu fac copii pentru că iau steroizi”

    Cântăreț, actor, personalitate de televiziune, vedetă pe Social Media, Dorian Popa este de mulți ani în atenția publicului. De aceea, a fost întrebat de mai multe ori...

    I s-a spus că va naște 7 copii, dar a adus pe lume 9. Faceți cunoștință cu mama eroină
    I s-a spus că va naște 7 copii, dar a adus pe lume 9. Faceți cunoștință cu mama eroină

    O femeie a născut 9 copii perfect sănătoși, spre surprinderea medicilor! Deși se aștepta să aducă pe lume 7 copii, proaspătă mămică a avut parte de surpriză vieții sale...

    20 de copii au rămas orfani de mamă în urma accidentului din Ialomița. Ce va face Ministerul Transporturilor
    20 de copii au rămas orfani de mamă în urma accidentului din Ialomița. Ce va face Ministerul Transporturilor

    În fața morții pare că orice cuvânt își pierde sensul; orice senzație este blocată și corpul se golește ușor de sentimente. Momentul de impact este coștientizarea...

    Gina Pistol, probleme de gravidă. A cerut ajutorul: "Acum, din păcate, nu mai pot. Uneori am senzaţia că sunt Gina de două ori"
    Gina Pistol, probleme de gravidă. A cerut ajutorul: "Acum, din păcate, nu mai pot. Uneori am senzaţia că sunt Gina de două ori"

    Una dintre cele mai cunoscute vedete de la noi a confirmat recent că este însărcinată. Află din articolul de mai jos ce a dezvăluit Gina Pistol despre stările ei din această...

    © 2021 Qbebe