Contributors
Manute Creative
SOiL Aromoterapie autentică

Uleiuri esențiale antistres: soluția părinților relaxați

În tumultul vieții de zi cu zi, ești mereu pe fugă și te străduiești să „jonglezi” cât mai grațios printre sarcinile profesionale și cele ce țin de „misiunea” de părinte. De aceea, nu este de mirare că ajungi adesea să te simți copleșită, epuizată și ai senzația că nu poți face tot ce ți-ai propus. Din fericire, natura generoasă îți pune la dispoziție soluții eficiente și blânde cu organismul, menite să te ajute să-ți regăsești echilibrul. Mai exact este vorba de compuși care, chiar dacă nu pot fi observați cu ochiul liberi, sunt prezenți în diferite părți ale plantelor (cum ar fi rădăcinile, scoarța, semințele, florile etc.) și sunt cunoscuți sub numele de uleiuri esențiale. Acești compuși devin uleiuri esențiale de care ne vom putea folosi oricând grație unui proces de distilare când, cu ajutorul unor echipamente speciale, uleiul esențial va fi separat de planta din care provine. Parcurgând cu atenție articolul de mai jos vei afla cât de mult poate ajuta aromaterapia în combaterea stresului și vei descoperi câteva propuneri de uleiuri esențiale cu care poți face aromaterapie chiar la tine acasă, alături de cei dragi și care te vor elibera de stările de tensiune, te vor calma și te vor ajuta să te bucuri de ceea ce contează cu adevărat.

Beneficiile aromaterapiei în lupta cu stresul

Înainte de a afla care sunt unele dintre cele mai eficiente uleiuri esențiale antistres, trebuie să știi că acestea se pot folosi ușor datorită aromaterapiei. Principiul după care acționează aceasta este următorul: mirosind uleiuri esențiale vor fi activate anumite zone ale creierului, așa cum este sistemul limbic, alcătuit din structuri cerebrale situate în partea mediană și în cea profundă a creierului. Acest sistem este esențial pentru memorie, pentru emoții și pentru dezvoltarea de comportamente. În același timp, când miroși uleiuri esențiale, ele îți vor stimula și sistemul nervos central, antrenând un răspuns emoțional, ceea ce poate ajuta și în formularea unui răspuns față de stres, în forma diminuării stărilor de anxietate.

parinti-epuizati-si-stresati-ce-stau-pe-canapea-in-timp-ce-copiii-lor-alearga-de-colo-colo

Studiile efectuate de-a lungul timpului au adus în prim-plan rolul pe care îl are aromaterapia în prevenirea și ameliorarea manifestărilor generate de expunerea la stres. De pildă, sinteza de studii intitulată „Healing Scents. An overview of clinical aromatherapy for emotional stress”, a evidențiat următoarele aspecte:

  • Simțul mirosului are legătură cu activități de zi cu zi, cum ar fi starea de alertă, relaxarea, performanța, atenția, toate acestea putând fi mediate corespunzător cu ajutorul expunerii la anumite arome
  • Aromaterapia are impact pozitiv în ceea ce privește reducerea stărilor de anxietate și în ceea ce privește îmbunătățirea dispoziției
  • Aromaterapia contribuie la relaxare și la inducerea unei stări de bine
  • În scopul obținerii unor rezultate pozitive în privința diminuării stărilor de agitație, de anxietate, aromaterapia poate fi asociată și cu alte practici, precum masajul, reflexoterapia sau meditația

Metodele de aromaterapie care îți vor permite să recurgi și la uleiuri esențiale antistres sunt:

  • „Metoda veche”- Presupune să deschizi o sticluță în care se află un ulei esențial și să inspiri direct din ea aroma
  • Difuzarea- Acest demers implică să amesteci uleiuri esențiale cu apă într-un dispozitiv numit difuzor, care va dispersa particule mici de ulei ce vor putea fi inspirate. Întrucât uleiurile vor ajunge în corpul tău, este necesar să ții seama de câteva precauții. În primul rând, pentru siguranță deplină, concentrația lor ar trebui să fie sub 5%. Fii atentă întotdeauna la dozaj, la puritatea uleiurilor, la metoda de aplicare și la posibilele interacțiuni cu medicamentele. Citește cu mare atenție instrucțiunile difuzorului cu privire la proporțiile de apă și uleiuri care ar trebui folosite. Vei avea grijă să pui difuzorul în funcțiune într-o încăpere bine aerisită și să recurgi la difuzarea intermitentă (de obicei la 30-60 de minute)
  • Evaporarea uscată- Ca să o pui în practică, va fi necesar să pui câteva picături dintr-un ulei esențial pe o bucată de material textil și să inspiri aroma
  • Inhalația cu aburi- Tot ce vei avea de făcut va fi să torni câteva picături de ulei esențial într-un vas în care se află apă fierbinte, să-ți pui capul deasupra vasului, să îl acoperi cu un prosop și să inhalezi aburii formați

În general, aromaterapia este sigură. Cu toate acestea, întrucât uleiurile esențiale în general, nu numai cele antistres, sunt foarte concentrate, trebuie folosite cu precauție, în special dacă este prima dată când apelezi la ele, întrucât pot irita pielea, ochii sau mucoasele din nas. Este recomandat să le folosești cu moderație, să le diluezi cu un ulei purtător, mai ales dacă le vei aplica topic, întrucât se vor absorbi în piele. În acest caz, mai întâi le vei testa pe o porțiune foarte mică de piele (cum ar fi în zona încheieturii de exemplu) pentru a vedea cum reacționează pielea la ele. Dacă în 24 de ore nu apar iritații și mâncărimi înseamnă că poți utiliza fără probleme uleiul respectiv.

De asemenea, pentru a fi cât mai sigură că uleiurile esențiale de care dorești să te folosești sunt adecvate nevoilor tale, consultă un specialist în aromaterapie. Nu în ultimul rând, ar fi indicat să stai de vorbă și cu un medic dacă intenționezi să intenționezi să introduci uleiurile esențiale în rutina ta de îngrijire sau a întregii familii, dat fiind faptul că acestea pot interacționa cu anumite tratamente urmate.

Pune stresul pe fugă cu ajutorul uleiurilor esențiale antistres!

Ca să alungi stresul, nervozitatea, fluctuațiile de dispoziție și să ai parte de calm, de o minte mai limpede și de o capacitate de concentrare mai bună, poți conta și pe uleiuri esențiale precum:

Uleiul esențial de bergamotă

Este unul dintre cele mai apreciate uleiuri antistres, fiind vestit pentru aroma sa de citrice și pentru capacitatea de a alunga anxietatea. Uleiul esențial de bergamotă  se obține din coaja fructului de „Citrus bergamia”.

Un studiu-pilot publicat online în anul 2017 a arătat că uleiul esențial de bergamotă poate reduce stresul și poate induce relaxarea. Pentru a se ajunge la această concluzie s-a apelat la un grup de adulți cu vârsta cuprinsă între 23 și 70 de ani, care se aflau în sala de așteptare a unui centru de tratament pentru afecțiuni mentale. O parte dintre aceștia au fost rugați să inhaleze aroma uleiului esențial de bergamotă, iar alții nu au primit o asemenea solicitare. După 15 minute de inhalații, s-a putut constata o îmbunătățire a stării psihice a pacienților care au avut parte de acest ulei esențial.

Specialiștii consideră că uleiul de bergamotă acționează bine în caz de stres dacă va fi difuzat sau dacă va fi inhalat direct. Uleiul are însă proprietăți fotosenzitive, ceea ce înseamnă că va sensibiliza pielea expusă la soare. Din acest motiv, nu trebuie aplicat dacă urmează o expunere la soare, întrucât poate crește riscul de apariție a arsurilor solare.

Uleiul esențial Clary Sage

Se obține din planta numită „Salvia sclarea” (salvie) și face și el parte dintre cele mai indicate uleiuri antistres, studiile demonstrând că ajută cel mai bine în gestionarea stărilor de stres când este utilizat cu ajutorul inhalațiilor. Spre exemplu, un studiu publicat online în anul 2014 a atras atenția asupra următorului lucru: uleiul esențial Clary Sage scade nivelul de cortizol, promovează relaxarea și contribuie la reglarea tensiunii arteriale. În cadrul studiului menționat, femei adulte au fost rugate să inhaleze fie aroma uleiului esențial de lavandă, fie cea de ulei Clary Sage, fie aroma uleiului de migdale. Înainte și după 60 de minute de inhalații cu uleiurile menționate, le-a fost măsurat nivelul tensiunii arteriale, al pulsului și cel al cortizolului salivar. Dintre toate tipurile de arome inhalate, s-a observat că un efect pozitiv demn de luat în seamă asupra tuturor parametrilor l-a avut mai ales uleiul Clary Sage.

Ori de câte ori ai senzația că te confrunți cu „ceață mentală”, că nu mai ești la fel de productivă și că nu mai ai energie pentru a-ți îndeplini obiectivele de acasă și de la serviciu, încearcă să inspiri cât mai repede aroma uleiului Clary Sage. Nu numai că acesta te va ajuta să devii mai relaxată, dar aroma sa proaspătă îți va crește capacitatea de concentrare, te va ține departe de oboseala mentală și îți va reda motivația.

Uleiul esențial de lavandă

Reprezintă cel mai popular ulei esențial, atât printre experții în aromaterapie, cât și pentru cei ce sunt începători în această activitate. Uleiul esențial de lavandă este căutat mai ales pentru proprietățile sale calmante, anxiolitice, așa că ar trebui să facă parte din stocul tău de uleiuri esențiale antistres.

Un studiu publicat online în anul 2013 a urmărit modul în care uleiul esențial de lavandă a redus stresul resimțit la locul de muncă de un grup de asistente medicale. O parte dintre ele au primit spray-uri cu ulei de lavandă în concentrație 3% și au fost rugate să-și pună câteva picături pe o bucată de material textil pe care să o aplice apoi în zona pieptului, iar altele nu au primit această solicitare. După 3 sau 4 zile, s-a văzut cum asistentele care au inhalat aroma de lavandă cunoscuseră o reducere a simptomelor de stres.

În funcție de preferințe, poți să utilizezi acest ulei esențial prin inhalații directe, prin aromaterapie cu ajutorul unui difuzor, prin evaporare uscată sau îl poți asocia și cu alte uleiuri esențiale. De pildă, îl poți asocia cu uleiul esențial de mandarină pentru a-ți ușura tensiunea nervoasă, pentru a te relaxa, pentru a dobândi mai multă claritate mentală și pentru a scăpa de durerile de cap sau de insomniile asociate cu trecerea prin perioade de stres. În acest scop, ar fi bine dacă le-ai folosi într-un difuzor, alternându-le, ca de exemplu: seara, în preajma orei de culcare, vei pune în difuzor ulei de lavandă, iar a doua zi, pentru a fi binedispusă, calmă și cu mintea limpede, poți să folosești uleiul de mandarină.

Uleiul esențial de lemongrass

Acest ulei cu aromă specială este extras din frunzele și tulpinile plantei lemongrass. Precum alte uleiuri esențiale antistres, studiile au ajuns la concluzia că și uleiul de lemongrass poate îndepărta stările de anxietate și poate ajuta organismul să se refacă mai rapid după expunerea la stres și să-și poată relua activitățile obișnuite.

Spre exemplu, un studiu publicat în „Journal of Alternative and Complementary Medicine” a subliniat următorul fapt: persoane adulte ce au fost expuse unei situații generatoare de anxietate, dar care au avut posibilitatea să primească 3-6 picături de ulei esențial de lemongrass pentru a face inhalații, s-au bucurat de o diminuare a stărilor de anxietate și de o recuperare mai rapidă după stres decât cele care nu au avut această posibilitate, reușind să-și ducă sarcinile la îndeplinire.

Alt studiu a arătat că și un masaj cu ulei esențial de lemongrass și cu ulei de migdale dulci are efecte benefice în ceea ce privește instaurarea unei stări de calm. Astfel, s-a constatat că uleiul esențial de lemongrass are efecte calmante asupra sistemului nervos.

Uleiul esențial de mușețel

Mușețelul a fost folosit din cele mai vechi timpuri în ceaiuri pentru efectele sale sedative. Treptat, prin realizarea de cercetări, oamenii de știință au sesizat că această plantă își păstrează nealterată această proprietate și când este utilizată sub formă de ulei esențial.

Printr-un studiu s-au explicat câteva dintre motivele pentru care uleiul esențial de mușețel este un ulei antistres. Pe de o parte, în mușețel se găsesc flavonoizi care au efecte anxiolitice întrucât acționează asupra acidului Gamma-Aminobutiric (cu rol în relaxarea sistemului nervos), a noradrenalinei, a dopaminei și a serotoninei, reglând totodată funcționarea normală a axei formate din glanda pituitară, hipotalamus și glandele suprarenale. Pe de altă parte, apigeninul, alt compus din mușețel, contribuie și el la calmarea sistemului nervos.

Conform altui studiu (publicat online în anul 2018), uleiul esențial de mușețel a demonstrat că poate să scadă intensitatea stărilor de anxietate, având impact favorabil și în privința reglării nivelului de cortizol salivar pe parcursul unei zile.

Ținând cont de aceste avantaje pe care le oferă uleiul esențial menționat, merită să difuzezi câteva picături de ulei esențial de Mușețel Roman într-un difuzor sau să le aplici pe o batistă sau chiar pe pernă pentru a avea parte de un somn mai liniștit și pentru a fi a doua zi în cea mai bună formă pentru a-ți îndeplini cu succes toate misiunile.

Ulei esențial de lemn de santal

Un ulei cu aromă deosebită, ce este obținut prin distilarea cu abur a rădăcinii și a lemnului arborelui numit santal (Santalum album), uleiul esențial de lemn de santal se regăsește printre uleiurile esențiale antistres.

Potrivit unui studiu publicat online în anul 2016, prin analizarea comparativă a trei tipuri de uleiuri esențiale (ulei de lemn de santal provenit din arborele Santalum album din estul Indiei, cel provenit din lemn de santal provenit din Australia și ulei esențial de lavandă), s-a arătat că uleiul esențial provenit din arborele Santalum album a avut efecte pozitive evidente în ceea ce privește reducerea impactului negativ al stresului asupra organismului uman. Practic, subiecții implicați în studiu care au inhalat aroma acestui ulei esențial deveniseră mai calmi și aveau niveluri mai scăzute ale tensiunii arteriale și ale cortizolului salivar față de subiecții care făcuseră inhalații cu celalte uleiuri esențiale. În urma acestei concluzii, specialiștii au afirmat că uleiul de arbore de santal influențează sistemul nervos, generând relaxare și o stare de bine.

Responsabil pentru aceste beneficii, dar și pentru notele lemnoase ale acestui ulei, este compusul numit santalol. În cazul în care vrei să utilizezi uleiul esențial de lemn de santal pentru a nu mai fi stresată, poți să procedezi în mai multe moduri:

  • Îl poți pune într-un difuzor
  • Poți adăuga câteva picături în 30 g din loțiunea de corp preferată
  • Poți să combini câteva picături de ulei esențial cu 30 g ulei purtător și vei aplica amestecul pe piele (la încheietura mâinii de exemplu)

Uleiul esențial Ylang Ylang

Acest ulei esențial se obține, prin distilarea cu abur, din floarea ce crește în arborele numit Cananga (Cananga odorata), originar din zone ce au ieșire la Oceanul Indian, precum India, Indonezia, Malaezia, Filipine sau Australia. Uleiul esențial Ylang Ylang este foarte îndrăgit în aromaterapie datorită efectelor sale de calmare, de inducere a unei stări de relaxare.

Prin intermediul unui studiu care a analizat efectele uleiului Ylang Ylang asupra parametrilor fiziologici (ritmul respirator, temperatura pielii, pulsul, tensiunea arterială) în condiții de expunere la stres, s-a constatat că persoanele care au inhalat aroma sa erau mai calme, aveau un nivel mai scăzut al tensiunii arteriale și un nivel mai ridicat al temperaturii pielii decât cele care nu au făcut inhalații. În urma acestui studiu, s-a vorbit tot mai mult despre importanța utilizării uleiului esențial Ylang Ylang pentru ameliorarea impactului stresului și a stărilor depresive.

Având în vedere multiplele beneficii ale uleiurilor antistres prezentate și faptul că aromaterapia este un demers oricând la îndemână de pus în practică, nu mai sta pe gânduri și achiziționează-le pentru a-ți recupera starea de bine ce îți va permite să fii cea mai bună versiune a ta pentru cei dragi. 

Ori de câte ori vrei să faci o incursiune în universul fascinant al uleiurilor esențiale, vizitează site-ul soilromania.ro. Aici vei putea găsi o gamă variată de uleiuri esențiale pure, de o înaltă calitate, 100% Certificate Organic ECOCERT, care nu conțin SLS, uleiuri minerale, coloranți artificiali, parfumuri artificiale, parabeni sau silicon. În plus, vei avea parte de promoții permanente, astfel încât să-ți poți achiziționa, la prețuri prietenoase, acele uleiuri esențiale pe care le consideri cele mai adecvate pentru nevoile familiei tale.

Surse: healthline.com, journals.sagepub.com, libres.uncg.edu, ncbi.nlm.nih.gov, onlinelibrary.wiley.com, plantlife.net, pubmed.ncbi.nlm.nih.gov, researchgate.net, shape.com, verywellmind.com, webmd.com

Sursă poză principală: istockphoto.com

Surse foto: istockphoto.com, soilromania.ro

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    XLEAR RESCUE – plante și uleiuri esențiale pentru decongestionarea rapidă a căilor respiratorii
    XLEAR RESCUE – plante și uleiuri esențiale pentru decongestionarea rapidă a căilor respiratorii

    Xlear România lansează XLEAR RESCUE - spray-ul nazal salin cu xylitol și uleiuri esențiale, pentru o respirație mai proaspătă. Preîntâmpină răceala și simptomele...

    Află totul despre cum folosești CORECT uleiurile esențiale direct de la specialiști
    Află totul despre cum folosești CORECT uleiurile esențiale direct de la specialiști

    Despre uleiurile esențiale știm deja că au o mulțime de beneficii atât pentru sănătate, cât și pentru frumusețe, beneficii care nu pot fi trecute cu vederea. Pot fi...

    10 sfaturi esentiale pentru siguranta copilului tau. Invata-l aceste lucruri ca sa se apere singur
    10 sfaturi esentiale pentru siguranta copilului tau. Invata-l aceste lucruri ca sa se apere singur

    Iata 10 sfaturi pentru siguranta copilului tau. Invata-l aceste lucruri ca sa se apere singur!

    8 reguli esentiale pentru un parinte bun. Copilul iti va multumi cand va creste
    8 reguli esentiale pentru un parinte bun. Copilul iti va multumi cand va creste

    Relatia dintre parinti si copii aduce cele mai multe satisfactii unui om. Nici o experienta trecuta sau viitoare nu se compara cu aceea de a avea un copil, de a te implica in cresterea si...

    Guma de guar, soluţia naturală eficientă în combaterea constipaţiei
    Guma de guar, soluţia naturală eficientă în combaterea constipaţiei

    Guma de guar este un produs natural obținut din guar, o plantă bogată în substanțe nutritive care susțin sănătatea omului, dar și a animalelor. Originea acestei plante,...

    Scapă de strănut și nas înfundat la bebeluși! Soluția pentru zile fericite
    Scapă de strănut și nas înfundat la bebeluși! Soluția pentru zile fericite

    Printre primele provocări de care te vei lovi odată ce devii mamă se află și congestia nazală a bebelușului. Când îți vei vedea micuțul cât de mult suferă din...

    Babyneeds.ro implementează soluția Innoship pentru a crește calitatea serviciului de livrare
    Babyneeds.ro implementează soluția Innoship pentru a crește calitatea serviciului de livrare

    Babyneeds.ro a dezvoltat un parteneriat cu Innoship, cea mai eficientă soluție logistică de pe piața din România. Am stat de vorbă cu Paul Mihalache, General Manager, să aflăm...

    © 2021 Qbebe