A legat copiii cu o sfoară! Cum a decis o învățătoare să păstreze distanța la școală

A legat copiii cu o sfoară! Cum a decis o învățătoare să păstreze distanța la școală
Bianca Geica - Redactor Senior

În vremuri de criză, suntem forțați să ieșim din zona noastră de confort și să luăm niște măsuri la care în mod normal cu siguranță nu ne-am fi gândit. Acesta pare să fie și cazul unei învățătoare, care a fost filmată de una părinte în timp ce își ținea elevii cu o sfoară și îi trăgea după ea.

Clipul a fost urcat pe Facebook și așa cum era de așteptat, a stârnit un val de reacții. Pe filmare se poate auzi și vocea unui părinte, care comenta măsură luată de învățătoare: ”Uitați și dumneavoastră! Îi aduce cu sfoara! Trenulețul. Vai de capul nostru. Ne merităm soarta!”.

Adevărul despre filmarea controversată

Chiar dacă filmarea respectivă a fost scoasă ulterior de pe Facebook, a apucat deja să circule prin presă și să fie difuzată de toate televiziunile de știri, cu titluri acuzatoare la adresa femeii care, aparent, își ținea elevii legați cu sfoară. Ei bine, lucrurile au stat, de fapt, altfel!

Copiii nu erau în niciun caz legați cu sfoară, ci erau bulce din metru în metru de care cei mici se țineau pentru a respecta regulile de distanțare socială și evitarea îmbulzelii la intrarea în școli și în clase. Această metodă se practică și în alte țări, de foarte mulți ani. 

Învățătoarea i-a adunat pe elevi în parc, pentru că acolo nu era așa aglomerat, i-a rugat să se țină de sfoară și apoi au pornit spre școală, povestește o mămică pentru eva.ro.

Tu ce părere ai despre măsură luată de învățătoare?

Surse foto: Facebook

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Vă rugăm să completați câmpurile necesare.

    © 2026 Qbebe