Contributors
Manute Creative
SOiL Aromoterapie autentică

Adela Popescu despre vacanța alături de copii: „Niște inconștienți!”

Adela Popescu a dezvăluit recent, pe blog-ul personal, cum a fost în vacanța petrecută în Bali alături de soțul ei, Radu Vâlcan și de cei doi copii ai lor.

Adela Popescu a povestit despre experiența pe care a trăit-o recent în vacanța petrecută în Bali. Ea a precizat că soțul ei, Radu, a avut ideea să plece toți patru acolo și că el s-a ocupat de biletele de avion și de restul rezervărilor.

Zborul până acolo a fost lung, Adela menționând ce bagaje au avut cu ei și că a fost mai simplu să călătorească deoarece zborurile au fost în general pe timp de noapte, iar Alexandru și Andrei au putut să și doarmă. Ea a precizat că înainte să plece i-a scris și Laurei Cosoi, care se afla deja acolo și că au reușit să petreacă împreună o săptămână din sejurul din Bali. 

Copiii s-au adaptat în 2 zile la noul fus orar, a spus Adela și după o săptămână de stat pe litoral au plecat în mijlocul insulei, într-o zonă muntoasă. Au fost fascinați de ceea ce au găsit acolo, în fiecare zi reușind să facă diferite trasee. Când a vorbit despre acestea, Adela a recunoscut că Radu a fost cel care „a cărat săracu’ zi de zi copiii și în spate și în brațe și în cărucior și peste tot fără să se plângă”.

După ce s-au întors acasă, Adela a mărturisit că nu crede că a fost ceva pe parcursul călătoriei pe care să-l rateze din cauza prezenței copiilor și de aceea îi sfătuiește pe părinții care se tem să plece în vacanțe cu copiii să aibă curaj și să facă acest demers. Pentru ca lucrurile să meargă bine, sfătuiește să existe asumare deplină, entuziasm și dorință de a explora.

Ea a precizat că la ea și la Radu au existat toate acestea și că din acest motiv au reușit să treacă și peste unele momente mai puțin agreabile pe care le-au avut uneorii copiii lor (de exemplu, durerile de gingii ale lui Andrei și plictiseala lui Alexandru).

Concluzia Adelei este că vacanța din Bali i-a unit și mai mult, că  toți patru și-au asumat responsabilități și că  „S-a format un aluat foarte fain din care făceam parte toți”. 

Adela și Radu și-ar dori să repete experiența din acest an, iar Adela își încheie relatarea cu următoarea idee: vacanța cu copiii nu a fost cea mai grea experiență, au fost clipe mai grele când se aflau toți patru acasă și că este mai greu acum, la întoarcerea în București: „Suntem vai de capul nostru, ne trezesc copiii în fiecare dimineață la 4:00…”

Surse:
www.adelapopescu.eu, www.libertatea.ro, www.protv.ro


Surse poze:

www.facebook.com

 

Adela Popescu, declarații despre a treia sarcină

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Adela Popescu și Laura Cosoi: imagini spectaculoase din vacanța cu copiii lor în Maldive
    Adela Popescu și Laura Cosoi: imagini spectaculoase din vacanța cu copiii lor în Maldive

    Plajă, soare, căldură - aceasta pare să fie rețeta unui început perfect de an pentru majoritatea vedetelor și influencerilor de la noi. Adelina Pestrițu, Andreea Raicu, Bogdan...

    Adela Popescu este însărcinată cu al treilea copil! ”Iepuroaică mai ești, mi-a spus doamna doctor!”
    Adela Popescu este însărcinată cu al treilea copil! ”Iepuroaică mai ești, mi-a spus doamna doctor!”

    Veste mare în showbizul românesc: îndrăgita actriță și prezentatoare TV Adela Popescu (34 de ani) a anunțat pe 8 ianuarie în cadrul emisiunii pe care o prezintă...

    Adela Popescu şi Radu Vâlcan au lăsat copiii la bunici. Ce au făcut în prima seară singuri
    Adela Popescu şi Radu Vâlcan au lăsat copiii la bunici. Ce au făcut în prima seară singuri

    Cuplul a decis să-i lase pe cei doi copii la bunici. Află ce au făcut Adela Popescu şi Radu Vâlcan odată ce au rămas singuri acasă!

    Adela Popescu nu vrea să se mai întoarcă din Grecia. Locația care a încântat-o este superbă!
    Adela Popescu nu vrea să se mai întoarcă din Grecia. Locația care a încântat-o este superbă!

    Adela Popescu a relatat despre vacanța petrecută alături de familie pe insula grecească Skyathos. Iată ce a dezvăluit aceasta!

    Cea mai amuzantă conversație între Adela Popescu și Radu Vâlcan: căsnicia este aceeași peste tot
    Cea mai amuzantă conversație între Adela Popescu și Radu Vâlcan: căsnicia este aceeași peste tot

    Adela Popescu și Radu Vâlcan formează, de departe, unu dintre cele mai îndrăgite cupluri din showbiz. Sunt împreună de mai bine de 10 ani, căsătoriți de 5 și au...

    Cum s-a pregătit Pepe pentru un weekend alături de fetele lui: "Am de crescut şi de educat nişte copii"
    Cum s-a pregătit Pepe pentru un weekend alături de fetele lui: "Am de crescut şi de educat nişte copii"

    Aflat în proces de divorţ, Pepe şi-a petrecut timpul, în weekend-ul care a trecut, alături de cele două fetiţe ale sale. Iată cu ce le-a aşteptat acesta pe Maria şi pe...

    Recomandări pentru o vacanță reușită alături de copilul tău cu autism
    Recomandări pentru o vacanță reușită alături de copilul tău cu autism

    Perioada sărbătorilor de iarnă vine cu mult entuziasm pentru cei mai mulți dintre noi, fie că suntem copii sau adulți. Se împodobește casa, vin prieteni și rude în...

    © 2021 Qbebe