Anisia Gafton a devenit mămică de băiețel, la 42 de ani. „Inima mea este plină de recunoștință"
Pentru Anisia Gafton a sosit momentul pe care îl aștepta de 9 luni! În sfârșit, și-a putut strânge puiul în brațe. Vedeta a devenit mamă pentru prima dată la vârsta de 42 de ani. Băiețelul s-a născut sub o stea norocoasă, pe data de 13 octombrie.
Anisia Gafton și Florin Serghei au devenit părinți la câteva luni după ce și-au oficializat relația prin cununia civilă. Cei doi formează un cuplu de peste 8 ani și s-au căsătorit în luna mai 2026, într-un cadru restrâns.
„Cel mai frumos sentiment din lume!”
După naștere, Anisia Gafton a publicat un mesaj pe rețelele sociale în care a mulțumit atât medicului care a asistat-o, cât și echipei medicale.
„Cel mai frumos sentiment din lume! 🥹❤️ Un sentiment pe care cuvintele cu greu îl pot descrie!

Vreau să mulțumesc din toată inima doctorului @dr.gheorghe_gica, un medic extraordinar, căruia îi sunt profund recunoscătoare pentru profesionalism, implicare și grija cu care a fost alături de mine să aduc pe lume un suflețel. 🙏❤️
De asemenea, mulțumesc întregului personal medical de la @medlife_romania pentru amabilitate, blândețe, răbdare și pentru felul frumos în care m-ați făcut să mă simt. Fiecare zâmbet, fiecare vorbă bună și fiecare gest de grijă au însemnat enorm pentru mine. ❤️”, a scris ea pe Instagram.
Anisia Gafton este însărcinată pentru prima dată. A făcut marele anunț chiar înainte de Paște
Cu câteva zile înainte de naștere a ajuns la spital cu contracții
Nașterea a venit după câteva zile în care Anisia Gafton simțea că momentul se apropie. Pe 5 octombrie, actrița povestise că se prezentase la camera de gardă după ce începuse să aibă contracții.
În urma consultului, medicii au stabilit că erau contracții de pregătire, astfel că a putut reveni acasă.
„Azi m-au luat niște contracții și, ca să fiu sigură, am fost la camera de gardă. Tot personalul a fost foarte drăguț. Au fost contracții de pregătire”, spunea atunci Anisia Gafton.
View this post on Instagram
Anisia Gafton și-a dorit să aibă un băiețel: „eu îmi doream băiețel, era bine și fată...”
Actrița și soțul ei au aflat sexul bebelușului la începutul lunii iunie. Aceștia au organizat petrecerea de gender reveal chiar pe 1 iunie, de Ziua Copilului, iar Anisia Gafton a anunțat atunci că va deveni mamă de băiat.
Cum arată Anisia Gafton însărcinată în 8 luni. Este în al nouălea cer
Ulterior, aceasta a recunoscut că își dorise un fiu și că spre finalul sarcinii avusese chiar impresia că va fi băiat din cauza felului în care bebelușul se mișca.
„Oricum eu îmi doream băiețel, era bine și fată, dar da, îmi doream băiețel și parcă spre final mi-am dat eu seama așa că e băiat, că dădea din piciorușe, zici că era fotbalist.
E un sentiment foarte plăcut, e ceva nou, e o bucurie pe care n-am mai simțit-o până acum. E ceva foarte frumos, trebuie să treci prin asta ca să-ți dai seama ce fel de sentiment este”, spunea actrița înainte de naștere.
@anisiagafton La mulți anii tuturor copiilor de 1 iunieeeee, și celor care sunt încă in burtica! Să ne bucurăm toți ca ei , cu sufletul frumos și curat! Cu ocazia asta am făcut un Gender Revel și : eeee baietellllllll🩵🩵🩵🩵🥹!La mulți aniiiiiiiiii tuturor copiilor: născuți, în burtică și adulți! 🌟🌟🌟
♬ sunet original - Anisia Gafton
În timpul sarcinii, Anisia Gafton a dezvăluit și că unul dintre prenumele la care se gândiseră pentru copil era Mihail. Cei doi părinți luaseră în calcul și alte variante, însă nu au anunțat până acum numele complet al băiețelului.
Pentru Anisia Gafton, anul 2026 a adus două schimbări majore în viața personală: căsătoria cu Florin Serghei și nașterea primului copil. Iar mesajul publicat din maternitate spune cel mai simplu cum trăiește această etapă: cu „recunoștință, emoție și fericire”.
Surse foto: instagram.com
Surse articol: instagram.com, flagrantnews.ro, .bzi.ro