Am devenit tată la 18 ani, după ce mama mea a născut gemeni și a dispărut fără urmă, lăsându-ne în voia sorții. A apărut după 7 ani cu pretenții

Mama a născut două fetițe gemene și timp de două săptămâni chiar părea încercă să fie o mamă bună, dar îngrijirea bebelușilor devenea o corvoadă pentru ea. Schimba un scutec, apoi dispărea ore întregi. Se trântea pe canapea și dormea în timp ce ele plângeau. Apoi, într-o noapte, pur și simplu a dispărut. Nu a lăsat niciun bilet, nu a sunat, iar eu m-am trezit la 3 dimineața cu una dintre fetițe plângând și un apartament gol.

Peste noapte am devenit mamă și tată pentru surioarele mele

În acea noapte, ținând-o în brațe pe una dintre gemene în timp ce cealaltă țipa din pătuț, am simțit panică, teamă, anxietate. Mi-am spus: „Dacă voi eșua, ele vor muri”. De atunci, nimic nu a mai fost o alegere pentru mine, ci a fost o obligație. Am renunțat la planurile mele de a da la Medicină, deoarece de mic visam să fiu chirurg. Acum responsabilitatea mi-a dizolvat visele și m-a făcut să cresc peste noapte.

Copilul luat în plasament de mine nu a vorbit niciodată, nici măcar un cuvânt până la 9 ani. Ce a putut spune când a ajuns în fața unui judecător

Am lucrat pe unde am apucat, noaptea într-un depozit, ziua făceam livrări, pentru că scutecele și laptele praf nu erau deloc ieftine. Am învățat să cumpăr alimente prudent și să găsesc haine second-hand aproape noi pentru fete. Le purtam în brațe prin magazine, unde oamenii ar șopti ca și cum aș fi un exemplu de avertizare. Mă mai ajuta o vecină care stătea cu ele cât eu eram la muncă.

Într-o bună zi, după șapte ani în care le-am fost și mamă și tată, am primit o vizită care avea să zdruncine totul. Era joi, ne întorseserăm de la școală când cineva a bătut la ușă. Când am deschis, nu mi-am recunoscut mama la început. Nu mai era dezordonată și obosită. Arăta impecabil, purta haine de designer, avea un machiaj perfect și bijuterii scumpe. Mama nici măcar nu m-a privit în ochi inițial.

Cu ce intenții s-a întors mama la noi? Nu o să vă vină să credeți!

Cu un aer distant, ca și cum abia își aducea aminte numele meu, mama mi-a zis: „Vreau să văd fetele”. Când au venit, mama ascos din geantă pungi cu cadouri scumpe. Le adusese câte o tabletă de ultimă generație, câte un colier, jucării pe care eu nu mi-le puteam permite. Ochii fetelor s-au umplut de speranță. Întotdeauna copiii speră că părintele absent se va întoarce și va rezolva totul.

A revenit de mai multe ori în următoarele zile cu zâmbete exagerate și preocupări forțate pentru școală și viața lor. Pentru o clipă, m-am simțit confuz și m-am gândit că poate voia cu adevărat să fie mamă. Dar, când am primit o scrisoare într-un plic gros cu trimiteri legale, am știut adevărul. Mama nu venise ca să își regăsească copiii, ci ca să ceară custodie legală completă.

Am adoptat doi copii gemeni cu dizabilități după ce i-am găsit abandonați pe stradă. Acum, după 12 ani am descoperit un adevăr care mi-a schimbat radical viața

Când am înfruntat-o, a minimalizat totul. A spus că „le oferă o viață mai bună”, insinuând că eu nu le pot oferi ceea ce poate ea. Când am încercat să o opresc și să îi explic că eu le-am crescut de când s-au născut, că le-am dedicat viața, ea a răspuns rece: „Am nevoie de ele. Nu că le iubesc neapărat, dar am nevoie de custodia exclusivă pentru a regla niște lucruri pe plan financiar”. A fost un moment care mi-a frânt inima, dar atunci am văzut cine este cu adevărat.

M-am luptat cu mama în instanță pentru surorile mele

Fetele au venit acasă fix atunci când mama lor biologică era încă în apartament. Ambele au izbucnit în lacrimi și au spus: „Ne-ai lăsat. Fratele nostru este cel care ne-a crescut, el este părintele nostru, nu cineva care apare doar cu cadouri”. Când s-au lipit de mine și mi-au spus „Tu ești părintele nostru adevărat”, ceva s-a rupt în interior. Mama s-a supărat și a plecat amenințând că „voi regreta”.

Am angajat și eu un avocat și am depus o cerere pentru tutela legală completă și pensie alimentară retroactivă. În sala de judecată a fost greu deoarece avocații ei încercau să spună că eu manipulam copiii, că sunt prea tânăr, instabil și că le-am privat de o relație cu mama lor. Dar am prezentat dovezi, printre formulare școlare, înregistrări medicale de urgență, declarații ale vecinilor și profesoarei de la grădiniță, toate arătând dedicația mea necontenită.

Când judecătorul i-a întrebat pe surorile mele cu cine vor să rămână, nu a existat nicio ezitare sau confuzie. Au spus că vor să rămână cu mine. A fost o dovadă care a schimbat totul. Instanța a decis în favoarea mea. Am primit custodia completă, iar mama lor este obligată să plătească lunar pensie alimentară.

Am așteptat ani de zile să fim părinți și la câteva săptămâni de la adopție am primit vestea șoc din partea soției: "Nu mai suntem părinți"

Viața după lupta cu mama

După hotărârea judecătorească, am renunțat la unul dintre joburi, am început să dorm mai bine, să mănânc normal și să râd din nou. Și, noaptea, când fetele dormeau, am redescoperit visul meu de-altădată. M-am uitat la programe universitare medicale și am început să-mi fac planuri să fac niște cursuri de asistent.

Acum am 25 de ani. Sunt tatăl a două fete minunate care m-au învățat mai mult despre iubire și reziliență decât orice carte. Lucrez part-time, urmez cursuri de asistent pe timp de noapte și îmi construiesc din nou viața, cu inima plină și cu o determinare de neclintit.

Mama nu a mai apărut de la decizia judecătorească. Uneori ne trimite câte o scrisoare cu un cec cu bani suplimentari față de pensia alimentară, fără niciun mesaj, iar eu îl folosesc pentru fetele mele.