Astăzi este Sfântul Isidor, protectorul familiei. Spune rugăciunea care îți ajută familia
Biserica Ortodoxă Română îl serbează astăzi pe Sfântul Isidor, protectorul familiei. Astăzi și numai astăzi vom rosti această rugăciune, care ne va menține familia ocrotită:
Sari la
Astăzi îl cinstim pe Sfântul Isidor, cel care ne protejează familia și are grijă de liniștea noastră și a celor dragi nouă. În această zi specială rostim rugăciunea care ne va ajuta să rămânem protejați, mai ales în aceste vremuri cumplite:

Sursa foto: creindumnezeu.com
Rugăciunea către Sfântul Isidor, protectorul familiei:
„Mucenicul Tău, Doamne, Isidor, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru.; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte și iartă păcatele sufletelor noastre și împlinește-ne dorințele, Hristoase Dumnezeule.
Cu rugăciunile tale, mucenice al lui Hristos, Isidore, dă-mi mie lumină din cer şi har ca să laud pomenirea ta cea cinstită, fericite. Ocârmuindu-te cu socoteală, mărite mucenice al lui Hristos, ai întunecat pornirile patimilor cu nevoinţa virtuţilor, purtătorule de chinuri.
Ca un viteaz alungând pe vrăjmaşii tăi, Isidore, i-ai sfărâmat pe dânşii, fiind îngrădit cu arma cea înfricoşătoare a Crucii, şi încins cu putere, şi pe cei ce te-au urât i-ai pierdut, strigând: Slavă puterii Tale, Iubitorule de oameni.
Izvoarele sângiurilor tale după lege vărsându-se pe pământ, Isidore, au roşit ţie haină în ceruri, ţesută frumos cu harul; cu care acum fiind îmbrăcat stai înaintea lui Hristos preafericite, în cămările de Mire cele cereşti, purtătorule de cunună mucenice mărite.
Amin!”
Sursa: credindumnezeu.com
Surse foto: credindumnezeu.com