„Atelierul Micilor Bucătari - Coco Rico” și-a premiat absolvenții primului curs din București

„Atelierul Micilor Bucătari - Coco Rico”  și-a premiat absolvenții primului curs din București

Corina Naftanaila

București, 5 mai 2016. Programul educaţional „Atelierul Micilor Bucătari - Coco Rico", derulat la inițiativa Grupului Aaylex, sub sloganul „Gătim gustos şi sănătos!" și-a premiat absolvenții primului curs din București!

 

Prin inițierea programului de CSR în 2015, compania și-a propus să promoveze educația pentru un stil de viaţă sănătos, alimentaţia echilibrată, igiena, arta gătitului şi importanța meselor în familie, în rândul elevilor din ciclul primar.

1Dezvoltat în parteneriat cu Școala Gimnazială nr. 62 și Școala „Șerban Vodă" și cu sprijinul „Colegiului Economic Viilor" din București, programul a inclus 8 cursuri de gătit. Cursurile au fost susţinute de către 2 cadre didactice (bucătari profesioniști cu experienţă ai colegiului), ajutate de 21 de ucenici (liceeni ai aceluiași colegiu şi de voluntarii din cadrul Aaylex). Cei 62 de elevi din clasele a I-a şi a IV-a au participat efectiv la pregătirea meselor, descoperind tainele artei culinare.

La fiecare curs, copiii au avut ocazia să descopere secretele preparării unui fel de mâncare cu carne de pui și legume, dar și a unui desert, toate pregătite din ingrediente proaspete, naturale și gustoase. Degustarea a făcut deliciul atelierelor, copiii savurând cu bucurie mâncărurile preparate chiar de ei. Fiecare participant a primit materiale informative despre nutriţie, reţete special dezvoltate de nutritioniști pentru alimentația echilibrată a copiilor, echipamente de bucătari şi, la final, diplome de merit și premii care au atestat noua lor calitate de „Mici Bucătari Coco Rico".

Ediția din București „Atelierul Micilor Bucătari - Coco Rico" este o dezvoltare a proiectului CSR, după faza pilot desfășurată cu succes în anul 2015 la Buzău, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean, la care au participat 22 de elevi din ciclul primar. 

2Cadrele didactice, elevii și familiile acestora au răspuns cu multă deschidere inițiativei noastre de a promova alimentaţia echilibrată prin cursuri de gătit. Micii noștri bucătari și-au luat deja rolul în serios și participă, alături de părinți, la prepararea felurilor de mâncare. Desenele speciale pregătite de ei ne arată că au înțeles și apreciat importanţa pregătirii meselor acasă și ilustrează perfect tema „Dejunul în familie". De aceea, ne-am propus să continuăm acest proiect", a declarat Bogdan Grama, Director General Aaylex Grup.

Aaylex este un grup de companii cu capital 100% românesc, ale cărui operațiuni se desfășoară în 27 ferme de creștere pui, din 6 județe ale țării: Buzău, Brăila, Călărași, Galați, Giurgiu și Prahova. Acestora li se adaugă: 2 stații de incubație, 2 ferme de reproducție păsări-adulți, 2 ferme de reproducție păsări- tineret și un abator propriu localizat în Buzău (unul dintre cele mai performante abatoare din Europa, ce procesează în prezent întregul efectiv de păsări provenit din fermele Aaylex), precum și compania de distribuție a produselor Coco Rico.

Companiile grupului dețin toate certificările internaționale privind managementul integrat al calității și siguranței produselor, precum: ISO 22000: 2005, ISO 9001:2015, ISO 14001:2015, BRC grade AA, IFS High Level, UKAS și certificarea Halal. Grupul Aaylex produce și comercializează binecunoscutul brand românesc Coco Rico - produse din carne de pui fără hormoni de creștere, fără aditivi alimentari și fără făinuri animale.

Articolul urmator
Cea mai bună aplicație IT din Europa, creată de cinci eleve din București. O soluție genială pentru siguranța femeilor
Cea mai bună aplicație IT din Europa, creată de cinci eleve din București. O soluție genială pentru siguranța femeilor

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Autismul se poate trata cu celule stem? Ce spun datele primului studiu clinic din țară
    Autismul se poate trata cu celule stem? Ce spun datele primului studiu clinic din țară

    În România, peste jumătate de milion de persoane sunt diagnosticate cu autism. Asta înseamnă 1 din 54 de copii. Numărul ar putea fi chiar unul mai mare, având...

    De ce să înscrii copilul la un curs de public speaking? Iată cum îl ajută în viață
    De ce să înscrii copilul la un curs de public speaking? Iată cum îl ajută în viață

    Cursurile de public speaking nu beneficiază de popularitatea pe care o merită. Beneficiile urmării unor asemenea cursuri sunt numeroase și importante pentru transformarea copilului...

    Caz șocant la o grădiniță din București. O fetiță de trei ani a fost agresată de educatoare
    Caz șocant la o grădiniță din București. O fetiță de trei ani a fost agresată de educatoare

    O mămică a rămas șocată atunci când și-a luat fetița de 3 ani de la grădiniță și a observat urme de zgârieturi pe gâtul ei. Educatoarea susține că micuța a...

    Am mers la terapie de cuplu, ca să fim pregătiți pentru nașterea primului copil. Ce am învățat
    Am mers la terapie de cuplu, ca să fim pregătiți pentru nașterea primului copil. Ce am învățat

    Printre „probele” pe care le are de trecut un cuplu se regăsește și aceasta: partenerii să reușească să-și mențină o relație solidă și frumoasă și după ce familia...

    Am făcut un curs de puericultură pentru a vedea dacă îmi doresc cu adevărat un copil. Cele 5 lucruri învățate acolo
    Am făcut un curs de puericultură pentru a vedea dacă îmi doresc cu adevărat un copil. Cele 5 lucruri învățate acolo

    După ce ne-am căsătorit, soțul meu și cu mine am început să avem discuții aprinse despre copii. Dacă la începutul relației noastre, ideea de a face un copil mi se părea...

    Drama într-un parc din București: "Caut mămica băiatului ce mi-a împins ieri copilul. Băiatul meu e în spital, cu traumatism cerebral"
    Drama într-un parc din București: "Caut mămica băiatului ce mi-a împins ieri copilul. Băiatul meu e în spital, cu traumatism cerebral"

    Joaca în parc poate deveni o adevărată aventură în parcurile din București. Iar dacă sensul de aventură poate să fie unul pozitiv pentru copiii care se joacă și aleargă...

    Invazie de țânțari în București. Cum ne protejăm copiii
    Invazie de țânțari în București. Cum ne protejăm copiii

    După ploile din ultima vreme, Capitala se confruntă cu o invazie de țânțari! Specialiștii spun că, în această perioadă, insectele s-au înmulțit necontrolat, cei...

    Naștere miraculoasă în București: mama de 24 de ani avea numai 27 de kg. Acum are nevoie de ajutorul nostru pentru fetița ei
    Naștere miraculoasă în București: mama de 24 de ani avea numai 27 de kg. Acum are nevoie de ajutorul nostru pentru fetița ei

    Caz rar în România! O tânără cu nanism și o boală genetică rară a născut, iar acum se teme pentru viața copilului ei, o fetiţă de 1,890 kilograme care are nevoie...

    © 2024 Qbebe