Bacalaureat 2020. Care este calendarul probelor pentru examenul de maturitate în acest an

Bacalaureat 2020. Care este calendarul probelor pentru examenul de maturitate în acest an

Corina Naftanaila

Ministerul Educației a aprobat noul calendar de organizare și desfășurare a examenului de Bacalaureat 2020. Iată care sunt măsurile impuse de noul context epidemiologic în care se va desfășura proba maturității.

Fără doar și poate, examenul de Bacalaureat de anul acesta va fi unul cu totul special, dată fiind pandemia de coronavirus cu care autoritățile încă se luptă. Sălile de examen trebuie organizate astfel încât între candidați să existe o distanță de 2 metri, față-spate și stânga-dreapta. De asemenea, acestea vor fi supravegheate de minimum un profesor, dar și prin sistem video-audio.

Noul ordin face referire și la situația elevilor aflați în izolare, sau care au fost confirmați cu Sars-CoV2, precum și a celor ce suferă de afecțiuni cronice sau prezintă risc mare de infectare. Aparent, aceștia vor putea susține probele prin intermediul unei proceduri speciale, elaborată de către reprezentanții Ministerului Educației și Sănătății.

bacalaureat-in-pandemie

Astfel, înscrierile sunt programate pentru perioada 3 - 10 iunie, iar între 11 şi 17 iunie se vor desfășura competenţele lingvistice şi digitale. În data de 23 iunie elevii din partea minorităților vor susține proba scrisă, urmând ca în data de 24 iunie să aibă loc proba scrisă obligatorie a profilului, iar pe 25 iunie proba scrisă la alegere a profilului sau specializării. Rezultatele vor fi afișate pe 30 iunie, până în ora 12:00, iar contestațiile se pot depune în aceeași zi, între 16:00 – 20:00 și 1 iulie , între 08:00 – 12:00. Rezultatele finale după contestații vor fi făcute publice în data de 5 iulie.

Până la data de 8 iunie 2020, Comisia judeţeană de bacalaureat/a municipiului Bucureşti va nominaliza centrele de examen dintre unităţile de învăţământ care îndeplinesc condiţiile enumerate mai sus şi centrele zonale de evaluare, precum şi unităţile de învăţământ arondate acestora. Centrele zonale de evaluare se organizează pentru minimum 500 de candidaţi şi maximum 1.000 de candidaţi.

Pentru examenul naţional de Bacalaureat, supravegherea probelor scrise va fi asigurată, pentru fiecare sală de examen, de minimum un profesor asistent. Comisiile judeţene de bacalaureat/a municipiului Bucureşti, comisiile de bacalaureat din centrele de examen, comisiile de bacalaureat din centrele zonale de evaluare, comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de contestaţii au obligaţia aplicării întocmai a tuturor procedurilor referitoare la asigurarea securităţii igienico-sanitare a elevilor şi a întregului personal implicat în desfăşurarea examenului naţional de Bacalaureat”, arată noul ordin.

Surse: digi24.ro, stirileprotv.ro, mediafax.ro.

Articolul urmator
Calendarul școlar 2022-2023. Dispar semestrele și tezele obligatorii
Calendarul școlar 2022-2023. Dispar semestrele și tezele obligatorii

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Ce subiecte s-au dat la primul examen de bacalaureat din România. Tu știi să le rezolvi?
    Ce subiecte s-au dat la primul examen de bacalaureat din România. Tu știi să le rezolvi?

    Originar în Franța începutului de secol 19, când Napoleon Bonaparte l-a introdus printr-un decret special, „examenul maturității” a ajuns și în...

    Calendarul admiterii la liceu în 2021
    Calendarul admiterii la liceu în 2021

    Pentru admiterea la liceu din acest an, calendarul organizării a suferit câteva modificări, acestea fiind adoptate odată cu Ordinul de ministru din luna aprilie. Unele dintre cele...

    Educația financiară timpurie. Ce efecte poate avea asupra copilului tău, la maturitate
    Educația financiară timpurie. Ce efecte poate avea asupra copilului tău, la maturitate

    Educația financiară nu se predă în școli (iar atunci când profesorii le vorbesc elevilor despre bani, o fac de cele mai multe ori la nivel superficial), prin urmare ne revine...

    Copiii care învață în mediul rural nu participă la activități extrașcolare. Cum îi afectează acest lucru?
    Copiii care învață în mediul rural nu participă la activități extrașcolare. Cum îi afectează acest lucru?

    Cursuri de dans, pictură, limba engleză, antrenamente la fotbal, volei sau gimnastică, toate aceste activități extrașcolare rămân un vis pentru copiii din mediul rural care, din...

    Vacanța de primăvară 2022: când cade în acest an
    Vacanța de primăvară 2022: când cade în acest an

    Vacanțele sunt așteptate întotdeauna cu nerăbdare de cei mici, indiferent de perioada din an în care au fost stabilite. Desigur, vacanța de vară este în topul...

    Ce se întâmplă când un copil este respins de părinți? Un studiu spune că este o rană care nu se mai poate vindeca
    Ce se întâmplă când un copil este respins de părinți? Un studiu spune că este o rană care nu se mai poate vindeca

    Există o percepție conform căreia, atunci când vine vorba de dezvoltarea copiilor, afecțiunea mamei este cea mai importantă, iar tații sunt pe locul doi. Cu toate acestea, un...

    Ai fost „oaia neagră” a familiei? Uite cum îți afectează viața acest lucru
    Ai fost „oaia neagră” a familiei? Uite cum îți afectează viața acest lucru

    A fi „oaia neagră” a familiei nu este un rol ușor de înțeles în copilărie și ușor de acceptat la maturitate. Rebelii, cei care nu se încadrează în...

    5 motive pentru care este bine să ai un jurnal în primii ani de viață ai copilului
    5 motive pentru care este bine să ai un jurnal în primii ani de viață ai copilului

    Unul din cele mai frumoase cadouri de suflet pe care copiii le pot primi la maturitate de la părinții lor este un jurnal în care aceștia au scris toate gândurile, emoțiile,...

    © 2024 Qbebe