Bunica Alexandrina a emoționat o țară întreagă. Femeia de 70 de ani de la „Visuri la cheie" a înfiat-o pe fata fiicei sale adoptive

Viața acestei femei de 70 de ani nu a fost deloc ușoară. Bunica Alexandrina Roșioru și-a înfiat nepoata, pe Amira, copilul fiicei sale adoptive, și a crescut-o în condiții greu de imaginat. Deși a trecut prin momente extrem de dificile, nu a renunțat niciodată și a continuat să lupte pentru a-i oferi micuței o viață mai bună. Povestea ei este una despre sacrificiu, dragoste necondiționată și puterea de a merge mai departe, indiferent de obstacole.

„Am ajutat-o, a născut, am luat-o de la spital și a dispărut din nou”

În jurul vârstei de 50 de ani, Alexandrina avea deja o fiică biologică, stabilită în Grecia, însă destinul i-a adus în cale un nou copil. A decis să o adopte pe Bianca, o fată pe care a crescut-o și a iubit-o ca pe propriul copil. Ani la rând, femeia i-a oferit sprijin, afecțiune și stabilitate, încercând să îi construiască un viitor mai bun.

„Familia mea este din suflete rupte. Dar tot familie este”. Povestea mamei singure care a adoptat 6 copii

Lucrurile au luat însă o turnură neașteptată în perioada adolescenței. Bianca a început să se confrunte cu probleme serioase, ajungând în anturaje periculoase și consumând substanțe interzise. În ciuda eforturilor depuse de Alexandrina pentru a o ține pe drumul cel bun, fata a fugit de acasă, lăsând în urmă o familie îngrijorată și neputincioasă.

La vârsta de 19 ani, Bianca a rămas însărcinată și a adus pe lume o fetiță, pe nume Amira. După naștere, situația s-a repetat: tânăra a plecat din nou, iar bunica Alexandrina a fost cea care a preluat responsabilitatea creșterii copilului. A dus-o acasă și a început, practic, o nouă viață, de această dată în rol de mamă pentru a doua oară, într-un moment al vieții în care mulți se gândesc la liniște și odihnă.

„Am ajutat-o, a născut, am luat-o de la spital și a dispărut din nou. Am luat eu copilul din spital la o lună. Aș mătura scara, aș spăla la toalete, nu ai cum să lași un copil. Lași un bărbat, dar copilul, nu. Îl ții cu tine, la pieptul tău. Mănâncă ce mănânci tu. Nu contează averea, contează iubirea, să simtă că e în siguranță”, a declarat femeia.

Când și mai ales CUM îi spui copilului tău ca este adoptat?

„Amira nu are acces la internet”

Bunica Alexandrina a fost cea care a crescut-o pe Amira încă din primele zile de viață. Practic, femeia a devenit mamă pentru a doua oară, asumându-și complet responsabilitatea pentru creșterea micuței. I-a oferit tot ce a putut, în limita posibilităților sale, de la hrană și îngrijire până la educație și afecțiune.

hiar dacă traiul nu a fost unul ușor, bunica s-a asigurat că Amira are un mediu stabil și sigur, departe de pericolele care i-au marcat copilăria mamei sale. Mai mult decât atât, Alexandrina a luat decizii stricte pentru binele copilului, inclusiv limitarea accesului la tehnologie: deși Amira are calculator, nu are acces la internet, tocmai pentru a o proteja de influențe negative.

În tot acest timp, bunica nu a încetat să spere că fiica sa adoptivă își va găsi echilibrul. Cu sinceritate și durere, Alexandrina povestește prin ce a trecut în încercarea de a o salva pe Bianca: „Mama biologică a Amirei, de la clasa cincea încolo, și-a făcut niște prieteni din ăștia, certați cu legea. Și atunci a început cu drogurile, a început cu furatul, a început cu toate alea.

Așa i-a prins, împreună mereu, câte trei-patru. Ea era mai mică, ăia erau mai mari și cred că ăia o puneau la înaintare. Ce ziceau? Nu te ia la pușcărie că ești mică, du-te tu. O găseam acolo la Unirii, unde e un părculeț acolo mic și erau câini și dormea cu ei.

Pleca îmbrăcată frumos de acasă, acolo o găseam în papuci mari și fără haine, plină de păduchi. O luam acasă, o spălam, o îmbrăcam. Hai să mergi la școală. Asta a fost vreo cinci-șase ani, deci cât să pot. Îmi pare rău că am pierdut. Am încercat tot ce e omenește pe lumea asta ca să-și revină. Și acum mă gândesc, poate totuși se schimbă. Dacă o găsește un om mai bun așa și o liniștește. Există metode, dar să vrea ea. Instinctul matern care lipsește, nu contează averea, contează iubirea ei. Simțul copilului.”

Deși încercările au fost numeroase, femeia nu s-a plâns niciodată. A continuat să meargă mai departe, găsindu-și puterea în fiecare zâmbet al micuței Amira. Pentru ea, copilul a devenit centrul universului și motivul pentru care a ales să nu renunțe.

Povestea bunicii Alexandrina rămâne un exemplu de curaj și devotament, demonstrând că dragostea poate depăși orice obstacol, iar familia nu este definită doar de legături de sânge, ci mai ales de alegeri și sacrificii.