Ce elevi vor putea să facă școală online, chiar și după ridicarea stării de alertă

Ce elevi vor putea să facă școală online, chiar și după ridicarea stării de alertă

Andrada Popa

Anumite categorii de elevi vor putea învăța în sistem hibrid și după încetarea stării de alertă, conform informării de la Ministerul Educației.

Elevii au posibilitatea de a învăța în sistem hibrid și după încetarea stării de alertă până la sfârșitul semestrului al II-lea sau până când va înceta transmiterea comunitară. Ministrul Educației a declarat că se pregătește un ordin de ministru care va clarifica totul, prin care se va preciza și ce categorii de elevi pot rămâne în școala online. Acesta a mai adăugat că va fi modificat articolul 9 din Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar prin introducerea situațiilor elevilor cu afecțiuni cronice. 

Este vorba de boli respiratorii, care diminuează capacitatea de oxigenare, de boli imune și autoimune, de transplant, de obezitate, de diabet zaharat de tip 1. Este o serie de afecțiuni cronice agreată cu Ministerul Sănătății, pe care dorim să o introducem, și în această seară o să o introducem în acest proiect de ordin de ministru, pentru ca elevii aflați în aceste situații, pe baza unei solicitări din partea părinților, să poată să aibă asigurat dreptul la educație în sistem hibrid, până la finalul acestui semestru sau atât timp cât există transmitere comunitară. Încă există transmitere comunitară. Deci, acești elevi vulnerabili, încadrați în aceste grupe de risc din perspectiva medicală, cu certificare medicală, la solicitarea părinților, să se poată adresa școlii, iar școala, prin decizia Consiliului de Administrație, să le poată asigura dreptul la educație în format hibrid. Repet, până la finele semestrului al II-lea sau până când va înceta transmiterea comunitară”, a declarat Sorin Cîmpeanu, la B1TV.

fetita care invata online

De îndată ce starea de alertă a fost ridicată, s-au anulat toate restricțiile impuse până acum, inclusiv cea referitoare la obligativitatea purtării măștii de protecție în școli, dar și toate facilitățile din școli și universități. Prim-ministrul Nicolae Ciucă a subliniat că după încheierea stării de alertă este important ca românii să respecte în continuare recomandările specialiştilor în sănătate.

Citește și:

 

Articolul urmator
Zile libere și indemnizații pentru părinții care stau acasă cu copiii în școala online! Care sunt condițiile
Zile libere și indemnizații pentru părinții care stau acasă cu copiii în școala online! Care sunt condițiile

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Mi-am arătat burta pe net după ce am născut gemeni și oamenii spun că nu vor să mai facă vreodată copii
    Mi-am arătat burta pe net după ce am născut gemeni și oamenii spun că nu vor să mai facă vreodată copii

    Să aduci pe lume un copil este o realizare extraordinară. Să aduci pe lume gemeni, frumoși și sănătoși este cu atât mai grozav. O mamă din SUA, mândră de realizarea ei,...

    "Pe ușă scrie ȘCOALĂ, dar ar trebui să scrie BALAMUC". Mărturia unui  profesor ai cărui elevi fac live pe TikTok în oră
    "Pe ușă scrie ȘCOALĂ, dar ar trebui să scrie BALAMUC". Mărturia unui profesor ai cărui elevi fac live pe TikTok în oră

    Un incident petrecut în sala de clasă a determinat un cadru didactic să ia atitudine și să povestească prin ce încercări trece în fiecare zi la catedră. Alți...

    Lege: copiii vor avea voie să se joace jocuri online numai 3 ore pe săptămâna în China
    Lege: copiii vor avea voie să se joace jocuri online numai 3 ore pe săptămâna în China

    Jocurile video pot avea un impact pozitiv asupra copiilor și adolescenților, fiind capabile să să îmbunătățească atenția, atenția distributivă, vigilența și flexibilitatea...

    Zodiile care nu vor să facă niciodată copii. Te numeri printre ele?
    Zodiile care nu vor să facă niciodată copii. Te numeri printre ele?

    Viața fără copii începe să le surâdă tot mai multor persoane, din varii motive pe care, din păcate, foarte mulți au tendința să le judece sau să le conteste: „Cum...

    Psihologul Mircea Miclea: „Nu e bine să-i lăsăm pe copii să facă tot ce vor”
    Psihologul Mircea Miclea: „Nu e bine să-i lăsăm pe copii să facă tot ce vor”

    Mircea Miclea, psiholog, fost ministru al educației și fondatorul școlii cognitive în psihologia românească, vorbește despre un subiect actual în generația noilor...

    Zodiile care vor supraviețui chiar și sfârșitului lumii
    Zodiile care vor supraviețui chiar și sfârșitului lumii

    Situații de criză, care de care mai serioase, pot surveni când nici nu te aștepți. În funcție de zodia în care te-ai născut, dispui de anumite abilități menite să...

    7 smoothie-uri care îi vor oferi energie copilului tău dimineața la școală, pentru fiecare zi a săptămânii
    7 smoothie-uri care îi vor oferi energie copilului tău dimineața la școală, pentru fiecare zi a săptămânii

    Care este prima grijă a unei mame imediat cum se trezește să pregătească pentru școală copilul? Ce îi pregătește la micul dejun. Nu este deloc ușor să prepari ceva care să...

    Încă puțin și începe școala! 6 trucuri care vor ajuta comunicarea părinte-copil în această perioadă
    Încă puțin și începe școala! 6 trucuri care vor ajuta comunicarea părinte-copil în această perioadă

    Se apropie începerea noului an școlar și știm deja că atât părinții, cât și copiii, trec printr-o perioadă stresantă plină de cumpărături, recapitulări, teme...

    © 2024 Qbebe