Ceartă între doi copii de 7 ani într-un parc din Iași. Părinții unuia dintre ei i-au bătut pe celălalt copil și pe bunica lui

Ceartă între doi copii de 7 ani într-un parc din Iași. Părinții unuia dintre ei i-au bătut pe celălalt copil și pe bunica lui
Alina Nedelcu - Redactor Senior

În după-amiaza zilei de luni, 30 august, într-un parc din Iași a avut loc un incident în cadrul căruia o bunică și nepotul ei au fost agresați de două persoane adulte. În urma acestui eveniment, un minor în vârstă de 8 ani a ajuns la spital. Parcurge cu atenție articolul de mai jos pentru a afla cum s-a putut întâmpla totul și ce au declarat reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Iași.

Sari la

O bunică și nepotul ei au fost agresați într-un parc din Iași

Luni după-amiază, în jurul orei 17.00, un copil se afla cu bunica lui într-un parc din zona Cantemir din Municipiul Iași. La un moment dat, copilul a fost implicat într-un conflict cu un alt minor, în vârstă de 7 ani. Văzând ce se întâmpla, părinții acestuia din urmă au intervenit și i-au agresat atât pe bunica minorului cu care se afla în conflict fiul lor, cât și pe minorul respectiv.

Din datele oferite de „Ziarul de Iași”, un martor a precizat că a fost nevoie și de intervenția unui echipaj medical după un apel la 112, în condițiile în care copilul agresat a avut nevoie să fie transportat la spital. Potrivit informațiilor oferite de martorul ce a insistat la incidentul din Iași, lucrurile s-au derulat în felul următor:

„Astăzi, în jurul orelor 17:00, a avut loc un eveniment lipsit de respect şi demnitate într-un parc pentru copii din zona Cantemir din Iaşi. Doi copii s-au luat la harţă şi ceartă. Mama şi tatăl unuia dintre copii l-au bătut pe copilul de opt ani şi l-au băgat în spital. Au intrat peste familia copilului în casă şi l-au mai bătut încă o dată în faţa bunicilor lui, iar pentru că nu le-au fost de ajuns au bătut-o şi pe bunica copilului, o femeie care îşi creşte nepoţii şi le oferă o educaţie demnă de admirat...”

baietel-culcat-la-pamant-de-un-altul-care-vrea-sa-il-loveasca

Poliția s-a sesizat din oficiu, în urma distribuirii unei postări pe rețelele de socializare

Reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Iași au confirmat faptul că o bunică și nepotul ei au fost agresați într-un parc din Iași. S-a precizat că persoanele implicate în acest incident erau vecini, dar nu au confirmat, până acum, dacă bunica și minorul ar fi fost atacați de agresori și după ce aceștia ar fi intrat peste ei în casă. Ceea ce s-a menționat este că agresorii au intrat în scara blocului în care locuiau victimele.

Politiștii au ținut să spună că apelul la 112 nu fusese efectuat de niciuna dintre persoanele implicate în conflict, ci de un martor. După ce a văzut postarea distribuită pe o rețea de socializare, poliția a intervenit. Potrivit „BZI”, în prezent a fost deschis și un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe:

„...Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar din primele cercetări efectuate s-a constatat faptul că un minor și o femeie în vârstă de 52 de ani ar fi fost agresați fizic de două persoane. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, iar cercetările continuă pentru stabilirea întregii situații de fapt și luarea măsurilor legale ce se impun. Agresorii nu a intrat peste ei in casă, au venit in scara blocului.”

Surse: bzi.ro, impact.ro, ziaruldeiasi.ro

Sursă poză principală: istockphoto.com

Surse foto: istockphoto.com

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Vă rugăm să completați câmpurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa
    © 2026 Qbebe