Manute Creative
SOiL Aromoterapie autentică
Ai grija de burtica micutului tau

Cine îl mai știe pe Jean, copilul din serialul La bloc? Iată cum arată acum

Își amintește cineva de serialul "La Bloc", cu scene de comedie inspirate din umorul românesc? Atunci, cu siguranță v-ați amintit și de micuțul Jean, nu-i așa? Iată cum arată după 11 ani de la încheierea filmărilor.

Începutul anilor 2000 a bucurat publicul cu seriale de comedie cu umor tipic românesc. "La Bloc" a fost urmărit de sute de români, care s-au delectat cu nenumărate situații amuzante în timpul celor 6 ani de difuzare. Întâmplările din scara blocului l-au adus în atenția publicului și pe micuțul Jean, băiatul adoptat de Nelu și Bela Curcă.

distributie la bloc

Sursa foto: cultural.bzi.ro.

Jean, pe numele său real Emanuel Bordianu, a intrat în inimile telespectatorilor, fiind pus în ipostaze unde acționa mai responsabil decât un copil de vârsta lui sau decât tatăl său adoptiv, Nelu și amicul său, Costel.

Au trecut 11 ani de la difuzarea ultimului episod și cu siguranță nu sunt puțini cei ce se întreabă ce s-a mai întâmplat cu băiatul talentat. Emanuel Bordianu avea șanse mari să devină un bun actor, dacă în jurul vârstei de 8, 9 ani a reușit să facă față unui rol în serialul "La Bloc". Totuși, acesta și-a dorit să se retragă din lumea artiștilor și să se bucure de anii adolescenței. A declarat în urmă cu ceva timp că a renunțat la actorie și că nu are alte proiecte în derulare, semn că-și dorește o viață cât se poate de normală.

Surse: cancan.ro, fanatik.ro.

Iată cum arată cea mai aglomerată maternitate din lume

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Mai știți bebelușii din fotografiile celebre ale lui Anne Gedes? Iată cum arată acum
    Mai știți bebelușii din fotografiile celebre ale lui Anne Gedes? Iată cum arată acum

    Anne Gedes este una dintre cele mai cunoscute fotografe de bebeluși din anii '90. Mii de bebeluși au trecut pragul studioului său foto și au fost imortalizați în cele mai...

    Ce coincidență frumoasă! Cele 3 colege de la serialul „La Bloc” vor naște fiecare al doilea copil anul acesta!
    Ce coincidență frumoasă! Cele 3 colege de la serialul „La Bloc” vor naște fiecare al doilea copil anul acesta!

    Dana Rogoz, Laura Cosoi și Tily Niculae vor deveni iar mame în acest an. Fiecare dintre ele mai are câte un copil. Iată ce au împărtășit în legătură cu faptul...

    Cea mai frumoasă fetiţă din lume a împlinit 18 ani. Uite cum arată acum
    Cea mai frumoasă fetiţă din lume a împlinit 18 ani. Uite cum arată acum

    Thylane Blondeau, cunoscută încă de la o vârstă fragedă pentru defilările pe podium pentru creatori de modă celebri, continuă să facă parte din lumea modei. Descoperă...

    Îți mai aduci aminte de micuța Bianca, din ”Numai iubirea”? Incredibil cum arată acum
    Îți mai aduci aminte de micuța Bianca, din ”Numai iubirea”? Incredibil cum arată acum

    În anul 2004, pe micile ecrane, se lansa prima telenovelă românească, ”Numai iubirea”, care i-a avut drept protagoniști pe actorii Alexandru Papadopol, Corina...

    Cum arată acum actorii din ”Singur Acasă”: mama lui Kevin este spectaculoasă și la 66 de ani
    Cum arată acum actorii din ”Singur Acasă”: mama lui Kevin este spectaculoasă și la 66 de ani

    În 1990, de Crăciun, la Hollywood se lansa filmul care, poate, este cel mai faimos din lume: ”Singur Acasă”. Seria implica o poveste amuzantă cu un copil care...

    Ghicești cine este micuțul? Cum arăta celebrul artist în copilărie - imaginea care a topit sufletele tuturor
    Ghicești cine este micuțul? Cum arăta celebrul artist în copilărie - imaginea care a topit sufletele tuturor

    Puțini știu cum arăta în copilărie unul dintre cei mai îndrăgiți artiști din România. Avea un zâmbet adorabil și nici nu se gândea că urma să...

    Jason Derulo va deveni tătic! Iată cine va fi mama copilului
    Jason Derulo va deveni tătic! Iată cine va fi mama copilului

    Jason Derulo, unul dintre cei mai populari artiști ai momentului, va deveni tătic! Iubita lui, Jena Frumes, pe care a cunoscut-o acum aproape 1 an, chiar în pandemie, este...

    © 2021 Qbebe