Corul Madrigal concertează în Portugalia, alături de copii din Programul Național Cantus Mundi

Corul Madrigal concertează în Portugalia, alături de copii din Programul Național Cantus Mundi

Corina Naftanaila

În 29 și 30 iunie, Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin", dirijat de Anna Ungureanu, va susține două concerte în cadrul Festivalului Internațional de Muzică desfășurat în Vila Nova de Gaia, Portugalia. Alături de celebrul cor va urca pe scenă, pentru prima dată într-un concert internațional, și un ansamblu format din copii din Programul Național Cantus Mundi. Evenimentele muzicale vor avea loc la Mănăstirea Grijó și Auditoriul Municipal din Vila Nova de Gaia.

În cadrul concertului din 30 iunie, vocile emblematice ale membrilor Corului Madrigal vor răsuna pe aceeași scenă alături de glasurile reunite ale unui cor format din 25 de copii din cadrul Programului Național Cantus Mundi, selectați pentru a promova la nivel internațional mișcarea corală în rândul copiilor și tinerilor. Copiii vor susține un recital de 15 minute sub coordonarea Teodorei Jaworski, membră a celebrului ansamblu și formator Cantus Mundi. Programul Național Cantus Mundi, direcție a Corului Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin", este cel mai amplu program de integrare socială prin muzică din România și promovează la nivel național și internațional mișcarea corală în rândul copiilor și tinerilor. Această prezență este prima dintr-o amplă serie de evenimente internaționale în care corurile Cantus Mundi vor fi implicate.

Concertul acesta face parte din strategia de a extinde Programul Național Cantus Mundi la nivel internațional. Deja avem coruri înscrise din Ungaria și Republica Moldova. Este o experiență importantă, o șansă dată fiecărui copil de a comunica cu ceilalți într-un limbaj în care judecata celuilalt nu mai există. E o aspirație către bine prin care transmitem principiul de a educa cât mai mulți copii în așa fel încât să aibă o bază comună de comunicare - muzica", a declarat Ion Marin, Director de Onoare al Corului Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin" și Fondator al Programului Național Cantus Mundi.

corul madrigal

Aflat la cea de a XXV-a ediție, Festivalul Internațional de Muzică din Vila Nova de Gaia, Portugalia are loc în perioada 9 iunie - 14 iulie, cu sprijinul Ministerului Culturii - Direcția Generală Arte, Municipalitatea Gaia și Fundația Conservatorului din Regiunea Gaia.

Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin" este o emblemă a vieții muzicale românești și universale. Din momentul înființării sale, în 1963, de către dirijorul Marin Constantin (1925-2011), Corul Madrigal a susținut peste 4.500 de concerte aplaudate de melomani de pe întreg mapamondul, impunându-se astfel ca un adevărat „brand de țară". Este etalonul mondial al muzicii corale camerale, cu un repertoriu îndreptat către Renașterea europeană, muzica bizantină și creația contemporană românească și universală. În noiembrie 2016, Corul Naţional de Cameră „Madrigal - Marin Constantin" a fost recunoscut oficial ca Ambasador al Libertăţii, Speranţei şi Păcii, primind premiul „Jean Nussbaum and Eleanor Roosevelt" la Palatul Naţiunilor Unite din Geneva, în cadrul Summitului Global de Religie, Pace şi Securitate.

Programul Național Cantus Mundi este cel mai mare program de integrare socială prin muzică din România, inițiat de reputatul dirijor Ion Marin și prin implicarea voluntară a membrilor acestui cor. După 7 ani de activitate, Programul Național Cantus Mundi a adunat sub umbrela sa peste 800 de coruri. 30.000 de copii, alături de dirijorii lor, participă la promovarea cântului coral pe întreg cuprinsul țării, depășind barierele legate de etnie, condiție socială și capacități fizice sau psihice, construind astfel nuclee culturale complexe, atât de necesare pentru revitalizarea societății noastre.

Articolul urmator
Pericol de șobolani și în școlile din București. Primăria nu le-a inclus în programul de deratizare
Pericol de șobolani și în școlile din București. Primăria nu le-a inclus în programul de deratizare

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Dormitul alături de copii poate avea beneficii pentru sănătate?
    Dormitul alături de copii poate avea beneficii pentru sănătate?

    Obișnuiești să împarți patul alături de copilul tău și nu știi dacă faci cea mai bună alegere? Te sperie statisticile, dar instinctul tău de părinte îți spune că nu...

    Idei de la Carrefour TEX pentru sărbători alături de copii
    Idei de la Carrefour TEX pentru sărbători alături de copii

    Sărbătorile aparțin copiilor. Nu numai celor mici, ba chiar tuturor copiilor, indiferent de vârsta biologică. Odată cu sosirea Crăciunului, o mulțime de adulți descoperă...

    „Mai mult de jumătate din viața mea am petrecut-o alături de el”. Dana Rogoz, despre cei peste 18 ani de relație cu soțul ei
    „Mai mult de jumătate din viața mea am petrecut-o alături de el”. Dana Rogoz, despre cei peste 18 ani de relație cu soțul ei

    Dana Rogoz și soțul ei, Radu Dragomir, formează unul dintre cele mai longevive cupluri din showbiz. Cei doi s-au cunoscut în urmă cu 18 ani, pe platourile de filmare ale serialului...

    Copiii și sezonul estival: este recomandat sau nu să le schimbăm programul de somn?
    Copiii și sezonul estival: este recomandat sau nu să le schimbăm programul de somn?

    Sezonul estival vine la pachet cu mai multe schimbări: zilele sunt mai lungi, temperaturile mai ridicate și vacanțele sunt la tot pasul. Bineînțeles că și copiii răspund la...

    Cât de frumos! Feli, prima şedinţă foto alături de fetiţa ei, Nora Luna, şi de viitorul soţ!
    Cât de frumos! Feli, prima şedinţă foto alături de fetiţa ei, Nora Luna, şi de viitorul soţ!

    Feli Donose, una dintre cele mai îndrăgite vedete de la noi, a lansat un nou videoclip în care apare și fiica ei, de 3 ani, Nora Luna. Familia artistei a apărut într-un...

    Am chemat poliția când nu a venit nimeni să ia copilul de care aveam grijă când programul de bonă s-a terminat
    Am chemat poliția când nu a venit nimeni să ia copilul de care aveam grijă când programul de bonă s-a terminat

    Chiar dacă alegi să ajuți pe cineva, când persoana respectivă nu dovedește că este responsabilă și că nu se poate ține de cuvânt trebuie să ie măsuri. Așa a procedat...

    Asta înseamnă să fii alături de o mamă care a pierdut o sarcină
    Asta înseamnă să fii alături de o mamă care a pierdut o sarcină

    Pierderea unei sarcini este, de departe, una dintre cele mai dificile experiențe pe care o poate trăi o femeie. Trecerea de la aflarea veștii că urmează să devii mamă la cea că ai...

    „Am șase copii sub șase ani și consider că familia mea nu este întregită. O să mă opresc din făcut copii când voi simți”
    „Am șase copii sub șase ani și consider că familia mea nu este întregită. O să mă opresc din făcut copii când voi simți”

    În ciuda provocărilor pe care le au de înfruntat zi de zi, anumite femei susțin că se simt cu adevărat împlinite abia când ajung să aibă mulți copii. Printre...

    © 2024 Qbebe