Elena, mama biologică a Cristinei Ciobănașu, apariție rară la televizor alături de fiica ei. „M-am lăsat pe locul doi ca mamă"

Elena, mama biologică a Cristinei Ciobănașu, apariție rară la televizor alături de fiica ei. „M-am lăsat pe locul doi ca mamă"
Mariana Voinea

Pe când era doar o copilă în satul Vorona, județul Botoșani, Cristina Ciobănașu locuia împreună cu tatăl, fratele mai mic și bunica ei într-o singură cameră extrem de modestă. Mama ei plecase în Italia pentru a munci, din dorința de a-i asigura un trai mai bun Cristinei și fratelui ei. După ani de sacrificiu, femeia s-a întors în România pentru a fi mai aproape de familie. Acum, Cristina Ciobănașu a avut parte de o surpriză emoționantă din partea mamei la televizor! 

Invitată în emisiunea „Furnicuțele”, prezentată de Cătălin Măruță la Antena 1, Cristina Ciobănașu și-a amintit de copilăria ei, dar și de oamenii care au ajutat-o să își urmeze pasiunea pentru actorie.

Și mama sa biologică a făcut o mărturisire care spune multe despre sacrificiile unui părinte. Elena Ciobănașu a recunoscut că, deși era bucuroasă pentru realizările fiicei, suferea de fiecare dată când trebuia să stea departe de ea.

Actrița, care a crescut departe de părinții biologici o bună parte din adolescență, a stat față în față cu mama sa, Elena, și a vorbit despre anii în care îi era atât de dor de familie, încât plângea singură în camera ei.

De ce nu a adoptat-o Ruxandra Ion pe Cristina Ciobănașu cu acte?

Deși astăzi are o carieră de succes și se bucură de o relație apropiată cu cei dragi, vedeta nu a uitat cât de greu i-a fost la început.

Cum a ajuns Cristina Ciobănașu în familia Ruxandrei Ion, la numai 11 ani

Cristina Ciobănașu avea un talent muzical deosebit. Cânta la nai, caval, fluier și ocarină, interpreta muzică populară, picta icoane pe sticlă și învățase să țese la gherghef.

În aprilie 2008, la vârsta de 11 ani, a participat la „Dansez pentru tine”, emisiunea difuzată pe PRO TV. Pentru a o ajuta, Alex Velea și dansatoarea Cristina Stoicescu au concurat în cadrul ediției dedicate copiilor.

cristina ciobanasu in rochie scurta alba alaturi de ruxandra ion la masa

Povestea Cristinei a impresionat-o pe Ruxandra Ion, una dintre cele mai cunoscute producătoare de seriale românești, atât de mult, încât aceasta a invitat-o pe fetiță la București și i-a oferit posibilitatea să își continue studiile și pregătirea artistică.

Cristina a urmat cursurile Liceului de Arte „Dinu Lipatti”, la secția actorie, și a început ulterior să joace în producții de televiziune.

Cristina Ciobănașu provine dintr-o familie săracă. Uite cine a ajutat-o să devină vedeta de astăzi

„Seara, după ce pleca toată lumea, se dădea stingerea, eu eram singură în pat și plângeam”

Chiar dacă a găsit sprijin și afecțiune în familia Ruxandrei Ion, Cristina Ciobănașu nu s-a obișnuit imediat cu noua sa viață. Cel mai dificil i-a fost să accepte că părinții și fratele său nu erau alături de ea.

cristina ciobanasu alaturi de parintii si familia ei

„Pentru mine nu a fost ușor să stau departe de familie în toți anii aceștia. Chiar dacă familia Ruxandrei a făcut toate eforturile ca eu să mă simt parte din familia lor, mai ales primul an, mi-a fost foarte dificil. Erau niște străini pentru mine.

Duminicile ei iau masa în familie, sărbătoare din care făceam și eu parte. Țin minte că seara, după ce pleca toată lumea, se dădea stingerea, eu eram singură în pat și plângeam că mi-ar fi plăcut ca și familia mea să fie așa.

Ani la rând mi-am dorit ca atunci când o să fiu mare să pot să-i aduc și pe ai mei în București, să reîntregesc familia și m-am ținut de cuvânt”, a declarat Cristina Ciobănașu.

Elena Ciobănașu a muncit în Italia. „Plângeam seara că îmi era dor”

Pentru Elena Ciobănașu, plecarea la muncă în străinătate a însemnat că vreme de luni întregi, își putea auzi fiica doar la telefon.

cristina ciobanasu alaturi de mama ei naturala pe canapea

Mama actriței a recunoscut că a avut sentimente contradictorii când fiica ei a primit sprijinul Ruxandrei Ion. Deși știa că astfel beneficiază de oportunități importante, îi era greu să nu fie prezentă în viața ei de zi cu zi.

„M-am bucurat foarte mult, dar m-am întristat că eram departe de ea. Mă suna, stăteam seara la telefon. (…) Plângeam seara că îmi era dor, întotdeauna m-am lăsat pe locul 2 ca mamă, pentru că doamna Ruxandra a făcut foarte mult.

Când veneam după trei, patru, cinci luni din Italia, întotdeauna veneam la București, stăteam la doamna Ruxandra”, a declarat Elena Ciobănașu.

Poveștile copiilor care au fost lăsați în țară de către părinții care au plecat la muncă, în străinătate

Ruxandra Ion, femeia pe care Cristina Ciobănașu o consideră a doua mamă

În cei 19 ani de când se cunosc, actrița și Ruxandra Ion au păstrat o legătură apropiată. Producătoarea a sprijinit-o pe Cristina Ciobănașu în pregătirea pentru actorie și i-a oferit roluri în serialele la care a lucrat.

Printre producțiile în care Cristina Ciobănașu a devenit cunoscută publicului se numără „Pariu cu viața”, „O nouă viață”, „Fructul oprit” și „Sacrificiul”.

În aceeași ediție a emisiunii „Furnicuțele”, Ruxandra Ion i-a transmis actriței câteva cuvinte care au emoționat-o până la lacrimi: „Ai fost fetița pe care mi-am dorit-o întotdeauna!”.

Cristina Ciobănașu nu a trebuit să aleagă între cele două femei care i-au fost alături de-a lungul vieții. Actrița a decis  să păstreze legătura cu mama biologică și și-a exprimat de mai multe ori recunoștința față de Ruxandra Ion.

Surse foto: facebook.com, facebook.com, facebook.com, facebook.com, facebook.com

Surse articol: viva.ro, click.ro, libertatea.ro

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Vă rugăm să completați câmpurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa
    © 2026 Qbebe