Elevii primesc bani în vacanță. Ce este de făcut

Elevii primesc bani în vacanță. Ce este de făcut

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat că va lansa, începând cu 18 august, patru apeluri de proiecte prin intermediul Programului Educație și Ocupare. Celor patru apeluri de proiecte vizează implicarea elevilor și studenților în stagii de practică (două stagii sunt dedicate elevilor și două studenților). Parcurge cu atenție articolul de mai jos pentru a descoperi activitățile eligibile pentru astfel de proiecte și cine pot fi solicitanții. 

Elevii și studenții pot efectua stagii de practică datorită unui program european

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a precizat că este disponibilă o finanțare în valoare de 171,34 milioane de euro pentru stagiile de practică dedicate elevilor și studenților. Această finanțare se poate realiza datorită Programului Educație și Ocupare 2021-2027, care alocă în total peste 4 miliarde de euro pentru:

  • Îmbunătățirea calității serviciilor educaționale;
  • Adaptarea serviciilor educaționale la piața muncii și la noile tehnologii;
  • Creșterea accesului la educație și formare profesională a grupurilor dezavantajate;
  • Îmbunătățirea participării la învățământul antepreșcolar și preșcolar;
  • Prevenirea părăsirii timpurii a școlii;
  • Îmbunătățirea pieței muncii: mai ales prin creșterea accesului tinerilor pe piața muncii;
  • Antreprenoriat și economie socială.

De asemenea, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat că angajatorii au posibilitatea să primească elevi și studenți în practică prin finanțări nerambursabile. În acest scop, este necesar să se încheie parteneriate între instituțiile de învățământ și diverse firme. 

Potrivit ministerului menționat, se amintește faptul că apelurile pentru stagiile de practică pentru elevi au fost lansate în condițiile în care se urmărește reducerea deficitului de forță de muncă. În ceea ce privește stagiile de practică pentru studenți, obiectivul principal este realizarea unei mai bune corelări între competențele dobândite de către aceștia și cerințele actuale de pe piața muncii. 

Stagiile de practică pentru elevi

Finanțarea pentru aceste stagii de practică s-a stabilit prin Ordinul MIPE 2.997/2023, iar înscrierile se desfășoară în intervalul 18 august (ora 16:00)- 27 noiembrie (ora 16:00), prin intermediul sistemului informatic MySMIS2021. 

adolescenta aflata intr-un raion de legume-fructe care primeste sfaturi de la sefa ei

Cei care sunt interesați de stagiile de practică pentru elevi prin Programul Educație și Ocupare trebuie să știe că:

  • Grupul-țintă sunt elevii înscriși în învățământul profesional, dual și tehnic;
  • Un proiect trebuie să se adreseze unui număr minim de 200 de persoane;
  • Fiecărui proiect îi este destinată o sumă cuprinsă între 201.000 și 500.000 de euro;
  • Implementarea fiecărui proiect se efectuează în cel mult 3 ani;
  • Școala este cea care solicită finanțarea nerambursabilă: instituția de învățământ poate alege unul sau mai mulți parteneri;
  • Angajatorii pot deveni beneficiari ai proiectului numai dacă există un parteneriat încheiat cu o școală;
  • Partenerii vor contribui și ei cu fonduri pentru activitățile din proiect;
  • Activitățile eligibile vizează dezvoltarea sistemului de învățare la locul de muncă și programe de învățare la locul de muncă.

Mai mulți bani pentru elevi: ce criterii impune noua lege a educației

Stagiile de practică pentru studenți

Finanțarea pentru stagiile de practică dedicate studenților s-a stabilit prin Ordinul MIPE 2.996/2023. La fel ca în cazul stagiilor de practică pentru elevi, înscrierile se realizează tot în perioada 18 august (ora 16:00)- 27 noiembrie (ora 16:00), prin sistemul informatic MySMIS2021. 

Activitățile eligibile pentru proiectele care țin de stagiile de practică pentru studenți includ:

  • Sprijinirea integrării studenților pe piața muncii: se urmărește și dobândirea de competențe prin participarea la sesiuni de coaching, la workshop-uri etc;
  • Susținerea posibilității de angajare a absolvenților de învățământ superior prin realizarea unor analize care să anticipeze nevoia de dezvoltare a ofertei educaționale;
  • Dezvoltarea și sprijinirea unor parteneriate între instituțiile de învățământ superior și diferiți angajatori: aceste parteneriate urmăresc ușurarea accesului absolvenților pe piața muncii prin antrenarea lor în internship, în stagii de practică, în programe de învățare la locul de muncă;
  • Implementarea unor programe de formare pentru asigurarea competențelor antreprenoriale: obiectivul acestor programe este pregătirea tinerilor pentru a dobândi calificări ce țin de bioeconomie, de economie circulară, de mediu, de energie regenerabilă, de reparații și întreținere a produselor legate de energia regenerabilă. 

tanara care sta in fata computerului si care primeste indrumare de la un barbat

Grupul-țintă vizat de stagiile de practică sunt studenții, iar un proiect trebuie să se adreseze unui număr minim de 200 de persoane. Pentru fiecare proiect este dedicată o sumă cuprinsă între 201.000 și 1 milion de euro. Implementarea pentru fiecare proiect trebuie să dureze cel mult 2 ani. 

Cât privește solicitantul unui proiect, acesta poate fi și angajatorul, dar este necesar să facă și un acord de parteneriat cu o instituție de învățământ superior. Partenerii trebuie să contribuie cu fonduri pentru activitățile ce se vor derula în proiecte.

Surse foto: istockphoto.com

Surse articol: mfe.gov.ro, kanald.ro, romaniatv.net

Articolul urmator
Părinții primesc mai mulți bani din octombrie! Află dacă te încadrezi
Părinții primesc mai mulți bani din octombrie! Află dacă te încadrezi

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    O mamă este judecată că a făcut întrerupere de sarcină și a plecat apoi într-o vacanță: „Nu mi-am putut imagina viața cu patru copii”
    O mamă este judecată că a făcut întrerupere de sarcină și a plecat apoi într-o vacanță: „Nu mi-am putut imagina viața cu patru copii”

    Anne Wuensche, o femeie din Germania, mama a trei copii și model pe OnlyFans, a anunțat pe Instagram că recent, a avut de luat una dintre cele mai grele decizii din viața ei. Este vorba...

    Sunt o fată de bani gata. Primesc de la tată 2000 de euro pe zi și plătesc oameni să mă pieptene
    Sunt o fată de bani gata. Primesc de la tată 2000 de euro pe zi și plătesc oameni să mă pieptene

    Dacă unele persoane preferă să fie mai degrabă rezervate și să nu atragă atenția asupra faptului că sunt înconjurate de lux, altele procedează invers. Tot ce își...

    Copiii primesc 300 de lei în plus! Ce prevede legea aprobată de Klaus Iohannis
    Copiii primesc 300 de lei în plus! Ce prevede legea aprobată de Klaus Iohannis

    În scopul încurajării și sprijinirii copiilor pentru practicarea sportului de performanță, președintele Klaus Iohannis a semnat o lege conform căreia fiecare copil care...

    Iubitul meu îmi cere bani pentru că mama lui îi cheltuie tot salariul. Cum să-i spun că nu mai vreau să-i dau bani?
    Iubitul meu îmi cere bani pentru că mama lui îi cheltuie tot salariul. Cum să-i spun că nu mai vreau să-i dau bani?

    O femeie de peste granițe povestește, într-o postare pe Reddit, cum a ajuns să plătească indirect facturile și cheltuielile mamei iubitului ei. Ea spune că totul a început...

    Am ratat nașterea nepoatei pentru că nu am vrut să-mi închei vacanța mai devreme și fiica mea este foarte supărată
    Am ratat nașterea nepoatei pentru că nu am vrut să-mi închei vacanța mai devreme și fiica mea este foarte supărată

    Nimeni nu se naște știind cum să fie părinte; același lucru este valabil și pentru bunici. Aceștia învață zi de zi cum să își ajute familia și să se bucure de timp...

    Îmi doresc o vacanță singură, departe de soț și copii, dar partenerul meu nu este de acord
    Îmi doresc o vacanță singură, departe de soț și copii, dar partenerul meu nu este de acord

    Odată ce devii mamă, una dintre marile provocări pe care le ai de înfruntat este să faci față numeroaselor sarcini din gospodărie și celor ce țin de îngrijirea...

    Soțul meu este mai bătrân decât mama mea și toată lumea crede că sunt cu el pentru bani
    Soțul meu este mai bătrân decât mama mea și toată lumea crede că sunt cu el pentru bani

    Diferența de vârstă între partenerii din cuplu a fost mereu un subiect controversat, iar situația de față nu face excepție. Glenda, în vârstă de 33 de ani...

    200 lei în plus pentru elevii din învățământul primar. Iată cum pot beneficia de ei
    200 lei în plus pentru elevii din învățământul primar. Iată cum pot beneficia de ei

    Elevii din învățământul primar ar putea primi vouchere de peste 200 lei pentru controale oftalmologice, achiziționarea de ochelari de vedere, intervenţii medicale sau...

    © 2024 Qbebe