Eliza Natanticu, distrusă de durere. Tatăl ei, „Nea Gioni" din "Las Fierbinți" a murit chiar în noaptea de Înviere

Eliza Natanticu, distrusă de durere. Tatăl ei, „Nea Gioni" din "Las Fierbinți" a murit chiar în noaptea de Înviere
Mariana Voinea

Fosta concurentă la „Power couple”, Eliza Natanticu este în doliu. Tatăl ei, „nea Gioni” din Las Fierbinți a murit în Sâmbăta Mare. Actorul Alexandru Georgescu a încetat din viață chiar de Paște, la vârsta de 76 de ani, lăsând lumea teatrului și a filmului mai săracă și un gol imens în sufletele celor care l-au cunoscut și l-au apreciat.

„Un om cu suflet mare, o voce caldă și o prezență care nu va fi uitată niciodată”

Eliza Natanticu este în doliu și se confruntă cu una din cele mai dureroase pierderi de pe acest pământ, moartea părintelui ei. Alexandru Georgescu a trecut în neființă într-o seară importantă cu o încărcătură spirituală profundă, chiar în noaptea Învierii.

Tatăl meu, Alexandru Georgescu, actor al Teatrului Național, a ales să plece dintre noi în seara Învierii. Un om cu suflet mare, o voce caldă și o prezență care nu va fi uitată niciodată. Cei care l-au iubit și l-au admirat sunt așteptați să își ia rămas bun mâine, 22 aprilie, între orele 10:00 și 12:00, la Teatrul Național, Sala Studio. Te iubesc, tata. ❤️😢😢😢 Scena nu va mai fi la fel fără tine”, a transmis Eliza Natanticu pe Instagram.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Eliza Natanticu (@eliza_natanticu)

A murit marele actor Mircea Diaconu. De ce boală cruntă suferea

„Ce veste tristă! Atâtea plecări…”

„Nea Gioni” din „Las Fierbinți” a lăsat o durere imensă și în sufletele actorilor cu care a colaborat de-a lungul timpului și care l-au cunoscut și l-au apreciat. În semn de respect, mai multe nume sonore ale teatrului și filmului românesc au postat mesaje pe rețelele de socializare.

alexandru georgescu cu ochelari la ochi pe o canapea de piele

„Off câte plecări… Dumnezeu să te primească în această Sfântă noapte! Drum bun! Dumnezeu să-l ierte și să-i odihnească sufletul lui Alexandru Georgescu! Ce veste tristă! Atâtea plecări…”, a transmis Oana Pellea pe Facebook.

Nea Gioni drum bun… ce seară ți-ai ales, fix stilul tău! Dumnezeu să te odihnească în pace și când ne-om vedea pe partea ailaltă, promit să dau eu spritzul pe care mi-l promiteai de fiecare dată când ne vedeam și n-am apucat sa-l bem! Drum lin Nea Gioni Golanule!”, a transmis și Mihai Bobonete.

„Nu vreau să stric nimănui seara asta minunată, așa că strig în mine cât de încet pot ca să mă aud doar eu, că bunul meu prieten, Johny Georgescu, actor al Teatrului Național din București s-a stins acum o oră! Să-l odihnească Bunul Dumnezeu!”, este mesajul transmis de Mihai Mălaimare.

Carmen Tănase, declarații emoționante și cutremurătoare despre Cristina Țopescu. De ce ar fi murit, de fapt

Alexandru Georgescu a fost un actor de renume al Teatrului Național din București

Cunoscut sub numele de scenă „Johny” Georgescu, actorul a încetat din viață la vârsta de 76 de ani, chiar în ziua de Înviere, pe 19 aprilie 2025.

alexandru georgescu in tricou cu dungi sta relaxat pe un fotoliu

Teatrul Național București a transmis un mesaj emoționant la moartea artistului: „A părăsit scena vieții în Sâmbăta Mare, ziua dintre moarte și Înviere, moment de cumpănă între întuneric și lumină, între durere și speranță. Cu o prezență scenică discretă, dar puternică, cu o voce inconfundabilă și un joc plin de nuanțe, Alexandru Georgescu a reușit să atingă inimile spectatorilor în spectacole precum „D’ale carnavalului”, „Numele trandafirului”, „Tartuffe” sau „O trilogie antică – Medeea”.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, clasa prof. Beate Fredanov, promoția 1972. A debutat pe scena TNB în urmă cu mai bine de 50 de ani și de atunci și-a dedicat întreaga carieră primei scene a țării, în numeroase spectacole, construind cu răbdare, eleganță și discreție o carieră solidă și profund respectată. Cele mai recente producții în care publicul l-a admirat au fost „Dineu cu proști”, „Papagalul mut” și „Opera de trei parale” (premieră 2024).

Pentru colegi și prieteni, a fost mereu „Nea Johny” – un om cald, modest, cu umor fin și o prezență care aducea liniște și încredere. Un actor devotat, un coleg loial, un suflet bun. La șase ani după pierderea soției sale, actrița Maria Teslaru, și ea o figură emblematică a Naționalului, Alexandru Georgescu se alătură acum, într-un alt plan, celei alături de care a împărțit scena și viața. Suntem alături de familia îndurerată și transmitem sincere condoleanțe. Dumnezeu să-l odihnească în lumină!”

O actriță îndrăgită de români a murit salvându-și fiul de la înec

S-a născut pe 21 ianuarie 1948 la Pitești și a fost o prezență constantă pe scena Teatrului Național I. L Caragiale de București timp de 4 decenii. A colaborat cu regizori importanți printre care Ion Caramitru, Alexandru Tocilescu și Andrei Șerban, iar în ultimii ani publicul l-a putut admira în spectacole precum „Ultima cafea cu Iuliu Maniu” în 2023 și „Opera de trei parale” în 2024. Dar cariera sa bogată inclus și roluri în piese celebre precum „Revizorul”, „Apus de soare” și „D-ale carnavalului”.

În urmă cu șase ani, ani Alexandru Georgescu își pierduse soția, pe actrița Maria Teslaru, o figură emblematică a Teatrului Național. Alexandru Georgescu este al treilea actor din distribuția spectacolul „Dineu cu proști” care moare după Șerban Ionescu și Ion Caramitru.

Alexandru Georgescu a părăsit scena vieții într-o noapte sfântă, lăsând în urma lui multă durere în sufletele apropiaților.

Surse foto: instagram.comfacebook.com 

Surse articol: romaniatv.netspynews.rocancan.rounica.roviva.ro

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Vă rugăm să completați câmpurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa
    © 2026 Qbebe