Nidia Moculescu, distrusă de durere după un an de când și-a luat adio de la tatăl ei. „Este foarte dureroasă despărțirea"
În urmă cu un an Nidia Moculescu a experimentat una dintre cele mai grele pierderi din viața ei. Tatăl ei, cunoscutul compozitor Horia Moculescu, s-a stins din viață la vârsta de 88 de ani. Legătura dintre cei doi a fost atât de strânsă, încât nici acum nu și-a revenit! Locuiește în continuare în casa în care a crescut sub aripa tatălui ei și găsește alinare în câteva obiecte pe care acesta le-a folosit în timpul vieții.
Pe 12 noiembrie 2026 se împlinește un an de la moartea compozitorului Horia Moculescu. Fiica sa, Nidia, în vârstă de 36 de ani, se pregătește să organizeze parastasul de un an, cu ajutorul rudelor.
„Este foarte dureroasă despărțirea, dorul doare, mi-e foarte greu”
Artista a povestit cum intenționează să îl comemoreze pe regretatul compozitor și ce tradiții va respecta alături de familie.
„Vom împărți pachete cu mâncare, cu ce îi plăcea lui să mănânce, mă ajută și câteva rude cu parastasul, vom merge și la cimitir, la mormânt, ca să aprindem lumânări și să îi ducem flori.
Este foarte dureroasă despărțirea, dorul doare, mi-e foarte greu, mai ales că locuiesc în casa în care am stat alături de el toată viața, acolo sunt adunate toate amintirile noastre”, a declarat Nidia Moculescu pentru Click!.
Horia Moculescu a murit pe 12 noiembrie 2025, la Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș” din București. Muzicianul se confrunta de mai mult timp cu probleme pulmonare. Pe 16 noiembrie 2025, compozitorul a fost înmormântat la Cimitirul Bellu Ortodox din Capitală.
Drama vieții lui Horia Moculescu. Fiul lui a murit la numai 31 de ani
„Am păstrat numai parfumurile și perna lui”
Nidia Moculescu este fiica muzicianului din căsnicia cu Mariana Moculescu. Nu de puține ori, artista a vorbit în mai multe rânduri despre legătura specială cu părintele său, care a sprijinit-o inclusiv în perioadele dificile ale adolescenței.
„După decesul tatălui meu, am strâns hainele lui și le-am împărțit unor prieteni, conform obiceiului. Am păstrat numai parfumurile și perna lui.
Nu dorm pe ea, dar stă lângă a mea. Așa simt că încă este, aici, lângă mine, așa îl simt aproape. Îl și visez adesea, cred că este bine, acolo, unde e, îmi apare foarte liniștit”, a mărturisit Nidia Moculescu.
View this post on Instagram
În aprilie 2019, Nidia Moculescu vorbea despre rolul pe care tatăl său îl avusese în creșterea și educația ei. Relația cu mama sa fusese marcată de numeroase neînțelegeri, motiv pentru care tânăra găsise sprijin în părintele său.
„Tata mi-a fost și tată și mamă și străbunică și tot”, declara artista la vremea respectivă.
A murit Horia Moculescu, la vârsta de 88 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de fiica lui
„Tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc”
În ziua morții compozitorului, pe 12 noiembrie 2025, Nidia Moculescu a publicat un mesaj adresat părintelui său.
„Mă sufocă și mă strânge lumea, Tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc. Erai aerul meu. Erai drumul meu. (...)
Îți amintești cum îmi spuneai că sunt puternică? Că am în mine seva ta? Că voi înflori chiar și în iarnă? Ai greșit, Tată. Eu nu sunt puternică. Eu sunt frântă. Sunt o frunză smulsă de vântul durerii.
Sunt o fiică care nu mai știe să fie. Și te caut în fiecare colț de tăcere, în fiecare adiere, în fiecare vis. Dar nu te mai găsesc. Și mă întreb: cum să trăiesc fără tine? Cum să învăț, Tată, asta?...”, este doar o parte din mesajul ei.
View this post on Instagram
De-a lungul vieții, Horia Moculescu a fost o prezență importantă pentru fiica sa și din punct de vedere profesional. Nidia a moștenit pasiunea pentru muzică, alegând să urmeze o carieră artistică.
Nidia Moculescu a izbucnit în plâns pe scena Festivalului de la Amara
În 2026, cântăreața a fost invitată la Festivalul de Muzică Ușoară de la Amara, ediție dedicată memoriei lui Horia Moculescu. Publicul a avut ocazia de a asculta din nou câteva dintre compozițiile regretatului pianist, interpretate chiar de fiica sa.
Nidia Moculescu a povestit ulterior cum a trăit momentul artistic: „Am fost invitată la eveniment de către Daniel Trifu, unul dintre organizatori. Mi-a făcut o mare plăcere, această ediție fiind dedicată tatălui meu.
Am purtat o rochiță superbă, grandioasă, foarte elegantă. Am și interpretat câteva piese celebre, din repertoriul muzical al tatălui meu, precum „Singurătatea mea”, „Prima iubire și ultima”, dar și „Salcia”.
Am avut emoții mari, tremuram. A fost emoționant, am și izbucnit în plâns. După recital, m-a rechemat Cove prezentatorul, pe scenă, pentru aplauze, dar n-am mai putut reveni. Pentru tata, muzica a însemnat emoție, muncă, talent și respect pentru public!”.
Scrisoarea emoţionantă a unui tată muribund pentru fiica lui

Horia Moculescu s-a născut pe 18 martie 1937, la Râmnicu-Vâlcea. În cele peste șase decenii de activitate, a compus sute de melodii și a colaborat cu interpreți precum Margareta Pâslaru, Corina Chiriac, Mihaela Mihai și Aurelian Andreescu.
Printre creațiile sale cunoscute se numără „De-ai fi tu salcie la mal”, „Prima iubire și ultima” și „Fântânile albastre”. Artistul a prezentat emisiunea „Atenție, se cântă!”, la TVR, și a realizat, alături de Radu Croitoru, programul „Music Show – O istorie a muzicii ușoare românești”, la Radio România Cultural.
La un an de la moartea lui, Nidia Moculescu, își găsește alinarea în interpretarea melodiilor compuse de tatăl său și în obiectele care i-au rămas ca amintire. Muzica rămâne una dintre pasiunile pe care cei doi le-au împărtășit.
Surse foto: instagram.com, instagram.com
Surse articol: wowbiz.ro, cancan.ro, wowbiz.ro