Erou la 8 ani! Un băiețel conduce mașina mamei sale, după ce aceasta a făcut atac cerebral la volan

Erou la 8 ani! Un băiețel conduce mașina mamei sale, după ce aceasta a făcut atac cerebral la volan

Bianca Petcu - Redactor Senior

Poveste uimitoare - un copil a reușit să salveze viața lui și viața mamei sale de la un posibil accident mortal.

Evenimentul petrecut în Marea Britanie o are la bază pe protagonista Lauren Hedger, care călătorea alături de copilul ei în vârstă de 8 ani - Ben Hedgen. Cei doi se întorceau cu mașina acasă de la școala copilului. Fără a avea antecedente medicale, Lauren a simțit dintr-o dată că ceva este în neregulă cu corpul ei, moment în care a intrat într-o criză și a devenit inconștientă.

Cu toate acestea, declară ea, „nu simțeam că am o criză. Am simțit pur și simplu că închid ochii și îi țin puțin mai mult închiși”.

„Evenimentul se petrecea cu aproximativ 3 km înainte de curba care ducea către casa noastră, pe un drum național. Am simțit cum mi se închid ochii, iar când i-am deschis la loc am rămas șocată”.

Ben a preluat controlul instinctiv, dispunând de reacții extrem de bune și reușind în cele din urmă să salveze viața amândurora, fără să avarieze mașina sau mașinile altor șoferi. În momentul în care micuțul a conștientizat că mamei sale i s-a făcut rău, a pus mâinile pe volan și a controlat mașina. Ghidat de alți doi șoferi, băiatul a reușit să oprească în cele din urmă automobilul.

Momentul a fost filmat de unul dintre șoferii din spatele mașinii:

„Când am deschis ochii, primul meu instinct a fost să continui să conduc, însă atunci am realizat că deja trecuserăm de curba care îmi aminteam că trebuia să urmeze, iar mașina era oprită. Ben a reușit să conducă vreme de 3 km fără să avarieze alte mașini. Toată lumea i-a lăudat curajul, iar eu personal cred că jocurile video pe care le tot joacă l-au ajutat enorm să înțeleagă mecanismul unei mașini și să reușească implicit să o conducă”.

baiatul erou care a salvat vietile lui si a mamei sale

Ben Hedger a primit Premiul pentru cel mai Curajos Copil în cadrul evenimentului Pride of Britan. Copilul a fost anunțat de către solistul trupei One Direction că a câștigat premiul, după ce a jucat împotriva acestuia un joc video și a pierdut, în cadrul festivalului.

„Cei doi adversari nu se puteau vedea și imediat după ce Ben a pierdut, i s-a permis să vadă împotriva cui a jucat. Când i-a fost dezvălui solistul trupei și i-a menționat că va primi și un premiu, Ben a izbucnit pur și simplu în lacrimi”, declară Laura.

Surse: mirror.co.uk, dailymail.co.uk

Surse foto: mirror.co.uk

Articolul urmator
Un băiețel de 3 ani a supraviețuit singur 2 zile în sălbăticie. Comentariile după ce a fost găsit l-au făcut celebru
Un băiețel de 3 ani a supraviețuit singur 2 zile în sălbăticie. Comentariile după ce a fost găsit l-au făcut celebru

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    O mamă a făcut atac cerebral la nouă zile după ce a născut
    O mamă a făcut atac cerebral la nouă zile după ce a născut

    O mamă de peste hotare a început să aibă dureri de cap puternice, la scurt timp după naștere. Credea că simptomele pe care le are sunt cauzate de perioada postpartum, însă...

    Un băiețel de șase ani i-a salvat viața mamei după ce a spus că respiră ca un zombie
    Un băiețel de șase ani i-a salvat viața mamei după ce a spus că respiră ca un zombie

    Jaxon, un băiețel de 6 ani din Wisconsin i-a salvat viața mamei sale, atunci când și-a dat seama că aceasta respira anormal - „ca un zombie”. Băiețelul dormea...

    Un băiețel de doi ani nu se poate bucura de copilărie alături de fratele lui geamăn. A suferit un accident vascular cerebral în pântec
    Un băiețel de doi ani nu se poate bucura de copilărie alături de fratele lui geamăn. A suferit un accident vascular cerebral în pântec

    Un sindrom foarte rar a schimbat radical viața unui băiețel, încă dinainte de a se naște. La doi ani și jumătate el nu se poate juca normal cu fratele sau geamăn, Filip, din...

    Nu uitați, copiii spun TOT! Un copil de 3 ani i-a dezvăluit tatălui infidelitatea mamei sale
    Nu uitați, copiii spun TOT! Un copil de 3 ani i-a dezvăluit tatălui infidelitatea mamei sale

    Chiar dacă avem impresia că micuții noștri nu aud anumite lucruri sau că nu sunt mereu atenți la ceea ce se întâmplă în jurul lor, este cazul să ne schimbăm...

    O fetiță de 6 ani a scăpat din brațele răpitorului datorită lecțiilor mamei sale
    O fetiță de 6 ani a scăpat din brațele răpitorului datorită lecțiilor mamei sale

    Zi de zi încerci să-ți înveți copilul lucruri noi, ajutându-l să deprindă abilități care îi sunt oricând utile. Printre acestea se numără și cele care...

    Fiul și-a lăsat părul să crească 2 ani pentru a-i face o perucă mamei sale bolnave de cancer
    Fiul și-a lăsat părul să crească 2 ani pentru a-i face o perucă mamei sale bolnave de cancer

    Dragostea unui copil pentru mama sa este unică și poate face minuni chiar și în cele mai dificile situații. De exemplu, un tânăr din Arizona și-a lăsat părul să crească...

    O tânără și-a găsit tatăl biologic, care dispăruse fără urmă din viața ei și a mamei sale, după ce a primit un mesaj de la un număr necunoscut
    O tânără și-a găsit tatăl biologic, care dispăruse fără urmă din viața ei și a mamei sale, după ce a primit un mesaj de la un număr necunoscut

    O tânără din SUA a primit un mesaj de la un număr necunoscut, în legătură cu tatăl său biologic, care dispăruse în urmă cu mulți ani din viața ei și a mamei...

    Un tată a anulat petrecerea fiicei sale adolescente după ce aceasta a băut pe ascuns alcool la școală
    Un tată a anulat petrecerea fiicei sale adolescente după ce aceasta a băut pe ascuns alcool la școală

    Un tată de peste hotare i-a anulat petrecerea aniversară fiicei sale adolescente, din cauză că aceasta a consumat alcool, pe ascuns, la școală. Apoi i-a dat și prieteni sale, căreia...

    © 2024 Qbebe