„Partea bună e că trece prin asta ca un campion, așa cum e el”
Leon se confruntă acum cu rujeola, o boală care i-a adus febră și o erupție cutanată vizibilă, iar micuțul este internat împreună cu mama sa în spital. Chiar în timpul vacanței la mare a ajuns pe mâna medicilor. În vârstă de 11 ani, Leon, diagnosticat de la naștere cu tetrapareză spastică, a fost nevoit să meargă în spital după numai două zile petrecute pe litoral.
Vacanța plănuită de mama lui s-a scurtat deoarece boala s-a manifestat destul de violent cu febră puternică și a fost nevoie de internare în spital.
Leon, fiul lui Kamara a împlinit 11 ani. A fost diagnosticat la naștere cu tetrapareză spastică
„Vacanță e mult spus. Din 6 nopți câte erau programate, am stat 2. Am plecat spre București imediat ce am simțit că are febră, nu voiam să fiu nevoită să merg la spital acolo dacă se înrăutățeau lucrurile. Am stat mai mult în cameră pentru că apa era rece ca gheața și bătea vântul”, a declarat ea pentru Click.
Fosta parteneră de viață a lui Kamara a postat și un mesaj pe rețele de socializare: „Așa arată rujeola. Câteva zile de febră, urmate de câteva bubițe pe obraz care, la început, păreau a fi răspunsul unei alergii, apoi, o erupție în toată regulă. Partea rea e că, la fiecare erupție, are febră. Partea bună e că trece prin asta ca un campion, așa cum e el. Probabil îl ajută și un tiramisu de căpșune făcut de mămica lui, cu dragoste”.
Pojarul sau rujeola: simptome si tratament
„Nu știu când se reface, așteptăm!”
Contactată de reporterii Click, Oana Hănțoiu a lămurit în privința stării de sănătate a micuțului Leon, cu care este internată în spital, la Matei Balș.
„Încă suntem în spital, la Matei Balș. E bine monitorizat, au doamnele doctor și asistentele grijă de el. Nu știu când se reface, așteptăm să nu facă febră măcar 24 de ore. Azi pare mai în formă față de primele zile când a apărut erupția, în sensul că a dormit toată noaptea și a mâncat mai bine la micul dejun. În rest, e cumîl știți. Comunicativ cu doctorițele și asistentele și curajos”, a mărturisit ea.
Cu siguranță Leon va trece cu bine peste aceste episod greu. Micuțul a avut probleme de sănătate încă de la nașter,e începutul vieții fiind marcat de serioase probleme, pentru care ulterior a fost supus mai multor intervenții chirurgicale costisitoare.
Surse foto: facebook.com, facebook.com, facebook.com, facebook.com
Surse articol: click.ro, spynews.ro, cancan.ro
