Ma simțeam invincibilă. Dar când fiul meu s-a născut fără viață, totul s-a schimbat

Jennifer l-a născut pe fiul ei, Abraham pe data de 16 noiembrie 2009. Aceasta povestește că deși a petrecut un timp foarte scurt cu copilașul ei, își amintește perfect fiecare detaliu, încă de când cel mic era în burtă.

”Îmi amintesc perfect, ca și când ar fi fost ieri, fiecare moment petrecut alături de fiul meu. Sarcina, nașterea urmată de o liniște crâncenă și mirosul său inconfundabil.

Fetița mea, Gabriella, în vârstă de doi ani l-a văzut pe Abraham fără viață și a ieșit repede din salon să caute un medic, pentru că frățiorul său era bolnav. Acel moment ne-a frânt inima.

Când ne-am trezit din șoc și ne-am dat seama ce s-a întâmplat de fapt, l-am luat cu toții în brațe. L-am sărutat pe frunte, gândindu-ne la toate momentele în care l-am fi putut săruta în viitor, dar care nu vor avea loc niciodată.

I-am făcut poze, pentru a păstra amintirea vieții lui, așa scurtă cum a fost, vie.

Apoi a sosit timpul să ne luăm la revedere. La înmormântare au venit toate rudele și prietenii noștri. A fost unul dintre cele mai emoționante momente din viața noastră.

Gabriella, fetița noastră, i-a lăsat lui Abraham un elefănțel de pluș, care seamănă foarte mult cu elefănțelul ei preferat, cu care doarme în fiecare seară. L-am îngropat pe fiul nostru împreună cu acest elefănțel de la sora lui.

Când am ajuns acasă, Gabriella a luat elefănțelul în brațe și a decis în acea seară, să-l numească Abraham. Câteodată găseam dimineața elefănțelul la mine în pat, după ce îl strecurase ea în timpul nopții, povestește Jennifer.

Câteva zile la rând, Gabriella s-a jucat mult cu elefantul și a vorbit multe despre el, dar și despre frățiorul ei, Abraham. Deși în casă era o atmosferă apăsătoare, mă bucuram măcar că Abraham era amintit.

Au trecut câțiva ani de când l-am îngropat pe Abraham, dar amintirea lui continuă să dăinuie. De atunci, am făcut încă doi copii, Ganira și Musoni. Am avut grijă să le povestesc și lor despre Abraham. Fiul meu cel mic, Ganira, spune că familia noastră are 7 membrii: mama, tata, Gabriella, Musoni, eu, Abraham și Dumnezeu.

În fiecare an celebrăm nașterea lui Abraham printr-un tort în formă de elefant. Apoi stăm la masă și vorbim despre el. Deși cei doi frățiori ai lui nu l-au cunoscut niciodată, i-am arătat poze cu acesta și i-am vorbit despre el. Face parte din familie, chiar dacă nu mai este printre noi.

Îl vom păstra mereu în inima noastră. Îmi place să mi-l amintesc și să vorbesc altora despre el. Nu vreau să îl uit. Îl iubesc și mereu îl voi iubi, atât eu cât și restul familiei.

Acum Abraham ar fi la școală. Câteodată visez cu ochii deschiși la ce fel de băiețel ar fi. Ce materii i-ar plăcea la școală sau ce i-ar face plăcere să facă în timpul liber. Câteodată plâng, altădată zâmbesc și cred că asta e normal. Acesta este cursul vieții.”

Jennifer nu este invincibilă și nici nu trebuie să fie. Povestea ei, deși cutremurătoare, poate inspira numeroase femei care se află ori s-au aflat vreodată în situația ei.