Medicul din Timișoara care a vindecat 53 de bolnavi cu noul coronavirus. Ce spune despre pastilele pe care le prescrie

Medicul din Timișoara care a vindecat 53 de bolnavi cu noul coronavirus. Ce spune despre pastilele pe care le prescrie

Bianca Petcu - Redactor Senior

În plină pandemie, se pare că un medic român a reușit să găsească o soluție inteligentă pentru a vindeca din ce în ce mai mulți pacienți.

Din 79 de cazuri vindecate, 53 sunt în Timișoara și toată lumea se întreabă cum s-a ajuns la această performanță. Pe teritoriul României au fost înregistrate până la momentul actual 794 de cazuri dintre care 79 vindecate și 12 decese.

tratament coronavirus medic Timisoara

Medicul Virgil Musta, din Timișoara, a declarat că folosește o altă schemă de tratament decât restul țării, ca urmare a faptului că se încearcă găsirea celui mai bun tratament și implicit, este nevoie să fie testate mai multe variante. Se pare că schema lui are cel mai mare succes, dar iată și de ce:

„Noi folosim o altă schemă de tratament decât restul ţării, dar şi conjunctura a fost favorabilă, pentru ca pacienţii pe care i-am tratat au fost pacienţi tineri, fără comorbiditati, fără boli asociate, la care teoria spune că evoluţia bolii este bună. Schema pe care o dăm noi este formată din o tabletă cu 2 antivirale, care la 3-4 zile după administrare dau teste negative. Aşteptam doua teste negative, după care îi externăm”, a explicat medicul de la Spitalul de Boli Infecţioase Victor Babeş din Timişoara.

Pacienții tratați de Dr. Musta primesc, o dată cu tratamentul și un bilețel. Într-un interviu pentru ProTV, Andreea Esca l-a întrebat pe acesta care este scopul bilețelului. Dr. Musta a răspuns: "Noi, ca personal, să fim protejați. Riscul scade cu cât contactul cu pacienții este mai scurt. Mergem o dată pe zi la vizită, după care doar dacă este necesar. Am vrut să le facem cunoscut acest lucru pacienților, pentru că au tendința să creadă că sunt lăsați în izolare, fără ca cineva să aibă grijă de ei. În plus, am hotărât să le trimitem bilețele și să îi înștiințăm că orice problemă au ne pot contacta telefonic”.

Surse: stirileprotv.ro, sigi24.ro

Surse foto: istockphoto.com

Articolul urmator
Un copil de 10 ani din Timișoara a fost călcat de mașină în timp ce traversa strada
Un copil de 10 ani din Timișoara a fost călcat de mașină în timp ce traversa strada

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    S-a decis! Bani pentru părinții care au copii bolnavi, indiferent de vârstă
    S-a decis! Bani pentru părinții care au copii bolnavi, indiferent de vârstă

    Bani pentru părinții cu copii bolnavi! În urma unei sesizări făcute de Avocatul Poporului, Curtea Constituţională a decis că părinţii care au copii cu afecţiuni grave, au...

    O țară întreagă se uită în ochii părinților ai căror copii au murit de Covid și spune: "Oricum erau bolnavi..."
    O țară întreagă se uită în ochii părinților ai căror copii au murit de Covid și spune: "Oricum erau bolnavi..."

    Nu am văzut popor mai cinic și mai egoist decât noi! Nu ne pasă deloc! Dacă nu suntem direct afectați, de ce să ne intereseze de cei din jurul nostru? Ieri au murit doi copii din...

    Fiica mea a fost primul pacient minor cu cancer care a participat la un studiu. A murit la 16 ani, dar medicamentele au ajutat alți copii bolnavi
    Fiica mea a fost primul pacient minor cu cancer care a participat la un studiu. A murit la 16 ani, dar medicamentele au ajutat alți copii bolnavi

    Nathalie a fost diagnosticată cu cancer în clasa a 7-a. În timpul unui control de rutină, medicul a descoperit că fata avea un tip de cancer silențios, în stadiul 4,...

    Doi copii care s-au vindecat de cancer s-au întâlnit prima dată în afara spitalului. Ce emoționant!
    Doi copii care s-au vindecat de cancer s-au întâlnit prima dată în afara spitalului. Ce emoționant!

    Avem nevoie și de astfel de vești. De copii fericiți, vindecați de cancer, care au trecut cu bine prin greutățile pe care viața le-a adus în calea lor. Iată povestea a doi...

    O vizită la un spital care tratează copii cu arsuri mi-a vindecat depresia postnatală
    O vizită la un spital care tratează copii cu arsuri mi-a vindecat depresia postnatală

    Una dintre cele mai mari provocări prin care poate trece o mamă în primul an de viață al copilului este depresia postnatală. Aceasta conduce nu doar la stări de anxietate, la...

    Medicul care mi-a supravegheat sarcina mi-a spus că fetița are un chist, cât tot abdomenul ei
    Medicul care mi-a supravegheat sarcina mi-a spus că fetița are un chist, cât tot abdomenul ei

    Nașterea poate uneori sa devieze de la planul pe care îl faci chiar în momentul în care afli ca vei fi mamă. 8 luni de zile îmi imaginam cum va decurge nașterea...

    Fiul meu s-a întors la școală după ce s-a vindecat de Covid. A fost pedepsit, fiind exclus de la activitățile de Crăciun
    Fiul meu s-a întors la școală după ce s-a vindecat de Covid. A fost pedepsit, fiind exclus de la activitățile de Crăciun

    O mamă din Marea Britanie este nemulțumită după ce fiul ei în vârstă de 6 ani, care a lipsit o perioadă de la școală întrucât a fost infectat cu noul...

    Nu vă mai trimiteți copiii bolnavi la școală! Fiica mea a ajuns la spital din cauza voastră!
    Nu vă mai trimiteți copiii bolnavi la școală! Fiica mea a ajuns la spital din cauza voastră!

    Nu este o noutate faptul că micuții noștri se îmbolnăvesc mai des odată ce intră într-o colectivitate, mai ales în primii lor ani de viață. Cu atât mai mult...

    © 2024 Qbebe