Fara a ramane captiv in categoriile clasice ale picturii, dar si fara a iesi din materialele, din tehnicile si din instrumentarul tabloului, el se desprinde hotarat de suficienta genurilor si de reflexivitatea pura de atelier, insa nu intra nici in retorica angajata si nici in militantismul explicit al autointitulatului artist vizual. 
Pentru el pictura inseamna imagine, inseamna compozitie, inseamna portret, inseamna, in ultima instanta, figurativ. Ceea ce il deosebeste, totusi, in mod decis, de un pictor traditional este faptul ca el paraseste atelierul, iese din ambianta meditatiei inalte si din ritualurile de creatie consacrate si intra in istoria imediata si in noua mitologie a clipei.
In felul acesta, lucrarile sale nu mai sunt autoreflexive, studii de limbaj sau de cod, asa cum se intampla in spatiul modernitatii, ci analize de caz, studii sociologice sui generis, vehicul si canal de drenaj pentru un anumit nivel al gustului public in goana dupa forme de recunoastere si de acreditare.
Luand act de prezenta publica, din ce in ce mai pregnanta, a unui gen muzical exotic, cu inflexiuni orientale si cu o epica autoreferentiala eroizanta, asezat generic sub specia manelei, care a propulsat intr-o zona a maximei vizibilitati personaje insolite, atitudini neconventionale, chipuri cu o expresivitate neobisnuita, pictorul a realizat enormul potential vizual pe care fenomenul il genereaza.
Sedus de acest ceremonial proaspat, lipsit de inhibitii si cu o forta de patrundere iesita din comun, George Vasilescu a devenit cronicarul plastic al acestei realitati mult mai complexe decat pare ea la prima vedere, plasand in centrul interesului sau atat chipurile, portretele si atitudinile manelistilor, cat si aura eroico-spectaculara cu care ei se inconjoara.
Rezultatul artistic al acestui interes sunt cateva mari compozitii si portrete compozitionale care sugereaza nu doar, asa cum ar fi de asteptat, identitatea modelelor, ci si coordonatele fenomenului, dinamica prezentei sale in spatiul public, aspiratiile si constiinta de sine ale personajelor implicate.
O pictura la cald, vie, efervescenta, in care relativismul si proiectia mitologica isi disputa intaietatea, in care centrul si periferia isi ingemaneaza resursele de autoritate si de expresivitate, in cea mai relaxata perspectiva postmoderna, cam asa ar putea fi definit, intr-o singura fraza, proiectul, el insusi singular, pe care il propune George Vasilescu, migrat, la randu-i, spre centru dinspre periferia fenomenului artistic contemporan.
Dar cum in postmodernitate, ca si in alexandrinism, centrul este pretutindeni, in mod logic, periferia nu este nicaieri!
Pavel Susara
Pentru el pictura inseamna imagine, inseamna compozitie, inseamna portret, inseamna, in ultima instanta, figurativ. Ceea ce il deosebeste, totusi, in mod decis, de un pictor traditional este faptul ca el paraseste atelierul, iese din ambianta meditatiei inalte si din ritualurile de creatie consacrate si intra in istoria imediata si in noua mitologie a clipei.
In felul acesta, lucrarile sale nu mai sunt autoreflexive, studii de limbaj sau de cod, asa cum se intampla in spatiul modernitatii, ci analize de caz, studii sociologice sui generis, vehicul si canal de drenaj pentru un anumit nivel al gustului public in goana dupa forme de recunoastere si de acreditare.
Luand act de prezenta publica, din ce in ce mai pregnanta, a unui gen muzical exotic, cu inflexiuni orientale si cu o epica autoreferentiala eroizanta, asezat generic sub specia manelei, care a propulsat intr-o zona a maximei vizibilitati personaje insolite, atitudini neconventionale, chipuri cu o expresivitate neobisnuita, pictorul a realizat enormul potential vizual pe care fenomenul il genereaza.
Sedus de acest ceremonial proaspat, lipsit de inhibitii si cu o forta de patrundere iesita din comun, George Vasilescu a devenit cronicarul plastic al acestei realitati mult mai complexe decat pare ea la prima vedere, plasand in centrul interesului sau atat chipurile, portretele si atitudinile manelistilor, cat si aura eroico-spectaculara cu care ei se inconjoara.
Rezultatul artistic al acestui interes sunt cateva mari compozitii si portrete compozitionale care sugereaza nu doar, asa cum ar fi de asteptat, identitatea modelelor, ci si coordonatele fenomenului, dinamica prezentei sale in spatiul public, aspiratiile si constiinta de sine ale personajelor implicate.
O pictura la cald, vie, efervescenta, in care relativismul si proiectia mitologica isi disputa intaietatea, in care centrul si periferia isi ingemaneaza resursele de autoritate si de expresivitate, in cea mai relaxata perspectiva postmoderna, cam asa ar putea fi definit, intr-o singura fraza, proiectul, el insusi singular, pe care il propune George Vasilescu, migrat, la randu-i, spre centru dinspre periferia fenomenului artistic contemporan.
Dar cum in postmodernitate, ca si in alexandrinism, centrul este pretutindeni, in mod logic, periferia nu este nicaieri!
Pavel Susara
Cu aceasta ocazie, Muzeul National al Taranului Roman va organiza, in ziua de vineri, 4 iulie, la ora 15.00, la Clubul Taranului, o dezbatere referitoare la cultura romilor din Romania si, cu deosebire, la fenomenul manelelor.
Participa: Gabriel Balanescu, Costel Bercus, Nicoleta Bitu, Calin Dan, Gelu Duminica, Alexandru Florian, Carmen Gheorghe, Hanno Hofer, Florin Manole, Ciprian Necula, Adrian Schiop, Pavel Susara, Daniel Vasile.
Articolul urmator
De ce a plecat Adrian Sînă de acasă? Artistul s-ar fi mutat la hotel
Urmareste-ne pe Google News
