Nicușor Dan, dezvăluiri rare despre fiica lui. Ce nouă pasiune are micuța Aheea. „Fetița mea face teatru și, până acum, tot timpul a vrut să fie Zâna Zânelor"
Pe lângă îndatoririle pe care le are președintele țării, Nicușor Dan rămâne un tată dedicat și un soț devotat. Fiica lui, Aheea, în vârstă de 10 ani, este pasionată de teatru și părintele ei este cum nu se poate mai mândru. În cadrul unei conferințe de presă care a avut loc recent, șeful statului a vorbit despre această înclinație a copilei și despre personajele de care este atrasă.
Șeful statului a povestit presei cum fiica lui a renunțat la rolurile de „zână bună” în favoarea celor de „răufăcător”, pe care le consideră mult mai ofertante. Nu același lucru se poate spune despre Nicușor Dan, care trebuie să fie de partea personajelor pozitive în rolul de șef al statului
Aheea nu mai vrea să fie „Zâna Zânelor”
Se pare că Aheea a descoperit taina artelor teatrului și este pasionată de acest domeniu. Surprinzător este faptul că, de ceva timp, este atrasă mai degrabă de personajele negative, decât de zânele și personajele care atrag fetițele la această vârstă.
„Fetița mea face teatru și, până acum, tot timpul a vrut să fie Zâna Zânelor, și de vreun an de zile vrea să fie personajul negativ, i se pare mai interesant.
Eu am candidat pentru mai multe funcții publice încercând, cu maximă seriozitate, să rezolvăm problemele oamenilor și aici trebuie să fii evident personaj pozitiv.”, a declarat Nicușor Dan.
Nicușor Dan a făcut chiar o paralelă subtilă între libertatea artistică a unui copil și datoria unui lider. Șeful statului a subliniat că în viața reală trebuie să rămână de partea personajelor pozitive, concentrat exclusiv pe rezolvarea problemelor cetățenilor.
Cum au ales Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru numele Aheea
Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru au dezvăluit că alegerea nu a fost deloc una simplă. În perioada sarcinii, cei doi au tăiat de pe lusta lor de opțiuni mai multe variante până când au găsit numele perfect, cel care avea să devină o semnătură unică pentru fetița lor.

„Aheea a fost primul copil, vă dați seama o schimbare fundamentală în viața noastră, și responsabilitate și o redescoperire a miracolului vieții (…) În lunile alea de așteptare am avut o listă lungă cu nume, am tot progresat.
Am ajuns la Zaheea, după aceea ni s-a părut că Zaheea e femininul de la Zaheu, personaj biblic nu foarte pozitiv și atunci a rămas Aheea.”, a povestit Nicușor Dan la Antena 1.
Înainte de naștere, Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru se hotărâseră inițial asupra numelui Zaheea. Totuși, pentru a evita legătura cu personajul biblic Zaheu, cei doi au renunțat la idee. Soluția a fost una ingenioasă: au tăiat prima literă și așa a luat naștere numele Aheea.
Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru au doi copii, pe Aheea și pe Antim
Aheea este primul copil al cuplului prezidențial, născută în 2016. Șase ani mai târziu, în 2022, familia s-a mărit după venirea pe lume a lui Antim. Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru au păstrat tradiția numelor rare și pentru băiețelul lor, alegând o variantă cu o puternică rezonanță spirituală, inspirată din calendarul ortodox, Antim Ivireanul.
Cuplul prezidențial a ales să păstreze își protejeze copiii de expunerea excesivă în fața camerelor. Cu excepția câtorva momente de protocol unde prezența lor a fost publică, programul și activitățile zilnice ale micuților sunt ținite departe de ochii curioșilor.
Schimbarea de repertoriu a fiicei sale i-a oferit șefului statului ocazia perfectă pentru a vorbi despre propria misiune. Dacă în teatru Aheea poate îmbrățișa rolurile negative de dragul artei, Nicușor Dan a ținut să sublinieze că, în calitate de președinte, singurul său rol permis este cel pozitiv, de rezolvare a problemelor țării.
Surse foto: facebook.com, facebook.com, facebook.com
Surse articol: divahair.ro, news.ro, adevarul.ro