„Amenințările" părintești de forma „ehe, lasă că până acum a fost ușor, să vezi de acum înainte" ar trebui să dispară complet de pe fața Pământului

„Crezi că acum e greu? Stai să vezi când va crește mai mare! Cred că sarcina a fost grea? Ți-e frică de naștere, stai să vezi în primele luni de viață! Așteaptă perioada colicilor să vezi atunci nopți nedormite! Lasă că apar dințișorii și mai vorbim atunci cât de plângăcios sau plângăcioasă poate să devină fiul sau fiica ta. Copii mici, probleme mici, copii mari, probleme mari, vezi tu mai târziu la școală ce te așteaptă dacă acum la grădiniță crezi că ai probleme.”

Toate aceste afirmații și multe altele ar trebui să dispară complet din vocabularul părinților, bunicilor, mătușilor, vecinelor, tuturor celor care se credeau atotștiutori și nu fac altceva decât să sperie proaspetele mămici asupra provocărilor anilor copilăriei, pubertății și adolescenței. Desigur că fiecare etapă a vieții vine cu provocările ei, iar noi părinții, ajunși la maturitate, ne putem da seama de acest lucru.

Dar nu vom auzi vreun bătrân să spună „Ehe... Când vei ajunge tu la anii mei o să vezi ce o să te doară spatele, ce greu o să te miștic ce puțin o să dormi.” În schimb, când este vorba de mame cu copii mici, lucrurile se schimbă radical. Amenințările vin sub formă de glumă, apoi se transformă în dojană, iar singurul lor singur scop este acela de a speria proaspeții părinți.

„Meseria” de părinte nu are perioade foarte ușoare, dar nici perioade foarte grele. Cu excepția situațiilor în care copilul se naște cu anumite malformații, este grav bolnav sau este diagnosticat cu vreo afecțiune care îi pune viața în pericol, fiecare etapă a vieții are propriile ei provocări, propria ei frumusețe.

Părinții ar trebui să nu se lasă intimidați de vorbele celor care au copii mai mari, care au mai mulți copii sau de vorbele bunicilor. În primii ani de viață ai copiilor, mamele sunt oricum stăpânite de depresie postpartum de multe ori, de anxietate, de neliniști, ce rost are să mai intervenim și noi cu astfel de remarci „deștepte”? Când mama abia începe să se capete încrederea în sine, trebuie să vină vreo vecină, vreo prietenă, vreo mămică din parc care să o asigure că lucrurile devin din ce în ce mai dificile în ceea ce privește creșterea și educarea copilului.

Aceste mărturii și amenințări că mamele ar trebui să se aștepte la tot ce este mai rău, nu fac altceva decât să producă o îngrijorare nejustificată, o anxietate nelalocul ei. Unde mai este solidaritatea feminină? Cum pot trăi mămicile cu „siguranța” că peste două luni când vor trece colicile copiilor, va începe adevăratul calvar al apariției dinților? Cum se pot bucura părinții de câteva săptămâni de liniște când sunt amenințați că odată ce intră la grădiniță, dificultățile sunt mai mari?

Prietenia cu alte mame mi-a schimbat modul în care îmi cresc copiii

„Asta este etapa cea mai ușoară”

Fiecare mamă a auzit cel puțin o dată în viață acest lucru. „Bucură-te cât mai poți, aceasta este etapa cea mai ușoară, ce o să vină va fi mai rău”. Asemenea comentarii și remarci nesolicitate vin de la diferite persoane atât tinere, cât și vârstnice, cunoscute sau necunoscute, în magazin, în parc sau chiar la semafor.

Mamele sunt descurajate chiar în confortul propriului cămin când își cheamă prietena cea mai bună la o cafea. Atunci primesc o amenințare care nu le mai lasă să doarmă câteva nopți la rând. După ce copiii se măresc puțin și lucrurile într-adevăr devin mai ușoare, apar remarcile legate de adolescență: „așteaptă până intră la perioada de pubertate sau până când devine adolescent/ă. Să vezi atunci...”

Acest joc al cuvintelor din care nimeni nu are de câștigat, dar toată lumea are de pierdut, ar trebui să nu existe pur și simplu. Desigur că primii ani de viață ai copilului aduc provocări mult mai mari pentru părinții care încă nu sunt pregătiți să facă față situațiilor care se ivesc, în timp ce în adolescență, aceste provocări se schimbă și rămân mai mult pe plan emoțional.

Confesiuni de mamă: De ce urăsc să mă duc cu copilul în parc

Mamele ar trebui să se susțină unele pe altele, nu să fie într-o competiție!

O femeie pe nume Sarah McCaslin susține că s-a aflat de foarte multe ori în această poziție, a mamei amenințate că va avea nevoie de multă răbdare, tact și curaj să facă față provocărilor din viața copiilor. „În astfel de momente, te simți invizibilă. Ai nevoie să fii auzită, sentimentele să îți fie validate și să fii puțin protejată de comentariile negative. Nu există nicio perioadă în viața de părinte care să fie cu adevărat ușoară”, mărturisește ea.

Până la urmă, singurul lucru pe care îl produc asemenea cuvinte este un sentiment de anxietate combinat cu teama incapacității de a putea fi buni părinți pentru propriii copii. „Poate că acel părinte nu se simte tocmai în largul lui și trece prin anumite probleme alături de copiii săi. Nu este cazul să îl îngenunchezi cu asemenea vorbe spuse în parc, când el este doar copleșit de propriile sentimente. Hai să nu ne îngreunăm u unii altora misiunea și așa dificilă de a fi părinți”, concluzionează ea.

Fără doar și poate, asemenea amenințări și cuvinte ar trebui să dispară din vocabularul tuturor limbilor lumii. Faptul că ai doi, trei copii sau copii mari nu-ți dă dreptul să sperii o mămică aflată la început de drum sau care nu își găsește liniștea, crezând că nu este cea mai bună versiune a sa de părinte pentru copilul ei.