Nu mai trebuie să evităm șunca, salamul și cârnații! Un studiu spune că sunt bune pentru sănătate

Nu mai trebuie să evităm șunca, salamul și cârnații! Un studiu spune că sunt bune pentru sănătate

Bianca Petcu - Redactor Senior

Toate studiile și specialiștii ne avertizează cu privire la consumul mezelurilor, dar un nou studiu introdus recent în literatura de specialitate se pare că este de altă părere. Care să fie adevărul - putem consuma sau nu putem consuma mezeluri sau carne tocată?

Un nou studiu publicat în literatura de specialitate aduce o nouă abordare asupra uneia dintre cele mai mari probleme a ultimelor vremuri - carnea. În vreme ce majoritatea studiilor și specialiștilor în sănătate și nutriție avertizează cu privire la consumul mezelurilor și cărnii tocate, acest studiu descoperă că nicio dovadă nu este suficient de puternică încât să poată corela cu adevărat consumul mezelurilor cu dezvoltarea cancerului.

consumul de mezeluri

Este important de menționat faptul că foarte multe publicații și mulți specialiști au contestat studiul, aducând în discuție din nou importanța evitării mezelurilor, care nu sunt sănătoase, însă studiul ca atare nu susține consumul. Ceea ce încearcă cercetătorii să transmită este faptul că la momentul actual nu există suficiente date care să lege consumul acestor alimente de anumite boli.

Foarte multe critici au fost aduse studiului publicat, unele dintre ele fiind cu adevărat fondate. Conform Doctorului de la Harvard Frank Hu, se pare că statisticile demonstrează că o foarte mare parte din populație consumă carne roșie, iar în cazul acestor persoane reducerea consumului ar fi extrem de benefică pentru sănătate. Cert este că niciun studiu nu susține consumul excesiv de carne roșie sau mezeluri, însă la momentul actual nu există suficiente date care să permită corelarea acestuia cu dezvoltarea anumitor boli, însă există date semnificative care pot demonstra beneficiile consumului rar.

Surse: dailymail.co.uk, ctvnews.ca

Surse foto: unsplash.com

Articolul urmator
Sfaturile unui cofetar profesionist pentru cele mai bune fursecuri de Crăciun
Sfaturile unui cofetar profesionist pentru cele mai bune fursecuri de Crăciun

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Studiu: bebelușii care cresc într-un mediu bilingv sunt mai deștepți
    Studiu: bebelușii care cresc într-un mediu bilingv sunt mai deștepți

    Bebelușii care cresc într-un mediu în care se vorbesc două limbi, vor căpăta abilități cognitive, cum ar fi abilitatea de rezolvare a problemelor, chiar înainte să...

    Cum reacționezi și ce trebuie să faci când/dacă cel mic îți spune "mami, sunt prost"
    Cum reacționezi și ce trebuie să faci când/dacă cel mic îți spune "mami, sunt prost"

    La fel ca și noi, adulții, unii copii au stimă de sine scăzută și ca atare, se critică pe sine destul de mult, deseori adresându-și cuvinte urâte, care îl fac să...

    Cele mai bune cupluri din zodiac. Sunt suflete pereche pe Pământ și în Cer
    Cele mai bune cupluri din zodiac. Sunt suflete pereche pe Pământ și în Cer

    Uneori oamenii caută în stele răspunsuri la marile întrebări ale inimii. Astrologia le arată că dragostea nu este doar o întâmplare, ci un dans cosmic în...

    Cele mai detestate zodii și de ce ele sunt, de fapt, cele mai bune zodii
    Cele mai detestate zodii și de ce ele sunt, de fapt, cele mai bune zodii

    La fel cum s-a întâmplat în cazul altor aspecte ale vieții, și în ceea ce privește zodiile s-au creat, de-a lungul timpului, diverse stereotipuri. Acestea țin de...

    ,,Mama, mă doare burtica!’’ Sau modul copiilor de a spune  „Mama, sunt emoționat/mi-e teamă/sunt nerăbdător!’’
    ,,Mama, mă doare burtica!’’ Sau modul copiilor de a spune „Mama, sunt emoționat/mi-e teamă/sunt nerăbdător!’’

    Fluturi în stomac înaintea unui examen sau a unui eveniment important. Cine nu a experimentat măcar o dată această senzație? Este știut faptul că această reacție a...

    M-am căsătorit cu fratele celei mai bune prietene din copilărie, iar acum ea nu mai vorbește cu mine
    M-am căsătorit cu fratele celei mai bune prietene din copilărie, iar acum ea nu mai vorbește cu mine

    Se spune că o prietenie adevărată trece peste orice obstacole. Ei bine, o femeie de peste Ocean demonstrează că lucrurile nu stau chiar așa. Aceasta povestește, într-o postare...

    Studiu: Copiii care au mame implicate în activitățile lor au șanse să ajungă mai inteligenți
    Studiu: Copiii care au mame implicate în activitățile lor au șanse să ajungă mai inteligenți

    Cum s-au format trăsăturile noastre de personalitate? Le-am moștenit genetic de la părinți, sau ele s-au dezvoltat sub influența mediului în care am crescut? Un studiu din 2023...

    Ciorba de cartofi ca la mânăstire: cele mai bune rețete
    Ciorba de cartofi ca la mânăstire: cele mai bune rețete

    Cartofii au fost mult timp un element de bază în bucătăria românească, fiind folosiți într-o varietate de feluri de mâncare. Dintre numeroasele moduri...

    © 2025 Qbebe