„În general copiii sunt mai disciplinați cu el și nu înțeleg de ce. El le spune ceva o singură dată și ascultă, iar eu trebuie să le zic de trei ori”
Andreea Ibacka are doi copii pe nume Namiko și Tiago. Despre ei actrița spune că: „Sunt foarte diferiți, așa cum cred că se întâmplă în foarte multe familii, minunat fiecare în felul lui. Și dacă fizic asemănarea este izbitoare – fiica mea cu soțul și fiul meu cu mine – caracterul lor este fix opus. Mă regăsesc foarte mult în fetița mea, iar fii-miu, care ne dă tuturor de furcă și probabil o să ne pună nervii tuturor pe bigudiuri, este ta-su gol”.
Întrebată de reporterii Viva dacă în familia Ibacka se practică tehnica „polițistul bun, polițistul rău”, actrița a recunoscut: „Da. Cred că e o tehnică bună. Copiii sunt mai disciplinați cu tatăl lor, ceea ce uneori mă supără, dar am înțeles că e firesc cumva să fie așa. Avem zone unde eu îmi impun mai clar punctul de vedere, cum ar fi partea de cursuri de formare, educație, pe care le urmăresc eu, și atunci părerea mea e mai fermă și mai strictă.
Soțul meu se pricepe mai bine pe zona sportivă și… facem cu schimbul. Nu sunt foarte clar definite rolurile, dar, în general, da, copiii sunt mai disciplinați cu el și nu înțeleg de ce el le spune ceva o singură dată și ascultă, iar eu trebuie să le zic de trei ori”.
„Am început să-i implicăm și pe ei mai mult în activitățile casnice”
Actrița a dezvăluit în urmă cu ceva timp pentru Click faptul că în familia Ibacka, disciplina se îmbină cu relaxarea și implicarea copiilor în treburile casnice. Tiago și Namiko, la vârsta de 4 și 7 ani nu au device-uri, însă petrec în timp limitat în fața ecranelor, iar conținutul pe care îl vizionează este strict controlat de către părinți.
În schimb, părinții încearcă să îi implice în tot ce înseamnă treburi casnice: „Am început să-i implicăm și pe ei mult mai mult în activitățile casnice. Poate că așa vom controla și limita mai mult haosul pe care ei îl produc pentru că știu că există consecințe și tot ei vor strânge. Și, pe măsură ce cresc, vreau să-i responsabilizez din ce în ce mai mult în activitățile cu animalele de companie.
Să o învăț pe fata mea, chiar mi-a cerut vara asta să gătească și ea mici chestii. A fost foarte încântată, mi-aduc aminte de noi, că la șapte ani îmi făceam singură ouă ochiuri, aprindeam aragazul. Acum tindem să-i protejăm mult mai mult”.
Cum se înțeleg Namiko și Tiago cu Inoke, sora lor mai mare?
Fiica lui Cabral din căsnicia cu Luana Ibacka, Inoke este în Olanda de câțiva ani, iar Andreea Ibacka susține că întreaga familie se reunește de câteva ori pe an. Însă copiii vorbesc des pe video call. Cât despre ajutorul pe care îl primesc din exterior, actrița mărturisește că bunicii sunt baza.
„Da, nu m-aș fi descurcat fără bunici. Am mare noroc. Copiii merg acum în colectivitate, dar nu îi ține nicio grădiniță până la ora asta, până la 12 noaptea. Deci, da, bunicii sunt foarte implicați și ei, să le dea Dumnezeu sănătate!”, a mai spus vedeta.
Andreea Ibacka este căsătorită de 14 ani cu Cabral Ibacka și au împreună doi copii un băiețel și o fetiță pe nume Namiko și Tiago. Ei formează unul dintre cele mai amuzante și apreciate cupluri din showbizul românesc și demonstrează că provocările există chiar și în familiile de oameni cunoscuți, dar pot fi depășite cu brio.
Surse foto: facebook.com
Surse articol: viva.ro, ziare.com, libertatea.ro