O fotografă surprinde ultimele clipe de viață ale copiilor grav bolnavi

Fotografiile sunt amintirile care nu țin cont de trecerea timpului. Acesta a fost punctul de plecare pentru o fotografă din Florida, care a început să realizeze ședințe foto cu copiii grav bolnavi.

Sheri Kendrick este fotografa care s-a gândit să surprindă ultimele clipe din viața copiilor cu boli incurabile. Fiind la rândul ei mamă a doi copii, femeia și-a dorit să le ofere părinților amintiri frumoase cu micuții lor. Așa a apărut Little Light of mine, o organizație non-profit care oferă șendințe foto profesionale gratis familiilor care se luptă cu boli grave.

"Am fost chemată de câteva ori de familii care și-au dorit să le fotografiez copiii înainte ca ei să moară. Asta m-a făcut să mă gândesc la cei doi copii ai mei, pe care i-am fotografiat de-a lungul timpul. Acele imagini îmi sunt foarte dragi, dar atunci când un părinte știe că își va pierde copilul, fotografiile devin neprețuite", a declarat Sheri Kendrick.

4

Planul inițial al femeii a fost să aloce câteva ore săptămânal acestui proiect. Urma să se ducă acolo unde era chemată și să fotografieze copiii cu handicap, cu boli în fază terminală sau orice altă afecțiune gravă. Cu timpul, Sheri a realizat că este nevoie de mult mai mult timp și resurse pentru a îndeplini cu succes toate cererile.

Organizația Little Light of mine a strâns un grup de fotografi voluntari, care la fel ca Sheri, și-au dorit să aducă zâmbetul pe buze familiilor greu încercate de soartă. Urmează ca organizația să pună bazele unui studio foto profesionist, în care copiii care se pot deplasa să aibă parte de o ședință foto cu totul inedită. Mai mult decât atât, reprezentanții își doresc să strângă suficiente fonduri pentru a putea dezvolta programul și în alte părți ale țării.

Toate poveștile familiilor sunt emoționante, însă pentru Sheri experiența alături de micul Isaac a fost de departe cea mai tristă. Copilul s-a născut cu o malformație a inimii. Micuțul Isaac a suferit un transplant de inimă la doar 7 luni, însă o lună mai târziu a decedat. Mama sa, Angie Ohmer și-a dorit să aibă fotografii cu fiul ei fără ca acesta să aibă fața acoperită cu tuburi. Astfel, a realizat ședința foto cu Sheri după ce micuțul a fost deconectat de la aparate.

angie si isaac

"Niciodată nu m-aș fi gândit să-mi fotografiez copilul în brațele mele după ce acesta a murit. Mi s-ar fi părut ciudat dar acum mă bucur că am făcut-o. Sheri ne-a fotografiat în cel mai vulnerabil moment din viața noastră, dar nu ne-a făcut să ne simțim ciudat. Sunt atât de recunoscătoare că acele momente au fost capturate în imagini pe care le voi păstra mereu în suflet", a declarat Angie Ohmer.

brennan

3

Surse: today.com, womanista.com.

Modul inedit prin care o mamă a scăpat de curățat voma copiilor când sunt bolnavi

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    5 greseli ale parintilor care dau medicamente copiilor. Afla cum ii poti pune viata in pericol
    5 greseli ale parintilor care dau medicamente copiilor. Afla cum ii poti pune viata in pericol

    Educatia pentru sanatate este un capitol important de care orice parinte trebuie sa tina seama. Fara o educatie pentru sanatate se poate ajunge la situatii grave care sa puna in pericol...

    Semne ale răcelii la copil care indică ceva mult mai grav - sfatul specialistului
    Semne ale răcelii la copil care indică ceva mult mai grav - sfatul specialistului

    Începând de toamna și până primăvara se întinde sezonul răcelilor sau, în termeni medicali, al infecțiilor respiratorii superioare. Există însă...

    Cele mai comune 5 frici ale copiilor
    Cele mai comune 5 frici ale copiilor

    Frica copiilor este ceva cu care se confruntă toţi părinţii. Nu e copil care să nu experimenteze, cel puţin o dată, un episod de frică. Iar noi, ca părinţi, trebuie să-i...

    Ce vrei sa te faci cand vei fi mare? 10 raspunsuri amuzante ale copiilor
    Ce vrei sa te faci cand vei fi mare? 10 raspunsuri amuzante ale copiilor

    Una dintre cele mai des folosite intrebari pe care adultii le pun copiilor este: „Ce vrei sa te faci cand vei fi mare?". Raspunsurile pot fi care mai de care mai serioase sau, dimpotriva,...

    15 intrebari despre mama si cele mai emotionante raspunsuri ale copiilor
    15 intrebari despre mama si cele mai emotionante raspunsuri ale copiilor

    Intrebarile pe care ti le pune un copil te lasa de multe ori cu cura cascata. Indiferent cat sunt de mici, ei sunt tot timpul pregatiti. Nici la capitolul raspunsuri, copiii nu stau rau.

    25 de reacții ale copiilor care îți vor da fiori
    25 de reacții ale copiilor care îți vor da fiori

    Când ai copii, nu trebuie să te miri dacă vei auzi de la ei lucruri care de care mai ciudate. În unele cazuri însă, așa cum vei afla și din articolul de mai jos, ai...

    Ce trebuie sa stii despre racelile de vara ale copiilor
    Ce trebuie sa stii despre racelile de vara ale copiilor

    Ce bine, a venit vara! Copilasul tau poate sta linistit in patut sa se bucure de noile jucarii cat timp afara soarele e prea puternic, apoi va puteti bucura impreuna de o plimbare sau de o...

    © 2019 Qbebe