Stacey Wehrman din Michigan, Statele Unite ale Americii a avut parte de o surpriză de proporții din partea fetiței sale în vârstă de 3 ani. Micuța s-a urcat pe vasul de toaletă iar mama a fotografiat-o, crezând că este vorba despre un moment de joacă. Însă, copila nu era în dispoziție pentru pozne, ci exersa o procedură învățată la grădiniță, despre ce trebuie să facă în eventualitatea unui atac terorist.
Mama a fost șocată când fetița i-a spus că aceasta este modalitatea prin care va putea supraviețui unui atac armat. Aparent, micuța a învățat că dacă se află într-o toaletă publică, unde ușile nu se unesc cu podeaua va avea șanse să scape nevătămată dacă se urcă pe vasul de toaletă.
Stacey a simțit nevoia să-și facă publică durerea și uimirea, astfel că a postat fotografia pe contul de Facebook, alături de un mesaj emoționant. Postarea a înregistrat în foarte scurt timp sute de aprecieri și mii de distribuiri, semn că internauții sunt la sentimentul ei.
"Am făcut această fotografie pentru că la început mi s-a părut amuzantă. Voiam să i-o trimit soțului meu pentru a-i arăta că micuța noastră se ține de glume. Dar momentul în care mi-a spus despre ce este vorba am cedat. Ea făcea un exercițiu învățat la grădiniță despre cum trebuie să procedezi dacă ești blocat într-o toaletă publică în timpul unui atac terorist. Acesta a fost momentul în care mi-am dat seama că inocența copilei mele de 3 ani nu mai există.
Clasa politică, uitați-vă! Acesta este copilul vostru, copiii voștri, nepoții, strănepoții și alte generații care vor urma. Ei vor trăi și vor crește într-o lume bazată pe deciziile voastre. Au abia 3 ani și au înțeles că trebuie să se urce pe vasul de toaletă pentru a se salva.
Ce ar putea fi mai greu pentru ei? Să încerce să rămână tăcuți o perioadă îndelungată de timp sau să nu se dezechilibreze și să-și lase piciorul la vedere?...", a scris Stacey.
Postarea mamei s-a transformat într-un apel către oamenii din politică, antreprenori, investitori și oameni care au resursele necesare pentru a schimba lucrurile. Aceasta a recunoscut că nu are răspunsul pentru ceea ce trebuie să se întâmple, însă își dorește o schimbare pentru ca alți copii să nu fie nevoiți să se urce pe vasul de toaletă.
Surse: huffingtonpost.com, mirror.co.uk, boredpanda.com.
