O tânără, salvată de mama ei de o rețea periculoasă de trafic de persoane

Bianca Petcu - Redactor Senior

Poveste ca în filme într-un hotel din Bistrița-Năsăud. O tânără în vârstăde 28 de ani, sechestrată și forțată să se prostitueze a reușit să pună mâna pe telefon și să ceară ajutorul mamei sale. Femeia s-a mobilizat împreună cu forțele de lege și au salvat fata, alături de alte 3 tinere!

Cazul alarmant al unei tinere în vârstă de 28 de ani a uimit locuitorii din Bistrița-Năsăud. Tânăra a fost sechestrată de doi bucureșteni. Odată ajunsă la Hotelul din Bistrița-Năsăud, tânăra a sesizat cu stupoare faptul că în cameră se aflau alte trei tinere. Conform declarațiilor obținute până la momentul actual, cele trei tinere se aflau în hotel în mod voluntar.

Clienții erau primiți chiar în cele două camere închiriate în hotelul cu pricina. Un apel la 112 a tulburat planul proxeneților - fata în vârstă de 28 de ani a reușit să își contacteze mama și să îi ceară ajutorul. Autoritățile s-au mobilizat în timp util, salvându-le pe toate cele patru tinere.

a fost salvata din camera de hotel

Fetele au fost duse la sediul poliției din Bistrița, iar ulterior cazul a fost preluat de către poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa deoarece existau suspiciuni cu privire la comiterea infracțiunii de proxenetism. Ulterior, sursele informează faptul că trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 19 şi 29 de ani, au fost arestaţi pentru lipsire de libertate şi proxenetism.

Surse: observator.tv, fanatik.ro, libertatea.ro

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    O tânără de 24 de ani s-a inseminat singură cu un kit cumpărat de pe internet. Acum este o mamă fericită
    O tânără de 24 de ani s-a inseminat singură cu un kit cumpărat de pe internet. Acum este o mamă fericită

    În timp ce femeile care nu reușesc să conceapă pe cale naturală cheltuie o avere pe tratamente de fertilitate, o femeie din Anglia a rămas însărcinată dupa ce s-a...

    Cum arată fiica adoptivă a lui Tom Cruise și Nicole Kidman! Tânăra refuză să se afișeze în public!
    Cum arată fiica adoptivă a lui Tom Cruise și Nicole Kidman! Tânăra refuză să se afișeze în public!

    Bella Cruise a fost adoptată de Nicole Kidman și Tom Cruise pe când aceștia formau un cuplu. Descoperă cu ce se ocupă acum aceasta și unde locuiește!

    Delia a recunoscut de ce nu face copii: ”Sunt prea tânără și prea bătrână ca să am un copil. Aș crea încă o problemă Universului”
    Delia a recunoscut de ce nu face copii: ”Sunt prea tânără și prea bătrână ca să am un copil. Aș crea încă o problemă Universului”

    Delia este o cântăreață extrem de apreciată, însă mulți dintre fanii ei sunt extrem de preocupați și cu privire la aspectele ce țin de viața personală, în...

    Apartenenţa la o reţea globală, avantaj unic pentru copiii EKA: ce beneficii aduce Programul de Educaţie Culturală
    Apartenenţa la o reţea globală, avantaj unic pentru copiii EKA: ce beneficii aduce Programul de Educaţie Culturală

    Până nu de mult, era atât de uşor să intri în contact direct cu o cultură diferită! Părinţii care doreau să ofere această experienţă copiilor lor nu trebuiau...

    Cea mai tânără bunică: fiica ei a născut cand avea 14 ani
    Cea mai tânără bunică: fiica ei a născut cand avea 14 ani

    Kelly Healey avea doar 30 de ani în 2018, când fiica ei adolescentă, Skye Salter, a născut-o pe Bailey, acum în vârstă de 3 ani. Tânăra, atunci în...

    Exista 4 tipuri de persoane nascute in luna septembrie. Tu in ce categorie te inscrii?
    Exista 4 tipuri de persoane nascute in luna septembrie. Tu in ce categorie te inscrii?

    Oamenii nascuti in luna septembrie sunt sarguinciosi, seriosi, practici, dornici sa exceleze la toate capitolele vietii lor. Isi exprima cu sinceritate parerea si pot fi si foarte...

    Andreea Marin, şocată de o decizie a fiicei ei: "E încă tânără, mai are timp să se răzgândească"
    Andreea Marin, şocată de o decizie a fiicei ei: "E încă tânără, mai are timp să se răzgândească"

    Violeta, fiica Andreei Marin, şi-a uimit din nou mama datorită unei pasiuni recente. Parcurge articolul de mai jos pentru a descoperi ce îi place adolescentei în ultimul timp!

    10 persoane faimoase care au fost adoptate când erau copii
    10 persoane faimoase care au fost adoptate când erau copii

    Fie că este vorba despre actori sau despre cântăreți, fie că este vorba despre personalități politice, numeroase persoane renumite au ajuns să fie adoptate în perioada...

    © 2022 Qbebe