Preotul care a crescut 35 de copii, ca și cum au fost ai lui: "Au făcut școli și au ajuns oameni"

Preotul Ioan Stănilă și-a transformat propria casă în cămin pentru zeci de copii orfani sau abandonați de familie. Casa de tip familial „Sfântul Andrei” Vingard, comuna Şpring este primul centru social pentru copii, apărut în 1998 și înființat cu ajutorul parohiei din sat. Astfel de așezăminte le oferă copiilor defavorizați șansa de a avea parte de o viața de familie cât mai aproape de realitate, preotul și preoteasa fiind figurile paterne și materne de care au nevoie.

Centrul “Sfântul Andrei” a adăpostit 35 de suflete, pe care preotul Stănilă i-a tratat ca pe proprii copii, cu toate că numai 3 îi purtau numele. I-a crescut pe rând, alături de preoteasă, într-o casă modestă și cu ajutorul oamenilor din sat. Conform legilor, copiii rămân în centru până la vârsta de 18 ani, când statul îi consideră majori și le suspendă finanțarea. Totuși, preotul a găsit soluții și pentru cei ce nu se pot descurca pe cont propriu; așa a apărut așezământul “Sidonia Ciugudean”.

Sursa foto: adevarul.ro

"Când împlinesc 18 ani, dacă nu au altă posibilitate, îi ţinem până îşi reglează situaţia. Aici e casa lor şi noi suntem o familie. O fată are masterat, alta s-a căsătorit şi a plecat în Anglia, alta este măritată într-un sat vecin şi are o familie frumoasă, o alta este angajată a casei de tip familial, un băiat şi-a găsit serviciu bun… şi tot aşa.
Sunt copiii noştri şi procedăm cu ei ca atare. Suntem în familie, suntem legaţi sufleteşte. Fiica mea cea mică, atunci când era întrebată câţi fraţi sunt acasă, ea spunea: suntem 17 fraţi. Aşa au crescut.

Noi aici, la centru, nu suntem la serviciu, suntem în familie, nimeni nu se grăbeşte să plece la ora 16.00 acasă, copiii noştri se vizitează cu copiii din sat, fac lecţii împreună, când e ziua vreunuia femeile care lucrează la centru îi fac tort, fetele mai mari le fac celor mai mici clătite şi plăcinte. Copiii se simt bine la noi. De exemplu, într-o seară mama Robertei, care e plecată în Italia, a sunat-o şi, aşa cum fac toţi părinţii copiilor abandonaţi în centre, le promit că vin să îi ia acasă. După ce a închis telefonul, Roberta a început să plângă, noi crezând că de dorul mamei, dar când am întrebat-o de ce plânge mi-a spus: «A zis mama că vine să mă ia».

Noi le păstrăm alocaţiile şi le punem în cont, iar când pleacă de la noi le dăm cardul, ca să aibă şi ei ceva bănuţi. Am avut multe satisfacţii, dar şi unele dezamăgiri. Mulţi copii pe care i-am crescut aici au făcut şcoli şi au devenit oameni, şi-au luat zborul, au propriile lor familii acum”, a spus preotul.

Surse: adevarul.ro.