Președintele Alianței Tăticilor arestat pentru că și-ar fi violat fiica

Președintele Alianței Tăticilor arestat pentru că și-ar fi violat fiica

Bianca Petcu - Redactor Senior

Veste zguduidoare - Preşedintele Alianţei Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor (T.A.T.A), Bogdan Drăghici, a fost reţinut de poliţişti, fiind bănuit că ar fi violat şi agresat sexual un minor. În plus față de acest lucru, bărbatul este suspectat pentru mai multe astfel de fapte!

Bogdan Drăghici a fost reținut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, suspect fiind că ar fi agresat sexual şi violat, în cele din urmă, un minor.

Bărbatul are mulți copii, iar dintre aceștia se suspectează că și-ar fi violat chiar propria fiică minoră, declară sursele! Se pare că acest incident s-ar fi petrecut în urmă cu 4-5 ani, pe vremea când micuța avea vârsta de 10 ani.

presedintele TATA acuzat de viol

T. A. T. A. este o alianță care a militat de-a lungul timpului pentru drepturile egale dintre mame și tați și s-a luptat pentru implementarea Zilei Tatălui sau sesizarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării în privinţa unor declaraţii sau intenţii ale autorităţilor care ar fi fost defavorabile tăticilor.

Surse: mediafax.ro, adevarul.ro, stiripesurse.ro, antena3.ro

Articolul urmator
Bărbat bănuit de pornografie infantilă, arestat pentru 30 de zile. Peste 400 de poze indecente cu minori in computerul său
Bărbat bănuit de pornografie infantilă, arestat pentru 30 de zile. Peste 400 de poze indecente cu minori in computerul său

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    De ce nu îmi tratez fiica biologică și fiica vitregă la fel? Pentru ca NU SUNT la fel!
    De ce nu îmi tratez fiica biologică și fiica vitregă la fel? Pentru ca NU SUNT la fel!

    Poate iubi un părinte copilul vitreg, la fel de intens cum își iubește copilul natural? Se pare că nu, dragostea este diferit dozată pentru fiecare copil în parte, pentru...

    Cât de mult a crescut fiica Ioanei Ginghină! Cum se înțelege vedeta cu adolescenta
    Cât de mult a crescut fiica Ioanei Ginghină! Cum se înțelege vedeta cu adolescenta

    Ioana Ginghină este actriță și a devenit cunoscută mai ales datorită rolurilor pe care le-a jucat în diverse telenovele românești. În anul 2007, s-a căsătorit tot...

    Nu-și poate ierta fiica pentru că își va numi bebelușul după tatăl ei
    Nu-și poate ierta fiica pentru că își va numi bebelușul după tatăl ei

    O femeie de peste hotare se află într-o situație extrem de tensionată, pe care a expus-o în cadrul unui forum de pe Reddit. Aceasta povestește că de când a aflat că...

    Fiica mea mi-a distrus viața! Amenințări, minciuni, șantaj cu Protecția Copilului. Nu are nicio limită
    Fiica mea mi-a distrus viața! Amenințări, minciuni, șantaj cu Protecția Copilului. Nu are nicio limită

    Am 38 de ani și l-am cunoscut pe tatăl fiicei mele (Laura, care acum are 16 ani) când el avea 19 și eu 20 de ani. Nu voi intra în detalii, dar am avut o relație extrem de...

    13 lecții pe care aș vrea ca fiica mea să le învețe până să devină adult
    13 lecții pe care aș vrea ca fiica mea să le învețe până să devină adult

    De la a-și urma visele până la a învăța din greșeli, sunt atât de multe lecții de viață pe care vreau să le învețe fiica mea înainte de a crește....

    Iubita mea e supărată că nu vreau să șterg pozele cu fiica mea, în care apare și fosta soție
    Iubita mea e supărată că nu vreau să șterg pozele cu fiica mea, în care apare și fosta soție

    Un tătic povestește, pe Reddit, că actuala lui iubita s-a supărat destul de tare când a descoperit în telefonul său mai multe poze cu fiica lui din prima căsătorie,...

    Fiica mea de 14 ani vrea să se mărite cu iubitul ei și îmi spune asta obsesiv
    Fiica mea de 14 ani vrea să se mărite cu iubitul ei și îmi spune asta obsesiv

    O mămică de peste Ocean povestește, pentru kidspot.com.au, că fiica ei în vârstă de 14 ani îi repetă obsesiv că vrea să se mărite cu iubitul ei. Aceasta spune că...

    Vă mai amintiți de Joey din „Friends”? A renunțat la carieră pentru a-și crește fiica
    Vă mai amintiți de Joey din „Friends”? A renunțat la carieră pentru a-și crește fiica

    Actorul care a cucerit publicul dând viață personajului Joey din celebra serie „Friends” este Matt LeBlanc. Puțini știu însă că acesta nu a mai acordat...

    © 2025 Qbebe