Raluca de la trupa „Angels”, declarații sincere despre cât o costă rechizitele pentru cei cinci copii ai ei
În ultimii ani, Raluca Blejușcă a stat departe de lumina reflectoarelor, concentrându-se în special asupra vieții de familie. Cu toate acestea, a vorbit, în mai multe interviuri, despre bucuriile și provocările pe care i le oferă viața de mamă cu cinci copii. Întrucât noul an școlar se apropie cu pași repezi, Raluca nu a ezitat să spună cât o vor costa atât rechizitele, cât și alte lucruri de care copiii ei au nevoie pentru școală.
Sari la
„Mă vor costa câteva mii de lei bune”
Raluca Blejușcă este mama a cinci copii: Serafim, Casian, Maria, Emilian și Anastasia. În cadrul unui interviu acordat revistei „Click!”, a precizat că doi dintre copii sunt la liceu, doi sunt la gimnaziu, iar Anastasia, mezina familiei, este în clasa a III-a. De aceea, toți au nevoie de rechizite: „În curând, începe un nou an de învățământ, eu îi am pe toți cei 5 copii la școală. Va trebui să cumpărăm rechizite pentru toți, am doi copii la liceu, unul în clasa a VII-a, unul în clasa a V-a și cea mică în clasa a III-a”.
În același timp, solista trupei „Angels” a explicat că, pe lângă rechizite, copiii ei au nevoie și de haine și de încălțăminte noi, ceea ce va duce la creșterea sumei pe care va trebui să o aloce pregătirii pentru noul an școlar: „Pe lângă rechizite, care mă vor costa câteva mii de lei bune, adică milioane de lei vechi, mai e nevoie să cumpărăm și haine și încălțăminte noi”.

Nu este prima dată când vorbește deschis despre presiunea financiară pe care o presupune începutul de an școlar în cazul unei familii numeroase. Astfel, în august 2025 spunea, într-un interviu pentru aceeași sursă, că pregătirile pentru revenirea copiilor la cursuri implicau cheltuieli importante, de „zeci de milioane de lei”: „Începem să cumpărăm necesarul de rechizite. Ca în fiecare an, sunt cheltuieli de zeci de milioane de lei...”.
În ciuda cheltuielilor mari, Raluca Blejușcă spunea că este fericită că poate investi în educația copiilor ei, inclusiv pentru activități extrașcolare: „investind în copii, material si emoțional, prin toate activitățile extrașcolare (fotbal, engleză, pian, balet, înot) banii capătă un sens. Vezi că ei se risipesc, ca frunza în vânt, dar, fiind pentru creșterea si educația lor, nu te mai întristezi, ci îi mulțumești Lui Dumnezeu că ai reușit să le împlinești anumite visuri...”.
În plus, a recunoscut că, pe măsură ce copiii cresc, cresc și cheltuielile familiei. Din acest motiv, se străduiesc să fie cât mai calculați în privința banilor.
Ce lecții încearcă să le transmită Raluca celor cinci copii
În interviul acordat în acest an revistei „Click!”, cântăreața nu s-a ferit să dezvăluie că, deși unii dintre copiii ei au dorințe costisitoare, încearcă să le reamintească mereu că nu li se cuvine totul: „Unii dintre copii sunt mai puțin pretențioși, alții au tot felul de dorințe foarte scumpe, pe care le îndeplinim mai încetișor. Nu vreau să creadă chiar așa că li se cuvine totul și că se poate obține atât de ușor fiecare lucru”.

Și în interviul acordat în 2025 revistei menționate a adus în prim-plan faptul că nu și-a obișnuit copiii să ceară tot timpul haine scumpe, de firmă: „Nu i-am educat să se îmbrace de la firme, ci numai din când în când. Pentru bucuria lor de a avea și astfel de îmbrăcăminte sau de încălțăminte...”.
Tot în interviul de anul trecut, Raluca de la „Angels” a insistat asupra ideii potrivit căreia copiii ei s-au obișnuit să aștepte până când vor putea primi ceea ce își doresc. Mai mult, se străduiește să-i învețe că orice obstacol depășit înseamnă însușirea unei lecții valoroase: „Atunci când au fost și perioade mai grele, din punct de vedere financiar, copiii au dobândit răbdare, până le-am putut cumpăra anumite lucruri mai scumpe, cum ar fi, de exemplu, pianul Mariei. Orice lucru mai greu e spre folosul tău sufletesc, dacă știi cum să te poziționezi corect în fața unui obstacol...”.
Raluca a revenit pe scenă și a fost însoțită de copiii ei la concertele din această vară
În acest an, după o pauză de aproximativ două decenii, a revenit alături de Monica Ene, colega sa din trupa „Angels”. Cele două au susținut deja mai multe concerte, iar Raluca Blejușcă a mărturisit că îi lipsiseră energia trupei, publicul și atmosfera spectacolelor.

Deți are un program încărcat, nu a stat departe de copiii săi pe parcursul acestei veri. Din contră, aceștia au însoțit-o la concerte. Spre exemplu, așa cum se poate sesiza și din informațiile furnizate de aceeași sursă, atunci când Raluca a cântat pe litoral, copiii au stat la părinții artistei care, de altfel, este originară din Mangalia: „Copiii au fost cu mine toată vara. Cât am cântat pe Litoral, cu trupa Angels, au stat la părinții mei, eu sunt născută în Mangalia”.
În ceea ce privește deplasările pentru concertele din alte zone ale țării, a profitat de faptul că familia ei are rude și cunoștințe în diferite locuri. Procedând așa, de fapt le-a asigurat copiilor și „o vacanță de familie”, fără cheltuieli foarte mari. „Deci pe unde cânt și avem cunoștinte îi iau cu mine, este ca o vacanță împreună, ba la munte, ba la mare sau la țară. Și nici nu cheltuim foarte mult”, a declarat artista, pentru sursa citată.
Având în vedere aspectele menționate, se poate spune că Raluca de la trupa „Angels” este o femeie împlinită, care și-a construit o familie frumoasă. Îl are însă permanent alături și pe soțul ei, Ionuț, cu care împarte numeroase responsabilități în ceea ce privește creșterea copiilor și activitățile casnice. „...Ne împărțim atribuțiile în gospodărie, ca să zic așa. El face aproape zilnic cumpărăturile, se ocupă de tot ceea ce înseamnă lucruri administrative, duce copiii în parc sau la alte activități extrașcolare, rămâne cu ei acasă atunci când eu plec la studio, concerte, evenimente…”, povestea Raluca în primăvara anului trecut, într-un interviu pentru CANCAN.RO.
Surse foto: facebook.com/officialralucaangel/, instagram.com/officialralucaangel/
Surse articol: a1.ro, cancan.ro, click.ro, click.ro, libertatea.ro