Burtici fericite

Recomandările OMS pentru Crăciun: petreceri de familie... online

Numărătoarea inversă până la Crăciun a început deja, iar pe noi parcă deja ne curpinde o stare de euforie și bună dispoziție când ne gândim la sărbătorile de iarnă. În același timp, în adâncul sufletelor noastre, se naște și un sentiment de tristețe și de neliniște neștiind dacă anul acesta vom putea petrece sărbătorile alături de cele mai dragi persoane din viața noastră. 

OMS recomandă Crăciunul „fără rude” pentru limitarea răspândirii noului coronavirus. La momentul actual, sărbătorile petrecute în grup restrâns, fără o mare reuniune de familie, pare cea mai bună opțiune pe timp de pandemie pentru majoritatea țărilor, explică specialiștii OMS.

„Este foarte dificil pentru că, în special în perioada sărbătorilor, vrem să fim alături de familiile noastre. Însă în unele cazuri, a nu avea o mare reuniune de familie este opţiunea cea mai sigură", a declarat Maria Van Kerkhove, care se ocupă gestionarea pandemiei în cadrul OMS.

Specialiștii în sănătate mai recomandă petrecerile de familie online anul acesta și explică faptul că ține de autorități să găsească echilibrul potrivit între riscurile pentru sănătate și riscurile sociale și economice care vin odată cu restricțiile din această perioada și care pot genera multe frustrări și critici.

Un lucru este cert, se recomandă distanțarea pe toate planurile!

Regulile vizitelor de Craciun de la Raed Arafat: „Mergem în vizită cu mască și stăm foarte puțin”

Surse foto: istockphoto.com

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Cadouri de Craciun: 6 idei pentru intreaga familie
    Cadouri de Craciun: 6 idei pentru intreaga familie

    De Craciun sunt atat de multe lucruri de facut, ca lasati, ca de obicei, pe ultima suta de metri cadourile pentru cei dragi. Iar atunci intrati in panica si nu stiti ce sa luati. Cunoasteti...

    Ne vizităm familia de Crăciun cu test de COVID făcut? Ce spun medicii
    Ne vizităm familia de Crăciun cu test de COVID făcut? Ce spun medicii

    Sărbătorile de iarnă se apropie cu pași repezi și, în absența pandemiei de coronavirus, perioada următoare ar fi fost un bun prilej pentru a petrece timp cu familia și...

    Ghidul OMS pentru diversificare
    Ghidul OMS pentru diversificare

    Fiecare copil trebuie să primească o alimentație adecvată pentru a se dezvolta armonios și a avea o sănătate fizică și mentală corespunzătoare. Este important ca în special...

    OMS confirmă: Testele pozitive de Covid-19 la pacienții vindecați nu sunt reinfectări
    OMS confirmă: Testele pozitive de Covid-19 la pacienții vindecați nu sunt reinfectări

    Una dintre principalele îngrijorări ale momentului actual constă în teama de reinfectare la pacienții deja vindecați. Se pare că au existat mai multe cazuri de persoane care...

    Coronavirus: „Ce este mai rău, abia de-acum urmează”, avertizează OMS
    Coronavirus: „Ce este mai rău, abia de-acum urmează”, avertizează OMS

    Organizația Mondială a Sănătății a lansat recent un nou avertisment, potrivit căruia situația pandemiei declanșate de Covid-19 se va agrava în viitorul apropiat.

    OMS, reguli pentru educația sexuală la copii: la 4 ani învață despre masturbare și la 9 ani despre homosexualitate
    OMS, reguli pentru educația sexuală la copii: la 4 ani învață despre masturbare și la 9 ani despre homosexualitate

    Un ghid elaborat cu 11 ani în urmă de Biroul Regional al OMS pentru Europa, în colaborare cu Centrul Federal German de Educație pentru Sănătate, a adus în atenție mai...

    3 sfaturi sa alegi bradul de Craciun. Avantajele si dezavantajele bradului natural si bradului artificial
    3 sfaturi sa alegi bradul de Craciun. Avantajele si dezavantajele bradului natural si bradului artificial

    Sfaturi sa alegi bradul de Craciun. Craciunul se apropie si daca esti inca in dubiul alegerii unui brad artificial sau natural, citeste in continuare.

    © 2021 Qbebe