Burtici fericite
Din grija pentru copilul tau

Tragedie în Teleorman: un bărbat și-a ucis fetița de numai 1 an si 3 luni și pe mama acesteia, apoi și-a luat viața

Anchetă în Teleorman după ce un bărbat de 60 de ani din localitatea Merenii de Jos, județul Teleorman, și-a ucis,  soția în vârstă de 39 de ani și fetița de un an și trei luni, apoi s-a sinucis.

Duminică dimineața poliția din Teleorman a fost sesizată de către un bărbat din localitatea Merenii de Jos privind un conflict în familie. Ajunși la fața locului, organele legii au găsit o femeie de 39 de ani, înjunghiată mortal, o fetiță de un an și trei luni ucisă prin asfixiere, iar într-o altă cameră, criminalul, de asemenea, decedat, care, potrivit primelor informații, s-ar fi sinucis.

"În dimineața zilei de 21 Iunie, pe fondul unor discuții contradictorii, un bărbat în vârstă de 60 de ani și-a înjunghiat mortal soția în vârsta de 39 de ani, iar într-o baie a locuinței a fost găsit cadavrul unei fetițe în vârstă de un an și trei luni care se pare ca ar fi fost ucisă prin asfixiere. Ulterior, într-o altă cameră a fost găsit și autorul care prezenta mai multe plăgi, constatându-se și decesul acestuia.", au transmis reprezentanții Poliției Teleorman.

Nu se știe încă din ce cauză a izbucnit scandalul în familie. Ancheta în acest caz este în desfășurare, cercetările fiind derulate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman. Oamenii din sat spun că în familia respectivă erau scandaluri frecvente între cei doi soți care reveniseră de curând în țară, din Franța, se certau des. Potrivit acestora, familia respectivă mai are cinci copii care au rămas orfani.

tragedie in teleorman

Surse: Observator News, Mediafax

Motivele nebănuite ale unei mame ce și-a ucis copiii apoi s-a aruncat de pe un pod

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Cea mai senzuală prezentatoare TV despre viața de mamă: Am luat-o pe câmpii pur și simplu. Crize de plâns, gânduri negre
    Cea mai senzuală prezentatoare TV despre viața de mamă: Am luat-o pe câmpii pur și simplu. Crize de plâns, gânduri negre

    O fostă prezentatoare și asistentă TV a dezvăluit recent cât de fericită este de când a devenit mamă. Însî până să ajungă la starea de fericire,...

    Tragedie de mamă: copilul meu nu mai vrea să facă poze cu mine
    Tragedie de mamă: copilul meu nu mai vrea să facă poze cu mine

    Vine un moment în viața oricărei mame cred când copilul său nu mai vrea sub nicio formă să apară în poze. Dar nu în orice poze, ci în pozele tale....

    Prințul Harry amenință: „Nu voi fi intimidat să joc același joc care a ucis-o pe mama mea”
    Prințul Harry amenință: „Nu voi fi intimidat să joc același joc care a ucis-o pe mama mea”

    Într-un interviu acordat unei televiziuni, Meghan Markle a dezvăluit că primul ei an al mariajului cu Prințul Harry a fost unul „dificil” din cauza intervenției...

    Deea și Dinu Maxer și-au botezat fetița după 11 luni! Cum a fost petrecerea
    Deea și Dinu Maxer și-au botezat fetița după 11 luni! Cum a fost petrecerea

    Pandemia de coronavirus a reușit să le dea complet planurile peste cap soților Deea și Dinu Maxer, care au fost nevoiți să amâne botezul fetiței lor. Ei bine, după o lungă...

    Dana Rogoz și-a botezat fetița de 3 luni! Imagini de poveste de la fericitul eveniment
    Dana Rogoz și-a botezat fetița de 3 luni! Imagini de poveste de la fericitul eveniment

    Weekend-ul care tocmai a trecut, a fost unul special pentru Dana Rogoz și soțul ei, Radu Dragomir. Cei doi și-au creștinat fetița de doar trei luni, iar petrecerea de botez a avut loc...

    Dragă mamă soacră, mulțumesc pentru că ai crescut un bărbat incredibil!
    Dragă mamă soacră, mulțumesc pentru că ai crescut un bărbat incredibil!

    Băiatul pe care l-ai crescut, s-a transformat într-un bărbat puternic, iubitor și loial. Un partener de nădejde și un tată incredibil! Așa că, dragă mama soacră, am...

    5 lucruri neașteptate din viața părinților pe care un nou-născut le receptează din primele luni de viață
    5 lucruri neașteptate din viața părinților pe care un nou-născut le receptează din primele luni de viață

    ecare părinte știe că primele luni de viață ale celui mic sunt și cele mai agitate, imprevizibile și obositoare. Nu spunem că dincolo de aceste luni lucrurile se schimbă extrem de...

    © 2019 Qbebe