Muzeul Holocaustului din SUA găzduiește mii de obiecte recuperate din "lagărele morții", adevărate mărturii ale suferinței evreilor. Una, ce e drept, iese în lumină și este considerată cea mai tulburătoare dintre toate, fiind vorba despre o scrisoare pe care Vilma Grunwald, soție și mamă a doi copii, a scris-o cu câteva momente înainte de a-și găsi sfârșitul. Scrisoarea ii era adresată soțului ei, Kurt, care lucra ca și fizician într-unul din laboratoarele lagărului.
Întâmplarea face ca în 11 iulie, 1944, familia Grunwald să se afle chiar în fața doctorului Josef Mengele, cunoscut pentru rigurozitatea cu care făcea selecția victimelor și, mai ales, pentru experimentele umane de neimaginat pe care le desfășura în acele lagăre.
 |
 |
"Imediat cum l-a văzut pe fratele meu șchiopătând, Mengele l-a trimis pe fratele meu în grupul din stânga", povestește Frank Grunwald, unul dintre cei doi fii ai Vilmei, care se numea Mișa pe vremea aceea. El însuși fusese direcționat spre partea stângă, dar a fost salvat de către un superior neamț, căruia i s-a făcut milă de el, oferindu-i astfel o nouă șansă la viață.
Vilma nu a putut suporta să își vadă unul dintre băieți cum se pregătește să meargă singur înspre moarte, așadar a decis să îl însoțească, sacrificându-și propria viață pentru a-i putea fi aproape în acele clipe cumplite.
Înainte să intre în camera de gazare, Vilma a reușit să scrie câteva rânduri pe o bucată de hârtie, pe care i-a dat-o unuia dintre gardieni. Acestea au fost cuvintele ei:
"Dragul meu, în izolare ne așteptăm sfârșitul. Ne-am gândit să încercăm să ne ascundem, dar planul pare fără speranță. Vestitele camioane sunt deja aici și așteptăm să fim luați. Sunt complet calmă. Tu, dragul meu, să nu te învinovățeșți pentru ce se întâmplă. Acesta este destinul nostru. Am făcut tot ce am putut. Rămâi sănătos și amintește-ti faptul că timpul va aduce vindecare - poate nu în totalitate - dar măcar parțial. Ai grijă de băiețelul cu păr de aur și nu îl răsfăța prea mult cu iubirea ta. Amândoi să rămâneți cu bine și sănătoși , dragii mei. Mă voi gândi la tine și Mișa. Să aveți o viață fabuloasă. Trebuie să urcăm în camioane. A ta veșnic, Vilma."
Scrisoarea a fost păstrată de către Kurt, soțul Vilmei, până în anul 1967, când și-a dat ultima suflare. Frank a citit de abia atunci scrisoarea mamei sale, la vârstă adultă, înțelegându-i cu adevărat însemnătatea. Recent, Frank a donat scrisoarea Muzeului Holocaustului din Washington, D.C., fiind una dintre cele mai tulburătoare moșteniri lăsate vreodată de o victima a genocidului.
Frank, care a atins acum venerabila vârstă de 85 de ani, își amintește frânturi de viață petrecute alături de mama sa, însă energia pozitivă pe care ea o emana a rămas în memoria băiețelului de altădată: "Nu s-a comportat niciodată ca și cum am fi fost victime. Crezul ei în viață a fost demnitatea!"
Sursa: www.thisisinsider.com; www.ushmm.or; uk.businessinsider.com; facebook.com
Urmareste-ne pe Google News
