Un profesor este dat afară pentru că acum 4 ani a declarat că nu este de acord cu referendumul pentru familie

Un profesor este dat afară pentru că acum 4 ani a declarat că nu este de acord cu referendumul pentru familie

Andreea Guica - Redactor

Anul acesta, un învățător nu a mai primit catedra la o școală din București, pentru că în urma cu 4 ani a postat pe Facebook că nu susține referendumul pentru familie. Postarea a fost descoperită de părinții viitorilor elevi.

În ulimii ani, părinții au din ce în ce mai multă influență în procesul educațional, spune www.hotnews.ro. Cadrele didactice menționează că resimt presiune atât din partea conducerii școlii, cât și din partea părinților.

o fetita ridica mana la scoala

În luna octombrie, un învățător urma să lucreze la o catedră din București, ca suplinitor. Părinții elevilor au intrat pe pagina sa de Facebook și au descoperit că în urmă cu 4 ani, acesta a făcut o postare conform căreia nu este de acord cu referendumul pentru familie.

Referendumul pentru familie își dorea modificarea Consituției României și a vizat înlocuirea sintagmei „între soți” cu „între un bărbat și o femeie”. A avut loc pe 6 și 7 octombrie 2018 și a fost demarat de Coaliția pentru Familie.

Părinții au discutat pe grupul de Whatsapp despre postarea bărbatului și au decis că nu îl vor ca învățător pentru copiii lor. În postare, acesta scria „iubirea nu se votează”, o sintagmă care a fost pe buzele milioanelor de români care au ales să stea acasă în 2018 și să nu voteze modificarea Constituției.

Chiar dacă au trecut 4 ani de la Referendum, se pare că părinții au fost extrem de revoltați de postarea bărbatului. Așadar, Gheorghe Buluc, învățătorul care urma să preia clasa pregătitoare la o școală din Berceni, a fost refuzat pe motivul convingerilor și valorilor sale personale.

Doamna director a școlii i-a comunicat învățătorului că nu este de acord cu ce au discutat părinții pe grupul de Whatsapp. Totuși, i-a refuzat participarea la catedră pe motivul nemulțumirii colective.

Bărbatul venise tocmai din Bacău la București, unde i s-a promis că va primi postul, după ce a discutat cu doamna director în prealabil și a cunoscut chiar și copiii. Două ore mai târziu, conducerea școlii l-a sunat și i-a spus că nu va mai primi postul, pe motivul nemulțumirilor care au explodat pe grupul de Whatsapp al părinților.

HotNews l-a contactat pe Gheorghe Buluc în urma incidentului. În timpul interviului, acesta a menționat că înainte să devină învățător lucra la o corporație, însă simțea că nu îl atrage domeniul și a decis să se reorienteze spre domeniul educațional. Potrivit declarațiilor lui, a vrut să fie parte din schimbările care sunt atât de necesare în educație. Din păcate, nu a reușit la această școală.

Bărbatul ar fi adus, cu siguranță, un plus școlii unde ar fi trebuit să lucreze.

o mana de adult si una de copil

În anul 2017, acesta a lucrat pentru programul educațional „Teach for Romania”, unde ajuta copii din medii defavorizate să învețe. După 2 ani, a lucrat într-un liceu tehnic, unde a predat discipline tehnice.

În 2021, președintele Klaus Iohannis l-a decorat pe Gheorghe Buluc cu ordinul „Meritul pentru Învățământ”, în grad de cavaler, datorită muncii sale pentru copiii din mediile defavorizate.

După discuția cu învățătorul, HotNews a contactat conducerea școlii pentru clarificarea situației. Fără noroc însă, pentru că doamna director a refuzat să vorbească despre această situație.

Apoi, au contactat Inspectoratul școlar București. Reprezentatul de acolo le-a comunicat că, din câte știe, învățătorul nu avea experiența sau studiile necesare pentru a lucra la școală. Când li s-a spus că Gheorghe Buluc are studii postuniversitare, dar și experiență în domeniu, au argumentat că nu mai contează oricum, pentru că postul a fost deja dat altcuiva.

În final, urmează ca Gheorghe Buluc să se întâlnească cu un reprezentat de la Ministerul Educației și să facă o sesizare la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. „Am acceptat situația, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să să expun situația mai departe. O să fac public ceea ce s-a întâmplat, pentru că mă deranjează. Poate mai sunt și alți colegi în aceeași situație și nu au curaj să vorbească despre asta” încheie învățătorul.

Indiferent de situație, oamenii ar trebui tratați în mod egal în ceea ce privește șamsele de angajare, iar convingerile personale ale fiecăruia nu trebuie să fie o variabilă de care să se țină cont.

Surse foto: www.istockphoto.com 

Surse articol: www.hotnews.ro 

Articolul urmator
Un băiețel de 12 ani este dat dispărut. Oricine poate da informații să sune la 112
Un băiețel de 12 ani este dat dispărut. Oricine poate da informații să sune la 112

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Mama mea m-a dat unui străin când aveam 4 ani. Ziua aceea este și acum o rană sângerândă
    Mama mea m-a dat unui străin când aveam 4 ani. Ziua aceea este și acum o rană sângerândă

    Am 31 de ani. Sunt născută în Vaslui (da, de acolo vin toate tragediile poporului român), într-o zi posomorâtă de noiembrie din 1991. Viața mea este ceea ce...

    Scrisoare deschisă de la un profesor de Geografie: „Dragi părinți, când un profesor acordă doar note de 9 și de 10, ceva este profund în neregulă”
    Scrisoare deschisă de la un profesor de Geografie: „Dragi părinți, când un profesor acordă doar note de 9 și de 10, ceva este profund în neregulă”

    Profesorul anonim este un proiect al platformei Edupedu, prin care un cadru didactic povestește publicului de pe internet situațiile care se întâmplă la școală. Astăzi, un...

    Un copil 15 ani cu autism a fost dat afară de la cinema pentru că a mers la toaleta femeilor
    Un copil 15 ani cu autism a fost dat afară de la cinema pentru că a mers la toaleta femeilor

    O mamă de peste hotare și fiul ei adolescent au fost dați afară din cinema pentru că au intrat împreună la toaleta femeilor. Băiatul are autism nonverbal, iar femeia nu a vrut...

    Am făcut un copil cu amantul acum 10 ani. I-am dat lui custodia, dar acum nu mă mai lasă să îmi văd fetița
    Am făcut un copil cu amantul acum 10 ani. I-am dat lui custodia, dar acum nu mă mai lasă să îmi văd fetița

    Chiar dacă nu îți dai seama inițial, o relație extraconjugală poate avea consecințe pe termen foarte lung, punându-te în situații la care nici nu te-ai fi...

    Acum 22 de ani au găsit un bebeluș la metrou. L-au adoptat și iată unde este acum
    Acum 22 de ani au găsit un bebeluș la metrou. L-au adoptat și iată unde este acum

    În urmă cu mai bine de 20 de ani, Danny Stewart, pe atunci în vârstă de 34 de ani, se grăbea să se întâlnească cu prietenul său pentru cină când a...

    Mi-am dat soacra afară din casă după ce am aflat că i-a dat ciuperci fiicei mele, știind că micuței nu îi plac deloc!
    Mi-am dat soacra afară din casă după ce am aflat că i-a dat ciuperci fiicei mele, știind că micuței nu îi plac deloc!

    Tensiunile dintre noră și soacră pot izbucni în special când la mijloc sunt copiii. Într-o asemenea situație s-a regăsit și o mamă de peste hotare, care a fost...

    Aveam 11 ani când mama mea m-a dat afară din casă după ce iubitul ei m-a lăsat gravidă
    Aveam 11 ani când mama mea m-a dat afară din casă după ce iubitul ei m-a lăsat gravidă

    Nu știu ce a fost mai greu pentru mine, faptul că propria mea mamă m-a dat afară din casă, faptul că am fost violată de iubitul ei sau faptul că m-am trezit singură, gravidă, pe...

    De ce nu este bine să acoperi căruciorul când este foarte cald afară
    De ce nu este bine să acoperi căruciorul când este foarte cald afară

    Michelle Pratt este fondatoarea organizației pentru siguranța copiilor din Florina, SUA, numită „Safe in the Seat” avertizează părinții să nu acopere cărucioarele...

    © 2024 Qbebe