Cazul a avut loc la Secția de Obstetrică Ginecologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea, după ce femeia a înaintat o plângere în fața Tribunalului Bihor, fiind reprezentată de către avocații săi. Femeia se internase pentru a naște prin cezariană, iar analizele făcute inițial au arătat faptul că este sănătoasă. După operația de cezariană, însă, femeia a început să se simtă din ce în ce mai rău, avea febra, amețeli și, cu toate astea, a fost lăsată să părăsească spitalul, cu prescripția unui tratament.
Analizele făcute ulterior au arătat faptul că femeia era infectată cu stafilococul hemolitic,o bacterie care poate duce la complicații majore, precum septicemia. Infecția se localizase în zona operației de cezariană, provocându-i femeii abces de puroi. După mai multe investigațîi și discuții cu diferiți medici, femeia a descoperit că infecția se raspandise inclusiv în mușchi și diverse organe interne. Alăptarea bebelușului a fost imposibilă din această cauză, moment în care mama a decis să ia măsuri legale și să demonstreze vinovăția spitalului.
Orădeanca a avut parte de câștig de cauză , Judecătoria Oradea obligând spitalul să îi acorde despăgubiri morale în valoare de 50 de mii de lei.
„Hotărârea este un succes, suferinţa clientei noastre a fost în sfârşit auzită. Acest caz e un reper important în atragerea răspunderii pentru nefericitele şi numeroasele cazuri de infecţîi spitaliceşti și, poate, va reprezenta un semnal de alarmare pentru sistemul medical, astfel încât pacienţîi să nu fie externaţi din spital mai bolnavi decât s-au internat", a declarat unui dintre avocatii femeii.
La polul opus, însă, Directorul medical al Spitalului Judeţean, Dr. Lucia Dăină, îi acuză pe magistrați că nu au luat în considerare expertizele medico-legale, care ar fi arătat faptul că stafilococul cu care s-a infectat pacienta nu a fost din spital: "Este, într-adevăr, o infecţie nosocomială, însă nu a contactat-o din spital, ci putea fi o autoinfecţie, adică să o fi avut înainte de a se interna. Acest microb se găseşte în mod normal şi pe tegumente. În plus, am arătat şi că nu a fost un focar de infecţie în spital, au fost într-adevăr trei cazuri, dar nu la aceeaşi secţie şi la perioade diferite de timp. Noi toate acestea le-am prezentat instanţei, dar nu au fost luate în considerare."
Sursa: romaniatv.net