Burtici fericite

Video șocant! Un copil de 9 ani, bătut crunt, după o discuție pe Facebook

O mamă din orașul Cugir (județul Alba) a făcut publică pe Facebook o înregistrare în care se pot observa mai mulți adolescenți, care îi agresează în stradă copilul.

Mama a declarat pentru „Digi24" că băiatul ei se simte bine din punct de vedere fizic, dar că urmează să i se efectueze o expertiză psihologică menită să arate starea sa emoțională. Între timp, agresorii copilului și-au recunoscut faptele.

Femeia a menționat faptul că agresiunea a avut loc în urma unei discuții pe grup, pe Facebook, băiatul ei făcând și el parte dintr-un grup de copii care jucau un joc pe internet. Ea a adăugat faptul că și fiul ei avea un „nickname" (poreclă) în cadrul jocului și că una dintre fetele care făceau parte din grupul respectiv ar fi spus că „ar fi fost împreună".

Când băiatul se întorcea acasă alături de un prieten, fata respectivă, alături de alți adolescenți cu vârste cuprinse între 11 și 16 ani, au început să-l agreseze. Din imaginile înregistrării de pe Facebook se poate vedea cum băiatul, căzut pe jos, este lovit cu picioarele de către o fată. Ulterior, și alți copii încep să-l lovească peste față.

Între timp, dezvăluie mama copilului, ceilalți  râdeau.

Mama a precizat că imediat ce a primit videoclipul a alertat poliția din Cugir și a apelat la Institutul Medico-Legal. Ea spus și că îi este foarte greu să se uite la videoclipul primit și dă vina pe lipsa de educație a copiilor pentru ceea ce i s-a întâmplat fiului ei.

Poliția a confirmat că agresiunea asupra băiatului a avut loc luni, pe 8 iulie, anunțând că s-a deschis și un dosar penal cu privire la „săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe". Toți copiii implicați în actul de agresiune au fost chemați la sediul Poliției Cugir ieri, pe 10 iulie, alături de părinții lor, în vederea audierilor.

Surse:
www.alba24.ro, www.libertatea.ro, www.realitateadealba.net


Surse poze:

www.pexels.com, www.youtube.com

VIDEO - Copil bătut cu pumni și picioare și abandonat în plină stradă

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    VIDEO: Tehnica genială a unui copil de 5 ani pentru legarea șireturilor
    VIDEO: Tehnica genială a unui copil de 5 ani pentru legarea șireturilor

    Una dintre cele mai importante și printre primele abilități pe care un copil trebuie să le deprindă până să meargă la școală, este legatul șireturilor. Însă legatul...

    Diagnostic crunt pentru Diana Bart! Prezentatoarea nu mai poate face copii
    Diagnostic crunt pentru Diana Bart! Prezentatoarea nu mai poate face copii

    Una dintre cele mai cunoscute prezentatoare TV de la noi este mama a două fetițe. Recent, ea a dezvăluit că nu mai poate avea și alți copii. Parcurge cu atenție articolul de mai jos...

    Copiii sunt oglinda părinților. Oare cum arată părinții fetelor care au bătut o altă fată de 13 ani?
    Copiii sunt oglinda părinților. Oare cum arată părinții fetelor care au bătut o altă fată de 13 ani?

    Circulă în mass-media de 2 zile un video cu trei fete adolescente (despre care am aflat că au vârste între 12 și 14 ani), care lovesc și umilesc cu bună știință și...

    Surpriză fabuloasă! Cristina Cioran este însărcinată la 43 de ani cu primul copil
    Surpriză fabuloasă! Cristina Cioran este însărcinată la 43 de ani cu primul copil

    Anunț mare la "Vorbește Lumea" în această amiază: Cristina Cioran este însărcinată cu primul copil la 43 de ani. Actrița este extrem de fericită și spune că a avut...

    VIDEO | Mihai Craiu: Metoda prin care poți depista dacă al tău copil suferă de o boală gravă, asociată coronavirusului!
    VIDEO | Mihai Craiu: Metoda prin care poți depista dacă al tău copil suferă de o boală gravă, asociată coronavirusului!

    Cazurile de coronavirus s-au înmulțit în mod semnificativ în ultimele săptămâni, specialiștii avertizând asupra faptului că avem de 3 ori mai multe cazuri...

    Viata dupa moarte: 5 experiente uluitoare – VIDEO
    Viata dupa moarte: 5 experiente uluitoare – VIDEO

    O usurare teribila, o lumina stralucitoare la capatul unui tunel in care simti caldura, abilitatea de a-ti vedea corpul de sus, sau pe cei dragi care au murit demult, care acum te inconjoara...

    Dacă eşti părinte şi vezi în caietul copilului aşa ceva, poartă o discuţie cu învăţătoarea
    Dacă eşti părinte şi vezi în caietul copilului aşa ceva, poartă o discuţie cu învăţătoarea

    În cazul în care sesizezi că micuţul tău este adesea copleşit de prea multe teme şi că dispune de prea puţin timp liber, deşi se află în primii de ani şcoală, ia...

    © 2021 Qbebe