4 remedii naturiste care ajută în alaptare

4 remedii naturiste care ajută în alaptare

Irina Olteanu - Redactor Senior

Există remedii naturiste care ajută în alăptare și care sunt utilizate de mai multe milenii. Dintre acestea însă, conform cercetărilor, dovezile științifice atestă eficacitatea câtorva, așasar iată-le pe cele mai importante 4 remedii naturiste explicate în detaliu.

Informații despre alăptare

Conform Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor, aproximativ 8 din 10 nou-născuți au fost alăptați de la naștere în anul 2011, jumătate dintre aceiași bebeluși ajunși la vârsta de 6 luni au continuat alăptarea și doar un sfert au ajuns să fie alăptați la vârsta de 1 an. Nu este nicio problemă din punctul de vedere al mamelor care plănuiau să își hrănească copiii cu lapte praf sau să stopeze alăptarea înainte ca bebelușul să împlinească vârsta de 1 an, însă o mare parte dintre femei nu și-au atins propriile țeluri stabilite în alăptare. Un studiu din anul 2014 asupra unui număr mai mare de 2300 femei care planificau și au început să alăpteze a descoperit că 12% dintre ele au experimentat probleme de genul durere la nivelul sânilor, cantitate redusă de lapte sau înțărcarea fără voie a copilului. Acest lucru înseamnă că 1 din 8 femei nu și-a realizat obiectivul propus ca urmare a acestor probleme.

Deoarece laptele matern reprezintă o importantă sursă nutrițională pentru bebeluși și nou-născuți, multe mame se îngrijorează cu privire la producția lor de lapte și doresc să descopere modalități de a o stimula. Un consum insuficient de lapte matern poate expune bebelușul la malnutriție, un sistem imunitar slab, probleme cu memoria. Astfel, analiza Cochrane nu a descoperit nicio dovadă că un consum suplimentar de lichide contribuie la creșterea producției de lapte, însă deshidratarea cu siguranță dăunează. În ceea ce privește miturile din bătrâni, cum este cel care recomandă consumul de bere, un studiu a relevat faptul că orzul, un ingredient din majoritatea berilor, poate stimula secreția de prolactină, hormonul care contribuie la producția de lapte matern (în același timp însă, alcoolul are proprietatea de a inhiba reflexul de curgere a laptelui). De asemenea, este de ajutor în alăptare să ascultați muzică, să apelați la tehnici de relaxare precum respirația profundă sau masajul, dar și consumul de alimente sau băuturi care vă plac. Se întâmplă acest lucru deoarece toate reduc stresul resimțit. Unii hormoni au fost testați privind creșterea cantității de lapte, precum oxitocina sau hormonul de creștere uman, însă datele cu privire la eficacitate și siguranță nu sunt concludente. Pentru femeile care au fost diagnosticate cu insuficient lapte matern există medicamente în acest sens, dar trebuie folosite pe termen scurt și pot avea efecte adverse.

Din fericire există și remedii naturale. Pentru acestea însă nu s-au desfășurat multe studii, iar dozajul necesar nu este cert (mai ales că unele sunt disponibile sub formă de comprimate). Iată-le în continuare pe cele considerate eficiente și susținute de câteva evidențe concrete.

Citește și10 trucuri pentru stimularea lactatiei 

armurariu

Schinduf

Conform unei cercetări, folosirea unui ceai de schinduf într-un grup de mame comparativ cu folosirea de placebo în cadrul unui grup de control a condus la dublarea cantității de lapte pompat de primul grup. Dozajul optim, conform unui număr de 1200 de femei este de 3 capsule (580 până la 610 miligrame) de trei ori pe zi, iar dacă funcționează efectele sunt observabile în decurs de 2-3 zile. Potențialele efecte adverse includ: greață, diaree, flatulență și un miros de sirop de arțar al transpirației și urinei. De asemenea, schinduful poate interfera cu unele medicamente și crește riscul de sângerare în rândul femeilor care urmează o medicație anticoagulantă, putând cauza anomalii congenitale dacă îl administrați în perioada sarcinii. Persoanele astmatice, diabetice sau alergice la năut, soia sau arahide pot prezenta reacții alergice și la schinduf (fac parte din același grup de alimente). Deoarece conține fitoestrogeni, stimulează activitatea glandelor sudoripare (glandele mamare sunt în esență niște glande sudoripare modificate).

Armurariu

Conform unui studiu controlat placebo asupra unui număr de 50 de femei din Peru s-a descoperit că 64% dintre ele au observat o creștere în producția de lapte matern (modificare survenită în rândul femeilor care urmau un tratament cu silimarină - forma disponibilă comercial), în comparație cu 22% din grupul placebo după o lună. La un interval de 2 luni, grupul care administra silimarina a experimentat o creștere cu 86%, în comparație cu 32% din grupul placebo. Armurariul poate ajuta la detoxifierea unei mame care alăptatează, în plus față de creșterea cantității de lapte.

Ciumărea

Această plantă cunoscută sub denumirea de Galega officinalis, face parte din aceeași familie de plante ca schinduful și este folosită în mod curent în Franța (în trecut era folosită pentru tratarea tuberculozei și a hipoglicemiei) s-a dovedit extrem de eficientă în dezvoltarea țesutului mamar. Cu cât există mai mult țesut mamar, cu atât este mai des produs laptele matern. Ciumăreaua poate fi de ajutor și pentru mamele care au o cantitate mică de lapte ca urmare a sindromului de ovar polichistic. Nu trebuie folosită sub formă proaspătă deoarece este considerată toxică.

urzica

Urzica

Această plantă dispune de un istoric considerabil care o recomandă drept un galactogog puternic, fiind un ingredient regăsit în majoritatea produselor comerciale. Este bogată în fier, calciu, vitamina K, potasiu, lectine, fenoli, steroli, lignani și histamine. Conform unui studiu pe animale, frunzele uscate de urzică s-au demonstrat a spori producția de lapte la vaci. Pentru a contribui la lactație, frunzele de urzică sunt în general folosite sub forma de infuzie (ceai) în combinație cu frunze de zmeur.

În final este bine să rețineți că o producție redusă de lapte matern se poate datora unor anumite afecțiuni, administrării de pilule contraceptive sau modificărilor hormonale din corp, deficiențelor nutriționale, poziționării nepotrivite a copilului la sân și întreruperii alăptatului ca urmare a mameloanelor crăpate.

Surse:
www.mindbodygreen.com; www.top10homeremedies.com; http://kellymom.com; https://herblore.com

Articolul urmator
Sfatul specialistului: dificultăți în alăptare și soluții
Sfatul specialistului: dificultăți în alăptare și soluții

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    11 remedii pentru gripa sau raceala micutului tau. Toate sunt la indemana ta!
    11 remedii pentru gripa sau raceala micutului tau. Toate sunt la indemana ta!

    Cand cel mic stranuta, tuseste si ii curge nasucul, parintii se grabesc sa dea fuga la farmacie sau alearga catre dulapiorul cu medicamente, ca sa gaseasca remediul salvator. Pediatrii atrag...

    Care sunt principalele remedii în ameliorarea colicilor la bebeluși?
    Care sunt principalele remedii în ameliorarea colicilor la bebeluși?

    Dacă ești însărcinată sau doar ce ai devenit mamă trebuie să știi că te vei confrunta cu cel puțin o criză de colici a bebelușului tău în primele 6 luni de viață....

    12 antivirale naturale care te ajută să ții piept bolilor
    12 antivirale naturale care te ajută să ții piept bolilor

    În ultimii zeci de ani, medicamentele alopate au ajuns să fie administrate pentru o multitudine de afecțiuni. Însă, folosirea excesivă a acestora crescut rezistența...

    8 obiceiuri zilnice care te ajută să te ferești de răceli și gripe
    8 obiceiuri zilnice care te ajută să te ferești de răceli și gripe

    Deși ne aflăm în perioadă de pandemie de coronavirus, este important să previi și alte tipuri de îmbolnăviri, precum răceli și gripe. Afară nu mai este atât de...

    Beneficiile peștelui în dieta de alăptare (pe etape)
    Beneficiile peștelui în dieta de alăptare (pe etape)

    Ca să-i poți oferi copilului tău lapte matern de cea mai bună calitate, trebuie să îți asiguri o dietă variată și echilibrată. Procedând așa, obții vitaminele,...

    Laura Cosoi, despre alăptare: ”De fiecare dată când puneam copilul la san, aveam senzația că mai nasc o dată”
    Laura Cosoi, despre alăptare: ”De fiecare dată când puneam copilul la san, aveam senzația că mai nasc o dată”

    Alăptarea, în special alăptarea în public, continuă să fie un subiect tabu în zilele noastre, iar Laura Cosoi, care de curând a devenit mămică pentru a două...

    Cât de sigur este vopsitul părului în alăptare?
    Cât de sigur este vopsitul părului în alăptare?

    Multe proaspete mămici se întreabă dacă vopsitul părului în alăptare afectează în vreun fel sau altul laptele matern. Se tem de efectele secundare pe care compușii...

    Povestea fascinantă a Yasminei, psihologul cu sindrom Down din Constanța care ajută copiii cu autism
    Povestea fascinantă a Yasminei, psihologul cu sindrom Down din Constanța care ajută copiii cu autism

    Yasmin Ismail face parte dintre copiii cu Sindrom Down care au reușit să termine o facultate și să aibă un loc de muncă. Astfel, ea a absolvit „Facultatea de Psihologie”...

    © 2023 Qbebe