Cum atașezi corect la sân bebelușul când îl alăptezi

Cum atașezi corect la sân bebelușul când îl alăptezi

Raluca Margean - Redactor

Atașarea corectă la sân va avea ca rezultat o alăptare confortabilă, o drenare bună a sânului și asigurarea unei alimentări bune de lapte, astfel încât copilul va crește bine. Sfârcurile dureroase sau crăpate înseamnă, de obicei, că bebelușul nu a fost atașat corect la sân. Totodată, un copil atașat incorect nu ia suficient lapte, ceea ce poate duce la o conductă blocată sau mastită. Află din acest articol care sunt tehnicile de atașare corectă la sân a bebelușului.

Pașii de urmat pentru atașarea corectă la sân a bebelușului

atașarea corectă la sân-bebeluș care este alăptat

Alăptarea de succes depinde de poziționarea și atașarea corectă la sân a bebelușului. Când copilul este poziționat și atașat corect, el se va hrăni bine, iar mama nu va simți nici o durere. Există o serie de poziții diferite de alăptare, așadar este important ca mama și copilul să găsească una care să li se potrivească. Orice copil se naște cu instincte naturale care îi permit să găsească sânul mamei, cu puțin sau fără nici un alt ajutor. Iată care sunt pașii care trebuie urmați astfel încât bebelușul să găsească în mod natural sfârcul și să se poziționeze corect la sânul mamei sale:

  1. Înainte de atașare, copilul trebuie să fie calm. Dacă este calm, copilul își va putea urmări mai ușor instinctele și astfel se va atașa corect la sân. Ca să încerci să-ți calmezi bebelușul, lasă-l să-ți sugă degetul (cu condiția să fie curat) sau vorbește cu el pe un ton blând. Când copilul este pregătit să se hrănească, el va începe să ridice sau să învârtă capul și să deschidă gurița în căutarea sânului!
  2. Poziția corectă la sân. Chiar dacă multe mame aleg să-și țină bebelușul în poziție dreaptă pe piept și între sâni, de obicei, o poziție semi-înclinată funcționează mai bine pentru că așa este mai ușor pentru bebeluș să-și croiască drum către sân, susținut cu ușurință de mama sa. De asemenea, o astfel de poziție poate ajuta la reducerea traumelor mameloanelor care pot apărea atunci când o mamă stă în picioare.
  3. Apropie copilul cât mai aproape de corp pentru ca acesta să nu fie nevoit să se întindă prea mult pentru a ajunge la sân. Capul și corpul copilului trebuie să fie într-o linie dreaptă orientată în același sens, iar nasul bebelușului poziționat pe sfârc, astfel încât el să-l poată simți și să se deschidă larg gura să-l prindă. Copilul își va împinge bărbia în sân, va lăsa capul pe spate și va prinde sânul adânc în gura sa, nu doar sfârcul.  
  4. Pe măsură ce bebelușul se apropie mai mult de sân și se îndreaptă spre sfârcuri, el poate să-și aducă mâna (mâinile) la gură și să înceapă să pipăie în jurul său cu pumnii și să-și miște capul dintr-o parte în alta. Nu-ți face griji dacă își suge pumnul. În curând își va da seama că nu este sânul. Unii bebeluși își sug pumnul pentru a se calma, așadar totul face parte din proces. Nu-l grăbi. Lasă-l să o facă la timpul său.
  5. Când copilul găsește sânul, este posibil să se apese în sânul tău cu pumnii și poate mișca picioarele în sus și în jos. Mișcările sale ajută la eliberarea hormonului oxitocină în creierul tău și, la rândul său, asta ajută la curgerea laptelui matern. Nu-ți fă griji dacă durează mai mult până se învață să prindă sfârcul în primele zile. El va fi mai eficient pe măsură ce practică.
  6. Sprijină gâtul, umerii și spatele copilului, asigurându-te că acesta are capul liber să se miște. Urmărește bebelușul cum își înclină capul și deschide gura larg. Dacă vezi că nu deschide gura, încurajează-l prin frecarea ușoară a sfârcului de buza superioară până gura se deschide larg.

Semne că bebelușul este bine atașat la sân

Atașarea la sân este corectă dacă:

  • bărbia bebelușului atinge sânul, nasul e liber (sau doar atinge puțin sânul) și gura lui este larg deschisă
  • obrajii bebelușului sunt rotunzi și plini
  • suptul devine lent, lung și regulat, cu mici pauze câteodată. De obicei îl auzi înghițând
  • alăptatul este confortabil și nedureros
  • buzele copilului sunt în afară, peste sân
  • sfârcurile rămân în stare bună și nu prezintă semne de deteriorare

Dacă bebelușul se hrănește corespunzător la sân, nu scoate niciun sunet. E adormit și mulțumit când termină hrănirea.

atașarea corectă la sân-bebeluș care doarme

Semne că bebelușul nu este bine atașat la sân

Atunci când poziționarea nu este corectă, alăptarea este dureroasă, suptul este scurt, obrajii bebelușului sunt supți, iar acesta este agitat și refuză sânul. Dacă sfârcurile sunt dureroase sau în orice fel deteriorate (crăpate, încrețite, sângerânde) înseamnă că bebelușul nu este atașat corespunzător. El nu are sfârcul suficient de adânc în gură și astfel îl rănește cu partea dură a gurii sale. Dacă bebelușul nu s-a atașat corect, oprește-l, scoate-l de la sân și încearcă să-l atașezi din nou. Pentru a face asta, nu trebuie să-l tragi tare și să-l îndepărtezi de la piept. În schimb, poți întrerupe aspirația introducând degetul tău mic în colțul gurii copilului, între gingiile sale și de-abia apoi să-l îndepărtezi ușor de pe sân.

Poți încerca diferite poziții pentru a alăpta. Folosește o poziție confortabilă care lasă sânul să atârne natural, care permite bebelușului să se atașeze bine și care nu provoacă nici o durere sau tensiune. După ce s-a hrănit, bebelușul are nevoie să râgâie. Pentru a facilita acest lucru, ține bebelușul la umăr și freacă-l sau bate-l foarte ușor pe spate.

Surse: breastfeeding.asn.au, raisngchildren.net.au, breastfedbabies.org

Surse foto: Pixabay, Unsplash

Articolul urmator
O mamă fără auz dezvăluie cum reușește să își dea seama când bebelușul ei plânge
O mamă fără auz dezvăluie cum reușește să își dea seama când bebelușul ei plânge

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Vești bune! Este posibil să alăptezi după ce ai suferit de cancer la sân!
    Vești bune! Este posibil să alăptezi după ce ai suferit de cancer la sân!

    Femeile care suferă de cancer la sân pot alăpta, dar numai în anumite condiții și cu acordul medicului oncolog. Cancerul la sân este una din cele mai des...

    Cum este corect: m-ai sau mai? Află când se scrie cu cratimă și când nu
    Cum este corect: m-ai sau mai? Află când se scrie cu cratimă și când nu

    Cuvintele omofone „m-ai” și „mai” îți pot crea o ușoară confuzie, deoarece, așa cum le spune denumirea, ele se pronunță la fel, dar se scriu diferit...

    Microcalcificări la sân: ce sunt și când ar trebui să te îngrijoreze
    Microcalcificări la sân: ce sunt și când ar trebui să te îngrijoreze

    Calcificarea reprezintă depunerea sărurilor de calciu pe oase, țesuturi sau organe. Atunci când vorbim despre microcalcificări la sâni, ne referim la depunerea calciului pe...

    Până acum nu ai știut cum să speli corect căpșunile
    Până acum nu ai știut cum să speli corect căpșunile

    Căpșunile sunt printre fructele de sezon favorite ale tuturor, însă deși sunt extrem de gustoase, sunt pline de mici particule de pământ și viermi, iar modalitatea în...

    Nimeni nu dorea să îmi țină bebelușul în brațe când l-am născut pentru că era prea urât. Dar iată cum arată acum
    Nimeni nu dorea să îmi țină bebelușul în brațe când l-am născut pentru că era prea urât. Dar iată cum arată acum

    Foarte puțini nou-născuți sunt cu adevărat drăgălași, să recunoaștem. Bebelușii vin pe lume cu pielea zbârcită de la 9 luni de înotat în lichid amniotic,...

    Cum este corect: geci sau geace?
    Cum este corect: geci sau geace?

    De-a lungul timpul au existat numeroase revizuiri asupra cuvintelor pe care noi le folosim în vorbirea curentă. O confuzie există si asupra substantivului geacă. Poate ai folosit...

    Tabel mărimi încălțăminte copii: cum măsori și cum alegi corect?
    Tabel mărimi încălțăminte copii: cum măsori și cum alegi corect?

    Întrucât piciorul unui copil continuă să crească până în jurul vârstei de 18 ani, va fi esențial ca pe tot parcursul procesului de creștere să-i oferi...

    Tu cum ai fi procedat? O mamă le-a spus copiilor că are cancer la sân abia după 5 ani de la diagnostic
    Tu cum ai fi procedat? O mamă le-a spus copiilor că are cancer la sân abia după 5 ani de la diagnostic

    Aflată în impas, o mamă a doi copii mici care a primit un diagnostic cumplit, cancer de sân, a decis să țină în secret starea ei de sănătate pentru a nu umbri...

    © 2024 Qbebe