Bebelus prematur, salvat cu ajutorul unei terapii inovatoare cu celule stem

Bebelus prematur, salvat cu ajutorul unei terapii inovatoare cu celule stem

Qbebe.ro

Un bebelus nascut prematur iese invingator in lupta pentru viata dupa o interventie terapeutica salvatoare, de avangarda, realizata de o echipa medicala multidisciplinara de medici neonatologi, obstetricieni si specialisti ai Spitalului Baneasa si ai Bancii de Celule Stem Regina Maria.

Baietelul s-a nascut in 2020, fiind primul nascut dintr-o mult asteptata si dorita sarcina cu gemeni. Dupa ruptura prematura a membranelor uterine la 28 de saptamani de sarcina, gemenii (fetita si baietel) s-au nascut prin operatie cezariana si au necesitat ingrijiri de terapie intensiva neonatala de la momentul nasterii, timp de mai multe luni. Daca fetita a raspuns lent, dar favorabil la tratamentele uzuale, baietelul avea permanent nevoie de suport pentru a respira, iar starea sa nu se ameliora.

Riscurile determinate de nasterea prematura

Riscul de nastere prematura este mai mare in cazul sarcinilor multiple, asa cum a fost si aceasta situatie deosebita, iar nasterea mai devreme de termen (inainte de 37 de saptamani de sarcina) ridica probleme serioase de mortalitate si de sanatate pentru nou-nascuti.

Progresele inregistrate in ingrijirea medicala a micutilor nascuti prematur sunt incredibile, totusi riscul de aparitie a unor complicatii, unele incompatibile cu viata, ramane ridicat. Un copil nascut prematur nu are plamanii pregatiti pentru respiratie, sistemul sau imunitar este mai putin pregatit sa faca fata infectiilor, rinichii nu pot sa asigure corect echilibrul fluidelor, sarurilor si eliminarea substantelor reziduale, iar la nivelul creierului pot sa apara hemoragii.

Aceste vulnerabilitati sunt prezente chiar si la copiii nascuti doar cu 4 saptamani inainte de termen; cu cat nasterea se produce mai devreme, cu atat riscul de probleme si complicatii de sanatate este mai mare, iar cu cat gradul de prematuritate este mai mare, cu atat devin mai necesare ingrijirile medicale speciale de terapie intensiva neonatala, pe termen lung, pentru a face posibila supravietuirea.

radiografie plamani

Sindromul de detresa respiratorie la copiii prematuri se manifesta prin dificultati de respiratie cu imposibilitatea asigurarii nivelului necesar de oxigen in sange. Sindromul este determinat de insuficienta dezvoltare pulmonara, cu producerea insuficienta a unei substante (surfactant pulmonar) care permite alveolelor pulmonare sa se extinda si sa primeasca oxigen.

Situatia delicata a micutilor nascuti prematur

Baietelul a fost primul nascut, cu o greutate de 1.300 g si 39 de cm, urmat de fetita, cu 1.100 g si 34 de cm. La examinarea medicala efectuata de medicii neonatologi in sala de operatie, s-a constatat ca tonusul si reactivitatea nou-nascutilor erau diminuate, ca ambii copii sufereau de cianoza generalizata si hipoxie (cantitate scazuta de oxigen in sange), necesitand imediat ingrijri de terapie intensiva neonatala.

Ca urmare a ingrijirilor primite, fetita a avut o evolutie lenta, dar favorabila. Dupa o luna si jumatate in care a avut nevoie de perfuzie endovenoasa de echilibru si aport de tratament antibiotic, de administrarea repetata de surfactant pulmonar, de suport respirator cu trecerea de la ventilatia mecanica invaziva la cea neinvaziva, s-a reusit cu succes eliminarea necesitatii ventilatiei. Datorita evolutiei pozitive, dupa 2 luni de la nastere, fetita a putut merge acasa.

In schimb, lupta pentru viata baietelului a fost mult mai lunga si mai incrancenata. Vorbind despre problemele de sanatate ale nou-nascutului carora echipa de medici neonatologi a trebuit sa le faca fata, dr. Dana Zaciu, medic primar Neonatologie, Sef Sectie Terapie Intensiva Neonatala, medic curant, subliniaza mai ales problemele de natura respiratorie: “A fost vorba de suferinta pulmonara severa inca de la nastere, afectare pulmonara cu debut antenatal, intrauterin, hemoragii pulmonare severe repetate, necesitate cvasipermanenta de ventilatie mecanica, administrare de surfactant, plasma, sange.”

Baietelul a avut nevoie de suport ventilator continuu pentru a putea supravietui, dar ventilatia mecanica, desi salveaza viata, este unul dintre factorii care cresc predispozitia de aparitie a bolii pulmonare cronice. De aceea, in astfel de situatii medicii fac toate eforturile pentru imbunatatirea functiei pulmonare si reducerea necesitatii de a utiliza ventilatia invaziva.

In ciuda eforturilor exemplare ale echipei de medici neonatologi care a intervenit oferind suport vital, tratament antibiotic, administrand repetat surfactant conform protocoalelor de tratament pentru bronhodisplazie pulmonara, nivelul markerilor inflamatori (citokine) ramanea ridicat, se mentinea anemia, s-au produs hemoragii pulmonare si riscul de detresa respiratorie era permanent, in principal prin lipsa de surfactant pulmonar si displazia bronhopulmonara.

Specialistii au propus, de-a lungul timpului, diverse tratamente, dar si in prezent prognosticul bronhodisplaziei pulmonare ramane rezervat si riscul sechelelor permanente este ridicat.

Ideea care a schimbat cursul lucrurilor

Cu o lista lunga de diagnostice medicale acumulate, parea ca s-a ajuns intr-un punct in care nu se mai intrezareau sanse reale de a elimina suportul respirator acordat copilului. Plamanii bebelusului erau mult prea fragili pentru a-l sustine si evolutia era negativa, in ciuda tuturor eforturilor medicilor. Parea ca s-a ajuns in punctul in care nu mai existau optiuni si nu mai era timp.

Refuzand sa lase armele jos, echipa de medici neonatologi condusa de dr. Dana Zaciu a ramas neobosita in a cauta solutii. Medicul avea in gand rezultatele obtinute in tratamentul bronhodisplaziei de prematuritate prin administrarea de celulele stem mezenchimale de o echipa de medici din Seoul, Coreea de Sud, rezultate comunicate in cadrul ultimului eveniment stiintific de talie mondiala la care participase. Cunostea, de asemenea, faptul ca la nasterea gemenilor se recoltasera celule stem, astfel ca s-a intrebat daca nu cumva aceasta ar putea sa fie solutia potrivita.

Celulele stem salveaza vieti

Cu aceste rezultate in minte, dr. Dana Zaciu a cerut opiniile altor specialisti din cadrul Bancii de Celule Stem Regina Maria si unui specialist din Coreea care are in derulare programe de terapie regenerativa pentru nou-nascuti prematur

Toate argumentele pareau sa fie in favoarea unei decizii pozitive: la nivelul retelei Regina Maria se stocasera celule stem conform protocoalelor internationale, existau specialisti cu experienta in cercetarea celulelor stem mezenchimale prevelate din cordon ombilical care erau la curent cu progresele obtinute de medicina regenerativa la nivel mondial, rezultatele comunicate la nivel international certificau siguranta administrarii si erau incurajatoare terapeutic.

Astfel au considerat, in unanimitate, ca nu ii pot refuza aceasta sansa bebelusului. Si alaturi de parinti, au inceput sa spere si sa se pregateasca pentru o solutie in acest sens.

Doctor in biologie Magda Dulugiac, manager Laborator Banca de Celule Stem Regina Maria, mentioneaza: „Cand am avut de ales intre viata sau moarte, a fost usor sa decidem calea pe care trebuia sa o urmam. Nu am putut ramane rezervati si indiferenti in fata situatiei, ci am ales sa facem ceea ce stim cel mai bine, sa valorificam celulele stem. Astfel, am obtinut celule stem mezenchimale din tesutul cordonului ombilical stocat in banca noastra imediat dupa nastere bebelusului. Am incercat sa oferim medicilor curanti instrumente noi care sa-i ajute in lupta pentru viata. Am trait profund emotiile celor doua administrari si ne-am bucurat in fiecare zi pentru evolutia acestui „ bebe STEM”. Inca o data ne-am dat seama cat de valoaroasa este munca noastra si cat de pretioase sunt aceste celule cu care noi lucram zilnic.

Interventia de medicina regenerativa salvatoare de viata

Strategia terapeutica a fost stabilita in detaliu. Aplicand protocoale conform bunelor practici in domeniu la nivel international, s-au decis solutiile terapeutice.

Dr. Zaciu a mai precizat: “deoarece starea bebelusului a fost critica, fara semne de imbunatatire, la varsta de 3 luni s-a realizat o prima administrare non-invaziva, pe sonda endotraheala a unei solutii de celule stem".

Dupa administrarea primei doze, s-a constatat o usoara imbunatatire a starii generale si a parametrilor inflamatori, cu toate acestea, a fost in continuare necesar sa se ofere suport ventilator, pentru ca bebelusul sa poata respira. Conform protocolului stabilit initial, la trei saptamani de la administrarea primei doze, s-a administrat o a doua doza cu o concentratie mai mare. Dupa administrarea celei de a doua doze, evolutia a fost spectaculoasa, atat din punct de vedere al examinarii clinice, cat si al rezultatelor paraclinice. Nivelul citokinelor inflamatorii a scazut spectaculos, saturatia de oxigen s-a imbunatatit, bebelusul nu a mai avut nevoie de suport respirator.

Celulele stem mezenchimale sunt luate in considerare pentru tratarea afectiunilor pulmonare, datorita potentialului lor in: scaderea inflamatiei, modularea raspunsului imun, favorizarea angiogenezei, stimularea regenerarii si repararii tisulare, protejarea celulelor epiteliale alveolare, imbunatatirea micromediului pulmonar”, a explicat dr. biolog Magda Dulugiac, manager Laborator Banca de Celule Stem Regina Maria.

Echipa medicala a administrat celulele proprii ale bebelusului pe sonda endo-traheala, rezultatele studiilor indicand aceasta metoda ca avand rezultate superioare altor tipuri de administrari in cazul copiilor care sufereau de grade diferite de displazie bronhopulmonara.

In continuare, medicii au pregatit pentru bebelus un plan de monitorizare, luand in calcul toate posibilitatile de a reduce riscul complicatiilor care se pot asocia patologiei de prematuritate.

Echipa multidisciplinara – un atu in ingrijirea copiilor prematuri

Un copilas nascut prematur la o varsta a sarcinii mai mica de 36 de saptamani va avea nevoie de ingrijiri medicale specializate de terapie intensiva imediat dupa nastere, pentru a fi stabilizat si ingrijit in functie de situatia particulara a fiecaruia. Este foarte posibil sa aiba nevoie de corectarea hipotermiei, a hipoglicemiei, a hipertensiunii arteriale, de tratamentul unor infectii. In Unitatea de Terapie Intensiva Neonatala din cadrul Spitalului Baneasa toate activitatile si ingrijirile medicale se realizeaza cu profesionalism exemplar si sunt dublate de empatie si daruire.

In acest caz, a fost nevoie de o abordare terapeutica multidisciplinara care a integrat expertiza echipelor de medici specialisti in medicina materno-fetala, obstetricieni si neonatologi, cu performantele obtinute de echipa de specialisti ai Bancii de Celule Stem. Cea mai eficienta modalitate de tratament pentru patologii complexe este dovedita a fi cea realizata prin colaborare, desfasurata ca rutina stabilita la nivel institutional.

Spitalul Baneasa – un spital dedicat sanatatii si sigurantei mamelor si nou-nascutilor

Spitalul Baneasa este spitalul deschizator de drumuri si performante in medicina materno-fetala si neonatologie, fiind in acelasi timp si primul spital din Romania acreditat de Joint International Commission pentru siguranta procedurilor efectuate in beneficiul pacientilor. Nou-nascutii si mamele lor beneficiaza de ingrijiri medicale de exceptie oferite intr-un mediu prietenos, de confort si de toata atentia specialistilor.

Pentru ingrijirea copiilor prematuri este nevoie de o colaborare exemplara intre obstetrician, anestezist, neonatolog, medic de laborator. In aceasta situatie, colaborarea a fost la superlativ si a fost completata de capacitatea medicilor de a fi la curent cu cele mai noi tendinte de tratament din lume”, declara dr. Hadi Rahimian, Directorul Medical al Spitalului Baneasa.

Prin participarea la congresele si conferintele stiintifice de specialitate, medicii si specialistii sunt in permanenta la curent cu cele mai noi metode si solutii de diagnostic si tratament, iar echipamentele de ultima generatie existente in retea ofera suportul necesar pentru aplicarea in practica a acestor solutii.

Potentialul medicinei din viitor exploatat in prezent

Speram ca medicina regenerativa in contextul prematuritatii severe sa fie de acum inainte unul dintre domeniile medicale in care viitorul sa devina o realitate palpabila, aici, in Romania. Dezvoltarea spectaculoasa a acestei ramuri a medicinei ne face sa speram ca exista solutii reale pentru nou-nascuti prematur sau la termen cu patologii diverse: bronhodisplazie, hernie diafragmatica, hipoxie severa, hemoragii cerebrale care au sanse mici de recuperare si risc mare de sechele permanente. In momentul de fata, aceasta terapie nu mai este realizata in niciun alt serviciu medical din Romania, dar sansa pe care o putem da acestor copii este imensa. Suntem datori sa le oferim toata stiinta si priceperea noastra”, a sintetizat dr. Dana Zaciu , Medic Primar Neonatologie, Sef Sectie Terapie Intensiva Neonatala Spital Baneasa, importanta rezultatelor obtinute.

Terapia cu celule stem a fost folosita ulterior si in cazul unui alt copil nascut prematur cu bronhodisplazie. Mai multe detalii aici.

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Micuțul miracol: cum a fost salvat un bebeluș prematur cu o pungă de sandviș
    Micuțul miracol: cum a fost salvat un bebeluș prematur cu o pungă de sandviș

    Un bebeluș prematur născut la 22 de săptămâni a supraviețuit și este acum perfect sănătos după ce a fost salvat cu ajutorul unei ... pungi de sandviș.

    Autismul se poate trata cu celule stem? Ce spun datele primului studiu clinic din țară
    Autismul se poate trata cu celule stem? Ce spun datele primului studiu clinic din țară

    În România, peste jumătate de milion de persoane sunt diagnosticate cu autism. Asta înseamnă 1 din 54 de copii. Numărul ar putea fi chiar unul mai mare, având...

    Celule stem: ce sunt și cum se recoltează
    Celule stem: ce sunt și cum se recoltează

    În ultimii ani, auzi vorbindu-se tot mai des despre terapii ce revoluționează medicina, promițând, pe viitor, noi opțiuni de tratament pentru boli grave, precum diverse...

    A intrat în Cartea Recordurilor! Cum arată „cel mai prematur” bebeluș din lume care a supraviețuit
    A intrat în Cartea Recordurilor! Cum arată „cel mai prematur” bebeluș din lume care a supraviețuit

    Avea doar 420 de grame la naștere, iar medicii erau rezervați cu privire la șansele sale de supraviețuire. Acum, la mai bine de un an de când a venit pe lume, Curtis Means nu numai...

    Mama eroină: și-a salvat bebelușul de 3 luni în timpul uraganului cu ajutorul unui coș de gunoi
    Mama eroină: și-a salvat bebelușul de 3 luni în timpul uraganului cu ajutorul unui coș de gunoi

    Continentul american a fost lovit, recent, de una dintre cele mai puternice furtuni din ultimii 87 de ani - uraganul Ian, care a provocat pagube pe scară largă în vestul Cubei și...

    O mamă cățelușă a salvat viața unui bebeluș abandonat, îngrijindu-l ca pe propriul pui
    O mamă cățelușă a salvat viața unui bebeluș abandonat, îngrijindu-l ca pe propriul pui

    Nu degeaba câinii sunt cei mai buni prieteni ai oamenilor. Instinctul lor este să protejeze specia umană, iar o cățelușă este dovada cea mai clară în acest sens....

    Un băiețel de nouă ani s-a salvat dintr-un incendiu cu ajutorul sfaturilor bunicului
    Un băiețel de nouă ani s-a salvat dintr-un incendiu cu ajutorul sfaturilor bunicului

    Christian are doar 9 ani, dar a avut mai multă prezență de spirit decât unii adulți. Micuțul a reușit să scape dintr-un incendiu care ar fi putut culmina în tragedie....

    Un bebeluș prematur a murit în spital după ce a primit hrană contaminată
    Un bebeluș prematur a murit în spital după ce a primit hrană contaminată

    La doar nouă zile după ce a venit pe lume, un bebeluș a murit în mod tragic după ce a primit, în spital, hrană contaminată. Micuțul, care se născuse prematur, a făcut...

    © 2024 Qbebe